Month: March 2024

La umbra muntelui Tabor – Locuri şi oameni din Ţara Sfântă a apărut în 2023 la Editura Galaxia Gutenberg. Autorul, Radu Ţuculescu, a dunat în volum două fragmente de jurnal, ale unor călătorii cu substrat literar în Israel şi cinci portrete, în format interviu, ale unor personalităţi locale Două dintre acestea sunt prietenii personali ai […]
Personajul schiţei de mai jos e întregime fictiv. Desigur, mare parte din trăsăturile lui au surse reale. Construcţia lui are dublu scop. În linii mari sugerează un paradox al epocii, urmaşii căreia au botezat-o, nu se ştie dece obsedantul deceniu. Ca să evite păcatul tezismului, care ar fi dus la ratare, văduvind texul de justificare, […]
Încă de la “Logica” (Supravieţuiri V), Radu Cosaşu statuta: “Orice scriitor trebuie să scrie o Logică cu ajutorul căreia să explice, la Judecata de Apoi, cum şi-a scris cărţile”. Cartea respectivă îndeplinea rezonabil funcţia prevăzută de motto-ul apoftegmatic. Chiar dacă a mai urmat un al şaselea şi ultim volum din seria de supravieţuiri (exact câte […]
Categorii
Arhiva