PRIETENII

Funcţia simbolica de “Cel mai bun prieten” e tranzitivă, eligibilă şi pentru mine corespunde unei animite perioade şi unui anume loc.

Pentru început, locul e zona meanatală şi prioada cât am locuit în acea zonă. E cunoscut că orăşelul meu natal se numeşte Vulcan şi e situat în ceea ce se numeşte Valea Jiului. Mai precis, depresiunea Petroşanilor. Confluenţa celor două Jiuri, de est şi de vest, e la cam 12 km distanţă de orăşelul meu. Livezeni, de fapt o suborbie a oraşului Petroşani. La acea vreme, petroşani era reşedinţă de raion, situat în regiunea Hunedoara.

Am devenit conştient de mine pe la 5 ani, într-un cartier al orăşelului Vulcan. Pe la 10 ani familia s-a mutat mai jos, “la bloc”. Aici am cunoscut alţi copii, dintre care, în timp, unul mi-a fost cel mai apropiat. L-am socoti prietenul meu, deci a fost primul “Cel mai bun prieten”. Aveam mai multe puncte comune, care l-au făcut mai deosebit de ceilalţi. Numele lui era (se va vedea motivul pentru care folosesc forma verbală) Iancu Nicolae, dar era cunoscut sub porecla de Gică. Probabil în urmă lectrurii comune a romanului “Unsprezece”, de Eugen Barbu, a cărui prima ediţie tocmai apăruse.

Prietenie nu era câtuşi de puţin afectată de diferenţa opţiunilor fotbalistice. Gică ţinea cu Rapidul, iar cu cu CCA (aşa se numea în acei ani echipa).

Ei, bine, familia meas-a mutat în 1962 departe, la Oneşti. Am mai corespondat cel puţin 2-3 ani cu Gică. Deloc neinteresant, depărtarea ne-a apropiat mai mult. Nu aiaveam la dispoziţie zile întregi, ci doar un schimb săptămânal de scrisori.

Să nu  uit a preciza, jucasem ambii în echipa de fotbal a orăselului, categoria respectivă de vârstă. Când să trecemla juniori, eu am plecat.

În 1975 iarna m-am vizitat, pentru prima şu ltima dată, locurile natale. Gică a orgazizat o îtâlnire cu vechii colegi. Evidemt, an locuit la el.

Dar peste 2 ani mi-a vizitat noua familie un vecin din partea de sus a orăselului. Am vorbit despre una, despre alta. Era după grevele mineresti din vara lui 1977. Dar ce maiştii de Gică Iancu, l-am văzut la el acasă acu’s 2 ani. Nu întreba. Doar ştii că au dispărut mul ti după greve. Dar gică era băiat paşnic, lucra la mină, dar nu… Ei bine, nu mai întreba de el…

Gică iancu rămâne, aşadar, primul ocupant al funţieii eligibile de “Cel  mai bun prieten”…

La Oneşti am urmat aşadar ultimii doi ani de liceu. Clasa a zecea şi a unsreprezecea, cum  era pe vremea aceea. Primle două le făcusem în orăşelul meu natal, adică clasa a opta şi a noua. Ca un făcut, încă din primele săptămâni la Oneşti, mi-am decantat relaţiile cu colegii. Cel mai apropiat era localnic. Numele lui era (aceeaşi observaţie gramaticală) Paul Ivănică. Ne apropiaseră destule elemente comune: Eu sosisem cu un aparat fotografic primitiv, lucram pozele noaptea la el acasă (nu aveam posibilitatea de a avea lumină roşie pentru a manevra clişeele).

Un amănunt important. În Valea Joilui nu exista, atunci, televiziune. Releul de pe Straja, care batea în vale. S-a instalat mai târziu. Vazusem televizoare în casele rudelor din Bucureşti. Disponibilitatea televizoarelor fusese deci o noutate. Familia lui Paul avea televizor, îl urmărea, mă primeau şi pe mine.

Dar cel mai important element de apropiere fu faptul ca colegul si noul meu prieten era atras de istorie. Pe care, ce-i drept, eu o cam ignorasem. Aveam şi un profesor excelent de istorie.

Ceea ce ne despărţea, fără ca asta să impieteze prietenia, eraavansul meu la matematică şii fizică. Ceea ce avea să-mi marcheze cariera. # colegi dădusera admiterea în 1964, la facultatea de Fizică afară de mine. Trebuie să precizăm că în acei ani studenţii aveau program militat periodic în timpul şi o lună vara, într-o unitate militară. Cu seria mea regula s-a desfiinţat. Doi dintre colegi, care n-aveau şanse după scris, să intre, s-au mulţumit să urmese cursurile de 3 ani, care pregăteau cadre pentru gimnaziu. Paul a refuzat, nu se vedea predând. S-a întors  în oraş, s-a angajat la Combinat pe baza practicii o zi pe săptămâna în liceu, a făcut armata cinstit, l-a stabilit cu familia la Iaşi unde, ca ironia să fie perfectă, a urmat ceea ce se numea Instittul de ştiinţe fizice şi tehnice  şi… a început să predea.

Avea o casă superbă, cufamilia, l-am vizitat co orice ocazie când drumurile profesionale (în 1998 abandonasem institul bucureştean, lucrând, graţie soţiei mele, în economia reală) m-au dus la Iaşi. Casa lor era aproapede cimitirul Eternitatea (unde am poze cu bsturile lui Ion Greangă şi Topîrceani). Niciodată, de cand ma stiu, nu m-am simţit mai bine decăt în cureta casei prietenului meu, ospătat din ce e culese din grădina proprie. Mă împrtenesem cu fiul său, arhitect (cu care comunis  si acum pe facebook). Cu czţiva ani în urmă, întrebând “Ce mai face Paul?”, fiul său mi-a spus “Tata s-a dus”. Ca şi cu primul meu “Cel mai bun prieten”, eram de aceeasi vârstă. Pe Paul l-am regretat mai mult…

Sigur că am mai avut prieteni, n-am cultivat relaţii egale cu toată lumea. Cu o singură excepţie, toţi s-au dus. Nu cred că e cazul să-i mai numesc. O pretenie de 17 ani am avut-o cu poeta Liana Corciu. Păstrez cu sfinţenie exemplatul meu din singurul e volum de poezii: “Pronostic”. Cartea rom zneasca, 1975. A plecat aiurea în State, lăsănd aici o carieră, în decembrie 2008 am aflat Nu de lainoprtuneul ei soţ, ci de la un prieten comun, ca s-a dus şi ea. În 2005 “plecase puţin” bunul meu prten Eugen Marica (biofizician), în 2025 scriitorul Radu Ţuculescu (cunoscut în 1973 în stagiul militar (sunt sublicitenent în rezerva, presupun că în retragere) iar ultimul prieten, cu care discutam fotbal, stabilit cu familia la 10 ore în urma deci în vestul  Statelor Unite (plecat de aici, fosi colegi de institut) s-a dus pe 23 aprilie 2026. Orcum, fotblul, urmărit o viaţă de am, n-are de să mă mai interezeze. A devenit Zirkus. Dar cea  mai intensă şi scurtă relaţie de prietenie, consumat a exclisiv online, a fost o prieten a evreic a, plecat a demult din România, pe care am numit-o “Sora mea de Steaua lui David. Ap arut a de nic aieri, pe un e-grup, î toamna lui 2004, a dat colţul în 2010. Scurt dar intens.

Din când în când mai primesc vizita ultimului prieten, un soi de tiz al meu, cu care pot discuta despre istorie…

6 iulie 2026