A vaincre sans péril on triomphe sans gloire

To love deeply in one direction makes us more loving in all the others

De fapt s-a născut ca Allen Kðnisnerg în Brooklin. Newyorkez get beget. O să încep cu începutul. În anii 60 văzusem la televizor un ârunfilm despre perioada Machartistă (era în ton cu vremurile), dezexspre interzicerea la publicare a scriitorilor americani de stânga. Personajull care semna textele era mărunţel şi caraghios. Au trebuit să treacă  zeci […]
Mărturisesc că de existenţa scriitorului F(rancis) Scott Fitzegerald am aflat foarte târziu. Era a vremiim demult matur. Nimic de mirare, generaţia mea n-a prea citit decât pe Jules Verne dincolo de literature sovietizantă  a vremii. A. S. Pokrâşkin (atunci nu se scria cu â din a, se scria cu â dintor i) – Aripi de […]
Pe profesorul Teodor Sărăcuţ-Comănescu îl ştiam prozator, chiar dacă n-am scris niciodată despre vreun text al domniei sale. L-am preţuit in absetiam şi am evoluat  la distanţe mari unul faţă de celălalt. Şi iată că Editura NEUMA publică, în anul curent, 2025 o plachetă cu titlul de mai sus, în colecţia Arca. Urmărind în linii […]
De fapt e vorba de filmul White Hunter Black Heart, făcut în 1990 de Clint Eastwood. Era deja bătrân în 1990, deşi a mai jucat, produs şi regizat şi ulterior. Filmul nostru e, la rândul său, produs şi regizat de fostul actor, iar rolul principal îi aparţine. Să aruncăm o privier peste ani. A debutat, […]
Penultimul număr pe acest an, septembrie-octombrie, al revistei Neuma, debutează ca de obicei cu Eaditorilalul: Hainele cele noi, semnat de Andrea H. Hedeş. Cu fiecare editorial, mă văd surprins, fără a o ofensa pe autoare, de profunzimea din ce în ce mai… adâncă (sic). O întâlnisem în urmă cu 15 ani, cu cea mai surprinoare […]
Mai ştie cineva, în 2025, că pe la mijolocul secolului XX s-a desfăşurat al doilea război mondial? Bine, nici de primul, cam la începutul aceui secol nu se mai ştie. Dar nu asta e problema. Generalul american Patton a foost una dintre cele mai contradictorii personalităţi alevremii. Textul de faţă are la bază filmul PATTON, […]
La această data, 19 septembrie, grupul Fizica70 a sărbatorit împlinirea a 55 de ani de la absolvirea facultăţii. Asta deoarece jubileul a fost ratat din cauza pandemiei. Sărbatorile au loc, de ani de zile la casa COŞ,care bordează, cum bine se ştie, piaţa Lahovary. Dar ce este Fizică70? Pentru a lămuri, să fam paşi în […]
Am locuit acolo în primii 3 ani de facultateL I, II şi IIbis. Era situate pe Strada Academiei, vis-à-vis de aripa de pe aceeaşi stradă a Universităţii. Care, atunci, adăpostea facultatea de matematică şi cea de fizică. Zona e arhicunoscută, strada Academiei dădea în Piaţa Universităţii. La parter, spre dreapta, pe colt era librăria Eminescu. […]
Adam S. Carniol, EA, Editura Vremea, Bucureşti, 2016 Un roman bazat pe o poveste de dragoste. Care-i sunt şansele într-o lume literară amestecată, multiformă, nu chiar polifonică totuşi? Două ar fi condiţiile elementare: substanţa umană şi o inserare semnificativă în context real. Ea (superb titlu, lapidar la extrem, cuprinzător, şocant chiar), propunere a lui Carniol […]
Am petrecut primii 16 ani din viaţă în orăşelul natal. Vulcan. Situat cam în mijlocul despresiunii Petroşanilor, zonă cunoscută ca Valea Jiului. La câţiva kilometri de orăşel, prelungit în Iscroni, în dreptul localităţii Livezeni, cele două ramuri ale Jiului, cea de est şi cea de vest, se reunuesc, pentru a trece prin defileul Jiului, coborând […]
Categorii
Arhiva