Am mai scris anul trecut despre acest film, dar nu sunt mulţunit. Acum reiau subiectul, plasându-l mai bine în context.
Titlul e a unui film, evident. Eu l-am văzut prima data în vara lui 1968. Tcocmai se sfârşise anul III de facultate. Am primit pentru prima data bilet la Costineşti, de la colegul îndrituit să ofere bilete de vacanţă colegilor. Fiind după 1965, PMR devenise PCR iar organizaţia de tineret se numea UASCR, deci asta era funcţia colegului meu.
Ţin inte că filmul mi-a plăcut, dar nu ţin minte nimic din el. Cu mintea de acum conchid că impresia pozitivă era rezultanta mai multor factori. Primeam, ca sudent, prima data un bile de vacanţă, vedeam prima dată marea şi deveam prima data că în tabăra de la Costineşti se poate priecta un film.
În acei ani cumăram current revista Cinema. Am omis să precizez, cee ace presupun că se ştie, venind dinprovincie, unde era un singur cinematograf şi puteam vedea cel mult două filme pe săptămână, devenism cinefilm. 50 de cinematografe în Bucureşti era o prăjitură. Nu mai spun că există cinematografede periferie pe care oameni de vârsta mea nu le cunosc nici azi.
Dar să n-o iau razna. Buchiseam, până atunci, articolele crritilor pedanţi şi nu pricepeam nimic. Ei, bine, în 1968 apăruse o nouă semnătură: Radu Cosaşu. Al cărui limbaj îl înţelegeam. Nu discutăm că a fost un mare prozator, că s-a dus de un an-doi într-o lume presupusă ami bună, că a făcut la Ziarul “Românila liberă” ani de zile cronica Telecinematecii şi îl alt context cronică de sport. Discutăm ce scria Radu Cosaşu in revista Cimema în tomna lui 1968. Mult mai târziu am aflat că încheia o perioadă de 12 ani de somaj intellectual. Iată: “Acest film, juma’ simpatic, juma’ naiv despre prietenia masculine.”
Cu ochii de acum văd căşi el o dădea pe-alături.
Anul 1968 a avut reverberaţii pe ambele maluri ale Atlanticului. Evenimentele de dincolo de baltă, care ar putea fi subiectul altui articol pe care, poate, îl voi scrie altă data nimic acum.
Povestea ea se circumscribe mediului European.
Despre cee aces-a numit “Primăvara de la Praga” n-aveam cum să aflăm, decât… pe 21 august acelaşi an. Se ştie de ce.
Au urmat evenimentele (teleghidate) din Paris. Flacăra incendiilor avea să-I scurteze cu vizita în România a generelului De Gaulle. Eveniemnt în sine oricum. Minuscola mea participare e redată în textul “Trandafirii roşii” prezent în volumele “Despre prietenie, despre bătrâneţe” Editura Galaxia Guttenberg 2008 şi “Trompetistul care semăna cu Melchiade”, Editura Limes, 2010. Pe scurt idila mea din priăvara avelui an. Nu dau amănunte.
A urmat, cum spuneam, vederea filmului. Eveniemtele toatmeni lui 1968 nu fac parte din subiect.
Acum, în sfârşit, despre film. Îl am încolecţie, cum se deduce şi l-am revăzut cu uimite de mai multe ori. Inclusiv anul trecut, dar şi de curând, cee ace a sus la acest articol.
Filmul, cu acest titlu, e făcut în 1967. Iată deci cât de repede în România.
Regizor Robert Enrico. Actori principali Alain Delon, Lino Ventura, Joanna Shimkus (canadiană, posibil a doua soţie a actorului American Sidney Poitier). Rol secundar Serge Reggianni,
Mai întâi numele personajelor celor 3. Ş nu uităm că filmul de produs şi vorbit în fr.anceză, deci atenţie la accent. Personajul lui Delon se numeşte Manu Borelli, al lui Lino Ventura – Roland iar al fetei – Letizia. Grafiasm greşit in articolul de anul trecut. Nivi vorbă de “prietenie masculină”, Radu Cosaşu avea voie să privească superifial în primul artocol după 12 ani de şomaj intellectual.
Există cu totul altceva. O relaţie delicată, diafană, într-un trunghi cu braţe, vom vedea, inegale. Filmul debutează cu momentul în carre Letizia vrea să cumpere dintr-un cimitir de maşini câteva piese. Se adresează lui Rolad care are cu totul altă treabă, nu e vânzător de “feraaille”. După un scurt dialog pleacă împreună cu camioneta cu macara (!) a lui Roland. Istatlaează îmrună co construcţie ciudată. De doi stâpi metalici plasaţi la ond distantă mica sunt agăţăte repere orizontale, conturând un spatiu limitat. Manu e pilot de avion şi a fost convins că trebuie să treaca pe sub Arcul de Triumf din Paris pentru a câ stiga ăţisumă de bani. Înzi de sărboare. Nu poate trece, căci autoriţle agaţă su bolta arcului de triumf ditamai drapelul. I se supendă licenţa de zbor pe viaţă. Înfrângere. Dar nu numai atât Angajat, pritr-un excroc să reuşească ceeace ratează, află, telefondu-I celui care aparent propusese încercarea, un mgnat japponez pe nume Kyubalashi, că totul fuseo glumă ămm
Roland la rându lui are alt proiect. Proicetarea unei performante maşini de curse, invenţie proprie, pe care s-o vândă apoi producătorilor pe sume mari. După câteva încercări maşina, de contrucţie proprie, explodează pe pistă.
Să nu omitem să observări asistă Letizia, mereu în compania delor doi. Asimilată ca prietenă. A doua înfrângere.
Letizia, la rândul ei, avusese alt aproiect. Avea neevoie de piesele de maşini din acea nă informă (piese pe care, până la urmă, pentru ea cei doi le adună din cimitirul de maşini formă, de artă cinetică. Taie cu sudura orificii abracadabrante din contururile acelor pieds uzate. Organizează chiar vernisajul unei expoziţii publice. Acolo apare ce cu fineţel mai elegant, coafată cu fineţe şi cu cercei metalici romboidali. Cei dou sunt invitaţi în aşa zisa lume bună cu caraghioasa camionetă a lui Roland, se pierd discreţie şi pleacă. Snu omitem că Lplletizia îşi poartă înainte şi după încercare, pletele natur iar actriţa e chiar frumoasă. Mă rog, după gustul meu.ă
Abia acum începe Aventura . Nu antici luatăpez. iî
Micul excroc, de taie bună început, după o bate bună luatde la cei doi, le dă informaţia că undeva, în Congo zace o comoară submarină. Crezând ca e doar o încercare de a scăpa de bătaie Rolnad nu crede. Dar peste un timp, Manu, curios tiu cau păţit după eşecuri, face verificări pe hărţi marine şi, într-o nouă discuţie mai paşnică pe care o are cu individual află că informaţia e realătiu
Toţi trei pleacă, aşadar în Africa, angajează o mica navă, deşi ştiu căutat acul în carul cu fân. Nţtu neapat pentrua se îmbogăţi, ci pentru ca Roland să-şi poatcontinua proiectul cu maşina de curse şi în general deoarece nu aveau ce pierde.
Şi aici intervine personajul fără nume al lui Serge Reggianni. Acesta e famelic, furăceva de mîncare, le cere celor doi o ţigară pe ţărm dar vom vedeaa că mirosise scopul lor. După o scurtă ciocnire, în care urcase discret eeruri bord, realizează sccpul lor, dis- si valorficase şansa venită din senin – expediţia marina a celor trei. Le mărtusiseşte că fusese chiar pilotul prăbuşit în acel loc, că aivionul fugit din Congo, aflat atunci în război (nu ştim de care) conţinea acele valori, ale uni belgian care fugise cu avionul, iar el fostul pilot are un reper precis al locului prăbuşiri cu condiţia firească de a participa la împţirea valorilor.
Bref, aceasta se întâplă, Letizia rămânânând la bord. Sunt urmăriţsta esenţiali de cei care sperau să profite de ocazie, care simulează o inspecţie navală, sunt decimaţi, dar vai, Letizia aflată la cârnă e împuşcată în schimbul de focuri si moare. Cu n-oi fi reţinut nici eu nici cronicarul primei vizionări detaliul ăsta esenţial?
Într-o sevenţă poetică e redată mării într-un costum de scafandru. E moemmtul culminant al poveştii, subliniat muzical pe măsură.
Acum bogaţi, Manu si Roland caută, într-un sat, urmele familiei Letiziei. Le găsesc, află ca e fiica unor evrei căzuţi sub germani, o recunsc într-o veche fotografie oferită de bătrânul ţăran întrebat.
Urmează o secvenţă aşa de spectaculoasă încât nu-mi pot imagina cum n-a fost reţinută. Dorind s avorbească cu o mica negustoreasă, aceasia le cere să vin a seara, crul ând va fi şi soţul eu de faţă. Întret imp vizitează un minuscule muzeu local, unde paznic e etizieiun puşti analfabet de vreo 10-12 ani. Care le prezintă minusculul muzeu cu pasiune. Seara, discutând cu negusoreasa şi cu soţl acesteia, aceştia sunt chiar ostili când află că o repreint pe Letizia. Sunt pe punctul să plece când intră puştiul. Aşa aflei că el e vărul Letiziei şi e oferă un munte de bani, cu care veniseră în scopul de-ai oferi cuva legat de Letizia. Condiţia a ca la maturitate puşiul să moşetenească banii, care erau partea Letiziei din valorile găsite sub ape.
În final puştiul îi duce pe renumitul monument Fort Boyard (poate unul din motivele pentru care s-a făcut filmul), situat pe coasta vestică a Franţei, în larul portului La Roşchelle. Manu pleacă iar la Paris, are bani şi n-a reunţat la ideea de a pilot avioane la un club particulsiserăar. Se întoarce, conştient că e urmărit. Cu urmăriţi fuseseră, de aceişi sau de alţii, şi când câutaaweănd căutaseră – şi găsiseră – valorile in avionul acela aiescufundat. Manu se întoarce, prudent. Găseşte un Roland plin de entuaizam care relatează cum vrea să amenajeze locul. Manu, care, pe vas, suprinsese neauzit ce-i şoptise Letizia lui Roland, în cabina cârmei acelui vas după ce- spusese lui Manu că-şi drea un asemena asemena loc pentru ea (acuma ştim de ce), priveşte lung… T oate astea le faci pentru ea…
Am omis deliberat să prendnd cizez că atunci când puştiul îi arătase lui Roland fortul se lda cortul, se lăuda că a de armament ure si el o comoară. Acolo era o ladă plină cu armament şi muniţie.
Final: băieţii răi atacă fortul, Alani Delon moare spectaculos în final (suntem în 1967), Lino Ventura supravieţuieşe. Pe moarte, îi spune lui Alain Delon: Letizia te prefra pe tine. Muribundul surâde: mincinosule.
Ce constat:inţina am povestit filmul, alttel impresionant, ca o cucoană, nu ca un cronicar. Autoironie: poate, nu mult nu ma pot abţine. Una peste alta un film făcut la meserie, cu toate ingredientele reţetarului. Şi valorificarea turistică a celebrului fort Boyard.
No Responses