UN PREŞEDINTE CIUDAT

A trecut mai mult de o lună de la instalarea noului preşdinte american. Iar lumea e plină de contradicţii. A reuşit, în acest scurt timp, să coalizeze întregul mapamond împotriva lui. Comportamentul e agresiv, Publicaţia Time îi pune o coroană deasupra capului. Pare să nu aibă nici o măsură. Ȋn campania elecorală afirmase că în 24 de ore va face pace în războiul din Ukraina. Nimeni nu ia in serios promiciunile electorale. Dar întâlnirea de la Riad, cu reprezentanţii Federaţiei Ruse ar putea fi socotiă un prim pas. În pregătirea unui summit Putin – Trump. Dar mass media apreciază că americanii ar fi cedat Rusiei în toate privinţele. Mai mult, noul preşedinte îl acuză pe cel ukrainean că e dictaror. Ȋi atribuie Ukrainei responsabilităţi în declanşarea agresiunii Rusiei. Ceea ce nici Putin n-a afirmat explicit. Pe de altă parte, au exitat, în anii anteriori războiului, presiuni asupra teritoriilor rusofone Doneţk şi Luhansk. Tensiuni quasipermanente.

       Bref, atitudinea lui Trump îngrijorează.

       Mai mult, măsurile economice, prin ridicarea brutală a taxelor de import în SUA aruncă în aer nu doar economia UE, ci a mai multir zone. Avem în faţă un puzzle, încă incomplet, dar schiţat. O Americă în război cu o mare parte a lumii. Şi pentru care nu pare pregătită.

       Pretenţiile lui Trump sună aberant. Canada, un al 51-lea stat american? Ȋntâi de toate e imposibil dpdv consitiţional. Canada nu mai e demult dominion, e un stat independent. Dar şeful statului e, constituţional, regele George al III-lea. Cunoaşte noua administraţie americană constituţi Canadei? Nu ştim. Iată că în ofensiva aberantă, Trump nu pare să se sinchisească. Situraţia economică a Canadei, e, însă, dezastruoasă. Nici Commomonwealthul nu se simte prea bine economic.

       Şi totuşi, elucubraţiile lui Trump nu sunt lipsite de o discretă logică. În primul rând geostrategică. Bazată pe evoluţia climatică. Dacă încălzirea globală, care deja a acumulat o anume inerţie, continuă o perioadă previzibilă, Oceanul Ȋngheţat de Nord nu va mai fi prea multă vreme îngheţat. El a fost în ultima jumătate de secol dominat strategic de marina sovietă, acum rusă. Ce spaţii de uscat acoperă acest ocean? Alaska, fostă posesiune rusă până în 1867. Arhipelagul din nordul părţii continentale ale bicontinentului american, în speţă Canada şi, da, Groenlanda. Ale cărei relaţii cu Danemarca, în care marea insulă e integrată politic, au tot evoluat în timp. Spre slăbirea dependenţei.

       Mai mult, strâmtoarea dintre Canada continentală  si arhiprlsgul nordic ce bordează oceanul nu mai e foarte îngheţată. Şi e patrulată acum lejer de flota de submarine nucleare strategice a Federaţiei Ruse. Aberante, pretenţiile lui Trump pentru integrarea canadei în SUA şi pentru Groenlanda, nu sunt lispite de sens dpdv al echilibrării geostrategice în nordul extrem al planetei.

       Desigur, una e geostrategia şi cu totul alta e relaitatea politică. N-am făcut decât să explcitez motivaţiile aberante ale noii administraţii americane.

       Golful Mexic. Megaaberaţia de a i se schimba numele în Golful America, scandalizând, pe bună dreptate, întreaga lume, nu e lipsită, cum spuneam, de o paradoxală coerenţă. Aşişderea problema statului independent Panama, de-a lungul celebrului canal. Independentă faţă de Spania din 1821, iar faţă de Columbia din 1903, trece sub controlul SUA în 1904. Republlica Panama are statut internaţional independent, membru al comunităţii internaţionale. Graniţele europene sunt imuabile după WW II şi confirmate de CSCE în 1975, apoi 1977, Graniţele globale sunt iarşi stabilite de dreptul internaţional. Dar, de-a lungul înistorie, destule modifricăr fură modicări fură efectul unor rpoarte locale de forţe… determinată de raporturi locale de forţe.

       Acum pretenţiile noului preşdinte stârnesc, firesc, opoziţia determinaă a întregii lumi. Ordinii mondiale, fapt necesar care opune o pază elementară împotriva haosului, cu consecinţe imprevizibile, i se opune o pretenţie aberantă, dar coerentă. Sună ca o resuscitare a straniei doctrine Monroe. Chiar o extindere a cesteia. Modelul visat de ciudatul preşedinte Trump are o interesantă coerenţă. De la Ushuaia, port aflat la doi paşi de Continentul Antarctic încă sub gheţuri milenare, trecând peste Strâmtoarea Magellan şi Canalul Panama şi până la cel mai nordic oraş canadian continental, poţi circula pe uscat de-a lungul unei întinderi care acoperă o parte importantă dintr-un semimeridian. Cum de la Cabo de Roca, pe malul portughez al Atlanticului poţi circula la fel, pe uscat, până la capătul vestic al Strâmtorii Bering, pe direcţia vest-nordest.

       E acest fapt geografic un argument? Pentru ce ar f? Nu e nici un argument. E doar ilustrarea faptului geografic ca atare. Proiectul deja oarecum transparent al lui Trump rămâne absurd.

       Şi mai e un lucru. Dalai Lama (lama în tibetană înseamnă călugă, Dalai lama e liderul spiritual al Tibetului, fost independent, din anii 50 parte a Chinei) a spus-o, în felul său. Legea acţiunii şi reacţiunii nu se aplică doar în dimanică, ci si la societatea umană. Bine, nu citez exact. Dar tind să extind astfel de afirmaţii. În hdorodimaică, rezistenţa la înaintare creşte cu pătratul vitezzei relative. Sunt convins că efectul se poate extinde şi la misşcarea societăţii umane. Asadar, cu cât sunt mai absurde proiectele fantasmagorice ale lui Trump, cu atât rezistenţa opusă de comunitatea mondială va creşte, poate cu o putere mai mare decât 2, la aceste proiecte. Ergo, judecând la rece, proiectele sunt condamnate în faşă.

       Dar, în complexitatea determinată de fenomenologia climatică, predincţia e o aventură inavuabilă.

       Din perspectiva mea, factorul forte care se opune proiectelor absurde ale lui Trump e altul, dincolo de cele de mai sus. Ale Dsale sunt pe termen lung. Iar puterea actualului preşdinte ţine maximum 2 ani. La jumatatea mandatului, pare probabil să piardă concresul. Şi deja a conduce prin ordine executive pare un eşec. Majoritatea sut deja desfiinţate de Justiţia americană.

       Bun, dar ce sens poate avea un prodod public? Alegerea intempestivă a lui Trump fu expresia unei reacţii fundamental sănătoare a societătii americane. Americanul mijlociu, indiferent de culoarea pielii, chiar parţial de limba hispaică, se săturase de politica asigurărilor gratuite pentr imigranţii ilegali. E advărat că n-ar fi prima dată când energii sociale se văd deceptionate. Păstrand absolut toate proporţiile, vezi alegerile din România din 1996. Bref, On va voir ce qu’on va voir. Iată rostul acetui tablou.

       Mai e ceva? O, da! Principalul susţinător al campaniei electirale a lui Trump a fost financiarul Elon Musk. Acesta s-a implicat intensiv în tehnologia spaţială, prin compania SpaceX. Nu e singurul, mai e şi rivalul său Jeff Brazos. dar înainte de a arunca un ochi asupra impulsului dat programului spaţial american, să aruncăm o privire asupra altui mare financiar: George Soros (Născut Schwartz Gyorgy). Acesta, preluînd ideile filosofului Karl Popper a dezvoltat concepult de Societate deschisă. Universitatea Europeană din Budapesta, până la alugarea acesteia de către guvernul lui Orban Viktor, la Viena, a aprodus o serie de specialişti care şi-au aviu contribuţia la deschiderea minţilor. Unii dintre ei, ajunşi la maturitatea intelectuală, se disting în generaţia lor. Nu am baza să generalizez, dar cunosc elemente din România.

       De ce am dat exemplul lui George Soros, unul din cei mai eficienţi finanţişti? Pentru a ilustra că marea finanţă se implică, într-o anume măsură, şi în domenii extrafianciare.

       Şi cum despre SpaceX. Tehnologii inovative, care combină invenţia tehnică cu eficienţa financiară. Vehiculele spaţiale concepute şi, câteva chiar produse de SpaceX, sunt mai ieftine decât cele folosite de NASA în programele acesteia. Greu de neglijat implicarea SpaceX în programele spaţiale. Desigur, Rusia rămâne campionul spaţiului, de la Sputnik (4 octombrie 1956, la zborul lui Yuri Gagarin, 12 aprilie 1961). Programul Apolo s-a întrerupt după cătiva ani, iar acum China devine un al treilea factor major în competiţia spaţială. Sigur, Toată lumea lanseasă demult sateliţi, dar asta a devenit banal. Se cercetează la sol şi atmosferă Marte, se preconizează altă zonă, la polul sud lunar, pentru reluarea programului selenar. Deocamdată concurenţamajoră e triplă. Nu ştii ce va fi mâine, dar acum vorbim de azi. Iar în acest joc concurenţional, implicarea tehnologiilor SpaceX îşi are rolul. Iată de ce am amintit şi de această latură a susţinătorului campaniei electorale a acutualui proaspăt şi ciudat preşedinte american.