DEPRESIE

Duhului sorescian

Doctore,

Simt ceva vital aici

în domeniul fiinţei mele.

Simd duhoarea depresiei

care miroase a smog,

absint,

arsenic şi dantelă veche,

mucegai şi praf stătut,

de uniformă cârpită, cu galoane desuete

de colonel

căruia nimeni nu-i mai scrie.

Miroase a fumul nervilor mei întinşi

care dau quinta şi octava

şi pe care cântăreţul de jazz

numit 1900

şi-ar putea aprinde ţigara.

Depresia mea miroase

a fumul acelei ţigări.

Iar depresia vine, creşte,

Calcă totul în picioare,

Cap-pătratu-mi zăpăceşte;

stăpâni-o-voi eu, oare?

Obişnuit să dărui,

să nu simt plăcere decât de-o dau

n-am de ce să mă mir

că se făcu coadă

la ghişeul fiinţei mele.

Unii îşi cer drepturile agitând hrisoave;

Alţii se bulucesc, fie că nu mă ştiu

dar au auzit, prin târg,

că s-a băgat durere.

Un domn spilcuit face ordine cu plaivazul:

“Să se dea numai o tandreţe de căciulă,

să ajungă la toată lumea”.

Altul, care nota ceva într-un carnet,

corectă sever, implacabil:

Doar trei sferturi, numai aşa ajunge la coada asta

şi, vă rog, închideţi lista.

Tremurul unei amintiri îmi scăpă

şi se sparse sub meleul câtorva ce-şi riscaseră

locul la coadă.

Fiorul unui dor anticipat

luă cu el alt roi de codaşi.

şi câţiva codoşi.

Rămaseră însă destui, ca zvonul că aş fi fugit

cu sentimentele la care credeau că au dreptul

să se materializeze în funie, săpun

şi mânie proletară.

Doctore,

Dacă gymnos înseamnă nud

Du-mă înapoi la gimnaziu,

La Rohia, sub munte,

Unde predă părintele Nicolae,

Să-învăţ a dărui fără dobândă.

Doctore, ia plaivazul

Şi dacă ajungem la gimnaziu

Rezolvă problema:

Cât de adâncă să fie depresia,

Cât să crape pielea solului fertil

Al fiinţei mele,

Să pot rescrie Furtuna?

Căci, dragă doctore,

cu obrăznicia optimismului,

cu insolenţa accentuată de febră

ţi-o spun pe şleau:

Nu voi rescrie niciodată

Sfârşitul jocului.

Căci Jocul nu are sfârşit.