SPAŢIU FIRESC OFERIT

Am primit textul de mai jos via e-mail, de la un vechi amic. Semnătura şi o singură infoirmaţie despre sine, inserată ca atare în text, sunt suficiente ca referinţă. I-am cerut permisiuena să lărgesc aria de difuzare a textului său dse opinie cu restrânsul – din păcate – public al blogului meu. Cu ocazia acordării respecitvei permisiuni, mi-a precizat că e un vechi fan al Eurovisionului. Ceea ce eu n-am fost de fapt nici când mă mai uitam, necum în ultimii destui ani de când ignor programatic evenimentul. Am simţit nevoia de a-l difuza aici, ceea ce semnifică o anume asumare, datorită conotaţiilor raţionamentului pe care amicul meu îşi construieşte reflecţiile. Căci tocmai conotaţiile cu pricina interferează cu zona mea de interes public.
Aş mai adăuga doar o nuanţă la discreta informaţie despre sine a amicului meu: logica strânsă a reflecţiilor sale determină cititorul să presupună că nu vine din zona aşa zis umanistă, ci mai degrabă din cea aşa zisă tehnică.

A (mai) trecut încă o ediție de Eurovision, la care iar n-am câștigat (mai) nimic – prilej ca să ne dăm încă o dată cu firma-n cap, de parcă n-am fi conștienți de faptul că cel mai mare pericol pentru România ar fi tocmai să – Doamne ferește! – câștigăm; am avea fix un an să construim (pentru că acum în mod clar nu avem!) o sală de spectacole – imposibil, în condițiile noastre… care am făcut un biet pod peste Dâmbovița în 5 ani, câțiva km de autostradă în 10…
Și s-a mai dovedit ceva: în condițiile clare ale Eurovisionului, care a fost și este în primul rând al emigranților, ex-paților, refugiaților, nostalgicilor, minorităților… mai nou și sexuale 🙂 – pe scurt, te-ai fi așteptat ca românii din străinătate să voteze masiv – indiferent de calitatea melodiei noastre, care oricum n-a fost rea, iar mesajul era adresat în primul rând lor, ex-paților! – cu țărișoara lor, de dragul căreia au stat zeci de ore în ploaie, la sute de km distanță de casă, cu riscul să nu apuce, cu scandaluri peste scandaluri… cu frustrări, cu eroisme, cu bani cheltuiți… Oare acum chiar n-au avut un euro (+TVA) pentru un telefon / SMS dat de acasă, de la căldurică, într-un minut…!? Mai ales când vedeau că riscă să câștige Rusia – ori poate de aceea or fi votat cu Suedia???
Eu chiar mă gândesc mai departe – am și trăit concret ce urmează să spun: ca român în străinătate îți dorești cel mai mult (în condițiile în care încerci să trăiești decent și onest) admirația și respectul celor din jur – majoritari sau minoritari… Am constatat – încă o dată, din proprie experiență – că orice lucru BUN despre România se răsfrânge clar asupra ta, ceea ce ar trebui să fie de dorit, nu? Adică, o victorie Halep / echipa de gimnastică / Steaua / etc. ori un concert de răsunet al unui român, ori un premiu științific sau la vreun festival de film răsfrânge și asupra ta ceva din gloria pozitivă… după cum orice lucru RĂU (prostie / crimă / furt / etc.) a unui român (sau a cuiva asimilat cu românii) te poate face să te ascunzi în casă, de teamă să nu pățești ceva… Concret: eram la o bursă la o universitate americană, un coleg chinez cu care nu schimbasem nici două vorbe, deși lucram în același laborator de două luni, a venit să mă felicite pentru victoria echipei feminine de gimnastică, a cincea oară campioană mondială… după care am devenit prieteni, aproape…
Acum: pentru orice român din Germania / Franța / Italia / Marea Britanie / Spania ce este preferabil, o victorie la Eurovision sau o țigăneală pentru Iohannis? Desigur, considerând că n-a fost la mijloc nicio plată / cointeresare / racolare / ordin / etc., ci o strictă sete de dreptate / democrație / adevăr / bunăstare și fericire personală… mai ales ultima este în dubiu, ce contează în ochii vecinilor că într-o țară de aiurea, de unde tu ai plecat de 10 ani și unde nu te vei întoarce alți 20 este un președinte ne-comunist și ne-corupt (chipurile) versus respectul pentru o victorie ROMÂNEASCĂ clară, la care ai contribuit și tu, în mod absolut legal și justificat?
Mă rog, să fi fost entuziasm și la una și la alta, mai ziceam… Oare DE CE votează românii?

Prof. Univ. Dr. Tiberiu Danciu