ARIEL

Ariel e un personaj, jumătate duhm jumătate înger, din piesa “Furtuna”, de William Shakespeare. Nu intrăm in polemica, dacă numele real al dramaturgului ar fi fost Edward de Were, nu avem cunoştinţe şi oricum a în afara subiectului.

Povestea începe în anul 2004, primăvara. Eram membru al unui e-grup (dacă se mai ştie ce inseamnă asta), când a apăruit o semnătură nouă: Alma dajbog (sic). Obişnuit să investighez orice semnătură nouă, am dat un mesaj investigative acelei adrese,

Era un nume banal, nu-l precizez, oricum de 21 de ani e in lista mea de asrese, sub alt Nickname.

Prietenia a izbucnit fulgerător. Nu era chiar prima astelde experienţă, dar toate celelalte (nu citez) decurseseră mai lent.

După doar câteva schimburi de mesaje, am numit, mai întâi pentru mine, personajul, evident femini, ca ARIEL. Sigur, nu mai ţineam minte nimid din piesa lui Shakespeare, “Furtuna”. Decât că personajul principal se numea Prospero, un navigator. Mai cunoscut a fost personajul secundar Caliban, un fel de monstru. Dar personajul Ariel, cum spuneam, parte duh, parte înger, era obligat de scenario să-l ajute pe navigatoril Prospero.

Tocmai asta m-a decis să-mi botez interlocutoarea Ariel. Numele a fost imediat acceptat.

Relaţia cu această binecuvântată persoană a cunoscut momente de întrerupere. La un moment dat se supărase pe mine, pe bună dreptate. Am făcut artificii şi i-am recuperate adresa de e-mail de la altcineva. M-a iertat. Cum spuneam, avusese dreptate să se supere.

De atunci am tot dialogat, prieteneşte. Dar odat ne-am întâlnit şi de visu Cred că în 2010. Sosea la aeroport din Anglia. Era atunci cercetător la Universitatea din Cambridge. Desigur, e demult în ţară, nu mai e tânără, cum eu sunt chiar bătrân.

Desigur, i-am trimis volumul meu de debut (GLISSANDO, Ediuta Napoca star, ianuarie 2001).

De la o vreme, apoi, mi-a scis să nu-I mai trimit cărţi. Nimic mai firesc. Într-o călătorie în Spania, vizitând parcul Guell, m-am proclamat, numai în gândul meu, “Ambasador al lui Ariel”

Atunci cân a trecut prin  ţară, cum spuneam, prin 2010, am condus-o la o libr arie de pe Calea Victoriei, cu satisfac tia de a-I pemite să cumpere cartea mea, al ărei titul l-am uitat, publicată în 2005. Nu mai exista în acea librărie. Prevăzător, aveam un exemplar la mine. L-a primit.

Altă data a mai venit în Bucureşti, cum spuneam, ced că în 2010. Am motive să ţin minte data, legată de alt eveniment (decesul unei prietene commune, pe care am numit-o ulterior “Sora mea de Steaua lui David”

De-a lungul timpului, relaţia s-a redus la corespondenţă. Continuă şi azi.

Fata asta (scuzaţi termenul, cum spun, are o vârstă) e din Craiova. Sigur, i-au decedat demult ambii părinţi. Dar de aici vine supriza! O prietena a mamei ei e înmormântată la… Petrila. Ştiti pe unde vine asta. Iată dar că strămoşii noştii pe linie maternă au origine comună!. Iar amănuntul ăsta l-am aflat după zeci de ani de prietenie.

Sigur, n-am comentat faptul. Dar de curând a comentat Un articole al meu pe blog, intitulat BUNICA, în  cunoştinţă de cauză.

Marile surprise vin târziu, dar cu atât maim ult sunt meritorii.

Aşadar, dedic acest articol tuturor, dar în sinea mea acestei delicate prietene, cu titlul dat de articol. Ariel, Jumătate duh, jumătate înger. Ceea ce o defineşte pentru mine: ARIEL…