Dezastru

Niciodata de foarte mulţi ani, echpa mea de suflet (numită legal FCSB, de fapt tot Steaua), n-a început mai dezastruis un sezon. Sunt aici atâmt motive subiective, dar şi obiective. Reculul inerent după ani de prim rang, mai ales ultimele 2 sezoane, uzura, o anume suficienţă, dar şi – asta e obiectiv – lista accidentărilorsuccetive pentru  în posturi cheie, ceea ce a dus la dereglarea mecanismului, numărul de jucători slecţionabili (8 la naţională, dar destui şi la lotudile cu limiă de vârstă, vacanţa inerent insuficientă, pregătirea prea scurtă precompetiţională, îl Olanda, intrarea bruscă în sezonul nou.

Dar marele factor subiectiv e arhicunoscut: patronul: domnul Ghiorghe Bceali. Persoalitate tumultoasă, cu pretenţii –  fără nici o acoperire – de pricepere, cu criterii aberante, un dictator care şi-a impus mereu conducerea, decizând formaţia şi impunând schimbările şi mai ales angajarea unor antrenori mediocri ş isub I submetriocri pe criterii fanteziste etc. O politică absurdă de achiziţii, deciziile fără bază etc. Cum a reuşit echipa să facă performanţă, până azi? Cumva împotriva cursului jocului, ca să folosesc o forulă uzitată în limbajul comun fotbalistic.

Şansa a fost numirea unui antrenor telentat şi echilibrar, cioriotul Elias Charalambous, fost jucător îb România, la Vaslui. În primul lui an de antren0rat. Diplomat, acesta a reuşit să nu-şi contrazică patronul  dar a construit o adevărată echipă. A creat un mecanism articulat, coerent, care a valorificat potenţiaul lotului. Dar mai ales a creat, cu răbdare, o familie a jucătorilor. E cunoscută hora jucătorilor pe teren, dupăarcarea unui gol.

Până acum. Aparent, toate s-au dus de râpă într-o lună. Au apărtut bisericuţe, jucătorii nu mai fac hora (nici glouri prea multe nu dau).

Dezastrul pare un fenomen inexlicabil. Şi sua facorilor de mai sus n-ar putea explica fenomenul.

Dar…

Dar totuşi puţinii suporteri ce vechime nu dispară. Personal am adunat, la momentul ăsta, 67 de ani în odioasa meserie de suporter. Ȋn aceşti 67 de ani am sufrit, m-am bucurat, am trăit. Au mai fost perioade, rare dar dure, când echipa era pe marginea prăpastiei. Oricât de disctructiv, dezastrul să aibă un sfârşit. O istri istorie de 78 de ani îşi va urma cursul. Nici pe departe deoarece astă e credinţa generaţiilor de suporteri, de pentru că socot asta ca un factor obiectiv.