CAUZE DREPTE

       Filmul Music Box (Gosta-Gavras, 1989, SUA) a avut premiera pe 19 ianuarie 1990, în ţara producătoare. Jessica Lange, interpreta rolului principal, a fost nominalizată la ediţia 1990 a Academy Awards. Aici intervin divergenţe asupra informaţiilor publice. Fişa imdb.com a filmului o da pe actriţă ca laureată, alături de alte 3 nominnalizări, dar cercetând pafina Academy awards 1990 (https://www.oscars.org/oscars/ceremonies/1990) nu găsim decât nominalizarea precizată mai sus. Nu e singura divergenţă pe net. Datoria recenzentului e de a prezenta versiunile. Oricum, actrita face un rol memorabil.

Limbile folosite în film sunt engleza (americană) şi maghiara, iar filmările sunt, confrm fişei imdb a filmului, operate parţial, în Budapesta. De altfel am recunoscut Lanc hid – podul cu lanţuri, peste Dunăre, pe care am păsit cu mulţi ani în urmă.

       Despre ce este vorba în film? O avocată de succes, Ann Talbot (Jessica Lange) îşi apără, în justiţie, tatăl, Mike Laszlo (Armin Mueller-Stahl), acuzat de a fi comis, în 1944, în Ungaria, crime de război. Ca membru al ogrganizaţiei fasciste Crucile cu săgeţi. Bătrânul se apără, afirmând că fusese doar un funcţionar al jandarmeriei maghiare, fiica e convinsă de nevinovăţia lui şi îl apără cu convingere. Demolează, pe rând, toţi martorii acuzării, unii maghiari imigranţi, alţii chiar bătrâni, Tatăl este exonerat de acuzaţie la proces. Eventuala conformare juridică a cuzării ar fi fost urmată de retragerea calităţii de imigrant în SUA, după ce muncise într-o oţelărie. Situaţie limită.

       O secvenţă emoţională o arată pe avocată, însoţindu-şi tatăl la mormântul mamei ei –  soţia tatălui. Legătura între cei doi se accentuează pe parcursul a peste 2 ore din derularea actiunii filmului. Un personaj secundar reliefat, Karcsi Laszlo, fiul bătrânului, nuanţează acţiunea. Pentru cei care nu cunosc terminologia maghiara, Karcsi (pronunţat Karci) e diminutivul prenumelui Carol. Batrânul e foarte încântat de nepotul său, Mikey (Lukas Haas), care îl apără împotriva aminfestărilor publice agresive la care bătrânul e supus. Cum asemenea eveniemnte publice sunt obişnuite în SUA, privim, alternativ, manifestări împotriva bătrânului (violente) şi manifestări pro causa, limitate la pancarte. O diferenţă de nuanţă. O altă nuanţă e sugerată de personajul secundar Georgine Wheeler (Cheryl Linn Bruce. Bref, procesul curge în favoarea exonerării bătrânului de acuzaţii.

       Dar, dacă ar fi doar aşa, am avea de-a face cu un film tezist. Ni tocmai de mirare pntru regizor. E momentul să mărtursesc că e doar al doilea film al cestuia, pe care-l văd, după celebrul “Z”, 1969. Ceea ce Radu Cosaşu numea, cu humor, Ochiul de divizia A mă făcea atent. De ce? Nu-mi explicam titul filmului. Dacă ar fi fst un film triumfalist, ce rost avea titul Music Box (cutie muzicală)? Aştepta, cuu răbdare, finalul. Fără să bag de seamă că bătrânul tată, coversând cu fiica avocată la mormântul comun, observa, discret, că nu se ăstepta ca aceasta să se căsătorească cu un evreu.

       Procurorul cu care avocata se duelase în proces, o avertizează, cumva profetic, înainte de decizia finală: Du-te pe podul cu lanţuri şi priveşte apa cu atentie. Finalul filmului, în montaj accelerat, o vede pe avocată găsind o adresă budapestană, discută cu gazda, această îi incredinţează o recipisă, iar custodele îi incredinţeză, cumva mirat: Aţi venit foarte târziu. Eroina preia o cutie, o deschide în măsina cu care se întrocea în ţară. Vem în prim plan cutia muzicală, auzim sunetul mecanic. În încăperea bătrznei budapestane vede un portret asupra căruia camera insistă. Apoi avocata cercetează un set de fotografii vechi, alb negru. Depozitul fusese făcut, în tate, de un personaj secundar al amitirilor bătrânului. Amintiri asupa cărora acesta insistase asupra nevinovă tiei sale. Cercetând fotografiile, avocata izbuneşte în plâns. Acestea dovedeau momantul crimei facute de un tânăr. Alături era imaginea acelui personaj secundar. Fotografiile dovedeau că tânărul facuse crima abominabilă. Deucţia era limpede: Acuzaţiile asupra tatălui eu erau reale.

       Reacţia personajelor e firească. Bătrânul bunic îi daruise nepotului Mikey un cal. Fiica lui îl repudiază. Ruptura e logică.

       Ȋn finalul finalului, avocata redactează o scrisoare căatre procurorul, învins în tribunal. Ataşează, fotografia denunţătoare. Ultima secvenţa:  Un ziar cu ştirea senaţională e aruncat pe o peluză de un curier.

       Recunosc, mai bine de 2 ore, m-am dus după fentă. Am mărturisit apoi că nu văzusem decât celebrul film din 1969 al regizorului. Ca într-un bun scenariu de gen, nu dădusem atenţie amănuntului ce explica, cumva, atitudinea bărtrânului, mă limitasem la aşteptarea explicaţiei titului filmului. Dar nu foarte atent.

       Momentul prim-planului cu cutia muzicala ar fi putut fin acategorisit, poate, de D. I. Suchianu, între ceea ce numea unităţi de frumuseţe. Poate exagerez. Dar finalul în general, îmi aminteşte de aul alt final de film, Cauze drepte (titlu românesc), de Chistian  Jaque, 1963, în care Bourvil, ca judecator de instrucţie e învins de avocatul acuzatei, în manieră asemănătoare, pe parcurul întregului film. Pentru a descoperi, în ultima scevnţă, amestecul avocatului în aranjamente. Am avut prilejul de a vea filmul în toanla lui 1964, imediat după admiterea în facultate. Jocul lui Bourvil, pentru odată ca personaj non comic, mă impresionase. Racţia finală a personajului, fusese similară, reluînd abordarea judiciară.

       Dar încă un amănunt semnificativ: Scenaristul lui Musik Box, Joe Eszterhas, atrăit o dramă asemănatoare. Tatăl său, Istvan Eszterhas, a fost acuzat de crime de război, în Ungaria acelor ani. Scenaristul şi-a acuzat public tatăl. În fişa imdn.com  a filmului nu există referiri directe între drama trăită de scenarist şi paralelismul scenariului, dar asemănarea e izbitoare. Nu cunosc alte asemena cazuri. Paralelismul realiate-ficţiune trece chiar dincolo de ceea ce a fost, în 1941, scenariul lui Herman Mankievicz  bazat pe biogafia magnatului de atunci al presei, William Randolf Hearst. Similitudine negată vehement de Orson Welles, coscenarist. Dar putea cineastul, aflat la primul său film, să facă altceva?

       Bref, Musik Box rămâne un film memorabil.