VECHITURI

Am reuşit să revăd un film snicolescutrăvechi: “Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte”, făcut în 1972, de Sergiu Nicolaescu, pe scenariul lui Titus Popovici, după nuvela “Moartea lui Ipu a acestuia.

Suntem în 9 februarie 2026, Au trecut deci peste 55 de ani de la premieră, când, evident, îl văzusem prima oară.

Cum poţi tine minte un film aşa de multă vreme Uite că poţi. Ba chiar, mi s-a mai întâmplat, la revederea unui film după mai puţini ani la revederea filmului. Efectul e identic şi la recitirea unei cărţi. La prima lectură, literară sau cinematografică, Eşti prins de acţiune, la următoarele vezi detalii nesesizate la început. Citeşi/vizionezi la rece. Cee ace-mi aduce aminte de celebrul aforism al lui Lucian Blaga: “Literatura nu se citeşte, se reciteşte”. Dar efectul e acelaşi la orice reluare a lecturii, literare sau cinematografice.

Personajul principal al filmului e un soi de prostu’satului, unul din cele mai bune roluri ale lui Amza Pellea in film. Căci cu hazul lui nativ a trasat o brazdă ca sursă de glume, iar personajul său ca atare e celebru.

Dar cred că mai important decât personajul din film e cel al copilului, prieten al celui interpretat de Amza Pellea, e copilul (mă rog, arătând cam de 10-12 ani, interpretat de Cristian Şofron. Lui îi aparţine gestul final, care dă titlul filmului. Peste câţiva ani, actorul, acum tânar, pigmentează Serialul TV după romanul “Toate pânzele sus!” al lui Radu Tudoran. Personaul său se numeşte Mihu şi completează echipajul corăbiei Speranţa, nu povestesc nici romanul nici serialul TV, sunt cunoscute. Din păcate am avut în coleţie serialul şi l-am pierdut.

Oricum noi de ocupăm acum de vechiul film, revăzut, iată, după 54 de ani.

Subiectul e cunoscut. România trăieşte ultimele zile ale ocupaţiei germane. Un soldat german e găsit în camp, ucis cu o seceră. Comandantul unităţii germane, un colonel jucat de Sergiu Nicolaescu (2-3 replici, dar Celebrul regizor nu se putea abştine să nu-şi găsească un personaj de interpretat) pentru aşi menţine controlul asupra militarilor săi, ameninţă satul că, dacă pân-a doua zi dimineaţă la ora 5 nu I se predă vinovatul, va împuşca notabilităţile satului.

Nu povestesc filmul. E un prilej de a satiriza grotesc aceste personaje. Ion Besoiu interpreteză pe preotul satului, Ghoeorghe Dinică pe notar, iar Octavian Cotescu pe medical satului. N m-ai interest actriţele care intepretează personajele feminine.

Bref, areopagul decide să-l convingăpe “Ipu”, pe numele de personaj “bace Todore” să se sacrifice, tot e un inutil, să se predea ca vinovat se crimă, pentru a fi ei scăpaţi cu viaţă.

Aici de, de fapt, acţiunea filmului. Pentru a-I cere sacrificial, areopagul pregăteşte o masă mare, la care îl invită pe bietul inutil. Mirat, ştiindu-se slugă, acesta acceptă. I se toară în pahar, i se cere sacrificial. Bietul de el acceptă râzând prosteşte. Momente interpreate cu har de Amza Pellea. Cherchelit, depăşit, omul acceptă onoarea rolului de a salva satul.

Un detaliu de început nu trebuie uitat. Soldatulgerman unis e bocit de bocitoarele satului, după tipic. Prim plan pe cea  ami vehmentă bocitoare. Care imediat, cu voce obişnuită, îi cere lui “Ipu”: Auzi? Sa-mi aduci peşte! Se va dovedi ca e nevasta bietului om, de care divorţase cu ani în urmă. Când “Ipu” le cere celor ce-i acceptă sacrificiul, voluntar să aibă grijdă de toţi ai lui după moartea sa voluntară ,cel mai important personaj feminin al areopagului (iertat să fiu dacă am uitat actriţa ce-l interpretează) îl interpretează dur: Da’cu asta cem ai vrei, nu te-ai despărţit de ea demult. Replica e şfichiuitoare: cu un ton deoadă blând (n-am putut să nu admir interprearea lui Amza Pellea), răspunde. La prairie da, da-n sufletul meu nu!

Să revenim la primele secvenţe ale filmului: între prosu’satului şi coliul există o prietenie de dinainte de poveste. Ei se joacă de-a războiul. “Acuma eu sunt Napoleon şi tu ţarul Rusiei, stabileşte copilul.

Exelent sunt tratate de regizor astfel de momente, cei doi folosesc arme adevărate, Ipu se preface că ocheste sit rage, evident puşcă fiind descărcata, copilul foloseşte un automat gernan(sic) şi un pistol etc. Apoi, după scenele de război simulat şed de vorbă.

De unde peştele? Sluga pescuieşte, nu se ştie unde, satul pare a fi în câmpie, dar se vede o apă undeva. Peştele pe care i-l ceruse cine am spus nu-I parvine, ci altul, mai mare (secvenţa e foarte reuşită) e împărţit soldaţilor germani, care-l acceptă bine dispuşi. De ce li se oferise? Pentru ai îmbuna, poate, dar simţim că din cumsecădenie nativă.

Dupăc e acceptă sacrificial omul, hâtru, cere o repetiţie în biserică a înmormântării sale. Altă sevenţă antologică. Omul se didică de pe năsălie, e intrbat de hiene: “A fost frumos, eşti mulţumit?”. Cam frumos, sună replica.

Secvenţa lungă şi grotescă a mesei oferite de “intelectualitatea satului” se încheie. E 5 dimineaţa. Termenul limită. “Amu, mă duc să predau.

Finalul e şoc. Lumea află că “Nemţii tocmai au plecat!” ultimul cadu cu regisorul în rolul de comandant german.

Areopagul trece pe lânga om, care e beat mort. “Uite pentru cine am cheltuit noi şi am semnat eptru na şi alta?” şi-l scuipă suveran pe bietul individ. “Atunci i-am consamnat pe to toţi la moarte” e replica finală a copilului. Care e supărat cremene.

Final? Nu. Abia acum, la refedera filmului observ ultimul cadru. Personajul lui Amza Pellea surâte larg…

Cu ochii de acum mie uinia m-a rimat cu surâsul final al lui Noodles, interprat în “Once upon a time in America, de Robert de Niro.

Am tras concluzia că a revedea filmul, ascuns în colecţie, după 54 de ai, a fost o inspiraţie şi o sansa pentru mine…