ASIMOV

Ȋşi mai aduce azi, cineva, de Isaac Asimov? Puţin probabil. Evreu născut în Rusia, pe 2 ianuarie 1920. Familia a emigrat în SUA, unde tatăl său ţinea un mic magazinaş cu de toate. Avea un frate şi o soră. Inteligent, a învăţat de mic să citească, iar sora sa mai mică a învăţat privnd paginile invers. In acel magazinaş văzuse reviste cu comiscuri (desese cu legende scrise) şi mici povestioare. L-a atras. A apucat săscrue devreme, pe la 20 de ani şi după unele încercări, o mică revistă i-a publicat primele povestiri. Prima serie a blocului Fundaţia i-a apărut iniţial în 6 mici episoade, la o editură obscură. Mai târziu a răscumpărat drepturile şi a devenit, pentru mult timp, vedeta grupului editorial Doubleday.

Ȋn timp, e considerat unul din cei 3 mari scriitori SciFi, alături de Arthur C. Clarke şi Robert Heinlein. Din prima căsătorie, are un diu David şi o fiică, Robyn. A căror influentă asupra carierei literare e neglijabilă, am citat fapul doar di perspectivă biografică.

A devenit extrem de popular ca scriitor. După prima serie a Fundaţiei, 3 romane subţiri, publicate în anii 50, Publicul anilor 80 a cerut insistent reluarea temei, iar scriitrul  s-a lăsat convins şi a mai scris, în anii 80, încă 4. Dintre care un prequel, intitulat “Originea Fundaţiei”

Invenţia sa majoră este robotul umanoid. Al cşrtui creier pozitronic (noţiune evident fantastică) respectă cele 3 legi ale roboticii: 1. Un robot nu are voie să pricinuiască vreun rău unei ființe umane sau, prin neintervenție, să permită ca unei ființe omenești să i se facă un rău. 2. Un robot trebuie să se supună ordinelor date de către o ființă umană, atât timp cât ele nu intră în contradicție cu Legea 1. 3. Un robot trebuie să-și protejeze propria existență, atât timp cât acest lucru nu intră în contradicție cu Legea 1 sau Legea 2. Ulterior, într-un roman apare şi o anumită Lege 0: Un robot nu are voie ca, prin neintervenţie, să prrovoace un rău umanitătii, numerotareacelorlalte modificânduse corespunzător. Să precizăm ca Isaac Asimov a obţinut un doctirat în biochimie, dar nu a predat nici o oră de curs la universitatea care i-a conferit titlul De ce precizăm? Asimov nu prea avea habar de matematică, aşadar noţiunea fantastică de psihoistorie, care se referea la capacitatea deţătorilor acestei pseudoţiinţe de a prevedea viitorul – capacitate bazată naiv de mecanisa statistică. Dar, precum la erorile ştiinţifice ale lui Jules Verne, farmecul scrierilor e valabil în sine şi a preciza astfel de erori e ungest lipsit de humor.

Asimov şi-a construit, în linii mari, Scrierile din anii 80 pe 2 mari cicluri: Roboţii şi Fundaţia. Pe care, in final, le reuneşte. Ar merita notificat excelentul roman singular, Sfârşitul eternităţii (1955), din care cităm: …Omul nu ar fi însemnat o lume, ci un milion, un miliard de lumi. Am fi avut infinitul în căuşul palmei. Fiecare lume ar fi avut însuşirea ei de Secole, fiecare valorile ei proprii, o şansă de a căuta fericirea pe propriile căi, în propriul mediu. Există multe feluri de fericire, de bine, o varietate infinită… Aceasta este Starea Fundamentală a omenirii…

Spre finele vieţii, scriitorul şi-a asigurat colaborarea lui Robert Silverberg, pentru a dezvolta 3 povestiri de mare efect, în romane. Dar cea ai emotionată povestire (ecranizată in 1999, la 8 ani după decesul scriitorului) a lui Asimov este Omul bicentenar. Un robot pozitronic, cu un insignifiant defect de fabricaţie, serveşte în casa unui burgnez oarecare. Defectul de fabricaţe îi imprimă nevoia de a deveni uman. O reuşeste la aniversarea a 2 secole de la data fabricaţiei. Cum?: Ȋşi concepe un proces lent de scurgere a energiilor vitale şi se lasă operat de un chirurg robotic care nu-I cunoaşte scopul si care e pacălit sa opereze, asstel încât să nu calce prima ege a roboticii. Am văzut filmul şi am cam rămas uşor dezamăgit. Emoţia textului (vai, nu-l mai am) e greu să fie exprimată prin film.

Ȋn primul roman al unui ciclu, Caverne de oţel, enigma uui asasinat e rbao-ezolvată de un cuplu umano-robotic: detectivu Elias Baley şi robotul umanoid Daneel Olivaw. Aceştia sunt chemaţi de coloni celor 50 de sisteme planetare să revolve alt asasinat pe Solara, în romanul Soarele gol. Cele 2 personaje devin apoi, în romanele din ciclul roboţilor, arhetipale.

Tutuşi, pentru mine, cel mai impresonant roman rămâne Zeii înşişi (1972). Titlul e bazat pe un vers al lui Friedrich Schiller: Ȋmpotiva prostiei, zeii înşişi luptă în zadar. Strucrurat ingenios, pe 3 capitole, fiecare ilustrând vag cele 3 fraze ale versului citat, romanul foloseşte un minimum de invenţii fantastice şi mult mai multă morală. Pot face orice afară de a-l povesti.

Nu mai trebuie să pomenim mulţimea de premii de gen Hugo şi Nebula, pentru aşa ceva e bună Wikipedia.

Nu m-am întrebar deloc grtatuit, a începutul articolului, dacă mai ştie cineva azi de Isaac Asimov. Imensa lui popularitate s-a siturat in anii 80. Adică cu aproape jumătate de secol în urmă. Iar lumea se dezvoltă exponenţial. Am mai spus-o. Datele pe net sunt ultrarezumative, cine n-a auzut azi de el nu află mare lucru. Iar generaţia căreia autru acestot rânduri e la crepuscul. De ce scriu articolul? Am un singur motiv. Nepotul meu, carea intrat la liceu, auzindu-a discutâd, odată, în familia fiicei mele cea ica, discutând de asimov, a căutat şi n-a spus că a şi citit o carte pe net. Nu ştiu care, dar îl cred.

Ceea ce se ştke mai puţin desper Asimov este că din cam 500 de cărţi publicate doar cam 100 au fost de fiţiune. Restul de 80% sunt de popularizarea ştiin tei. Asimov a fost, cu un termen folosit azi, un workaholic. Dependent de muncă.

Şi totuşi, două din editurie apărute după 90 şi-au împărţid domeniile de traducere. Ȋntre 1991-95 Nemira a publicat romanele ciFi, iat Teorea a rpublicat articole de popularizare ştiinţiifică.

Ultimul amănunt despre acest interesant personaj e că a fost umanist  si membru al clubului Mensa.