PUNTE CULTURALĂ ŞI SPIRITUALĂ

La umbra muntelui Tabor – Locuri şi oameni din Ţara Sfântă a apărut în 2023 la Editura Galaxia Gutenberg. Autorul, Radu Ţuculescu, a dunat în volum două fragmente de jurnal, ale unor călătorii cu substrat literar în Israel şi cinci portrete, în format interviu, ale unor personalităţi locale

Două dintre acestea sunt prietenii personali ai scriitorului, gazdele lui în aceste călătorii, traducători în ivrit a volumului său Trei în dormitor, care s-a lansat în câteva dintre locurile vizitate. Ambii au tradus în română scrieri ale unor scriitori israelieni şi din română în ivrit scrieri ale unor scriitori români. Între care poeta ana Blandiana, care a vizitat Dsa însăşi Israelul.

Cititorii obişnuiţi cu scrisul lui Radu Ţuculescu au savurat tonul colocvial al paginilor de jurnal, care amalgamează reflecţiile personale cu descrierea peisajului israelian parcurs în compania prietenilor gazdă. Farmecul oraşelor mici (profesorul de engleză Paul Farcaş locuieşte într-unul dintre ele) se completează, de pildă, cu panorama întregii Haife, văzută de pe Muntele Carmel.

Lectura celor două fragmente de jurnal mă face, ca cititor de zeci de ani al scriitorului, să regret că n-a publicat şi alte jurnale de călătorie, de-a lungul şi de-a latul meridianelor. Nu exemplific, acum rostul textului de faţă e impresia de lectură a acestei cărţi atrăgătoare.

Şi acum să trecem, succint, în revistă, portretele-interviu ale celor 5 personalităţi selectate de autor.

Prima interlocutoare e o persoană triplu insolită. Începând cu numele: Biţi Caragiale. Nici mai mult, nici mai puţin. Jurnalistă activă la peste 90 de ani (sic). O evreică cu un nume românesc celebru? Soţul dsale fusese urmaş, la mai multe generaţii, a unchiului dramaturgului român. Care-şi adusese contribuţia la edificarea teatrului în România. Dna Biţi Caragiale lucrase în România atât ca jurnalist cât, mai ales, ca redactor editorial. Relatează că propusese Editurii publicarea volumului Dumbrava minunată. Decidenţii cereau unele modificări. Pe care Dsa le-a obţinut cu bunăvoinţa lui Mihail Sadoveanu.

Un episod dramatic din biografia Dnei Biţi Caragiale a fost noaptea de 22/23 decembrie 1989, când apartamentul unde locuia a ars complet, ca urmare a incendiilor cunoscute. Din fericire prietenii o convinsesera să se deplaseze în altă parte. Din scrum, n-a salvat decât un volum de poeme ale lui Lucian Blaga. Decizia de a emigra a fost salutară.

Următorul portret este ale unei personalităţi emblematice, de mare complexitate. Moshe B. Itzhaki. Profesor universitar, conducător de doctoranzi, poet, autor a numeroase volume, traducător (în colaborare cu profesorul Paul Farcaş) în ambele sensuri, o punte culturală care leagă Israelul de România. Născut în Israel din părinţi imigraţi din România. A petrecut 20 de ani într-un kibuţ din zona apropiată de fâşia Gaza, unde, între multele activităţi a fost diriginte la un liceu local. Un ferment policultural, simbolic pentru lumea israeliană.

Noa Levin Harif. Autorul volumului precizează în subtitlu: femeie, mamă, artistă, poetă, profesoară, cercetătoare. Alt personaj emblematic al intelectualităţii israeliene. A ajuns la cele de mai sus după ce petrecuse primii 10 ani într-un kibuţ, din zona apropiată de graniţa cu Libanul. Ceea ce a determinat-o să-şi reorienteze de mai multe ori mentalul. Profesorul şi poetul Moshe B. Itzhaki i-a fost conducător de masterat. Care i-a sesizat natura artistică şi a îndrumat-o să completeze rata plastică, în care avea şi are un nume, cu poezia.

Mă pun în locul scriitorului. Prietenia veche şi consistentă cu poeţii şi traducătorii n-are sens fără a-I potrtiza pe ambii. Paul Farcaş nu doar s-a nşacut în România (în zona de nord-vest) ci a şi activat un timp mai mult sau mai puţin îndelungat. A trecut prin destule ipostaze, inclusiv în funcţii de conducere şi a megrat (termenul standard în Israel e allyah) în plină maturitate, în 1986. A predat engleză şi s-a asociat, în ultimii 10 ani (depide de data interviului, poate mai mulţi) cu prietenul său, Profesorul şi poetul moshe B. Itzhaki, pentru a traduce, mai ales poezie dar nu numai, română <-> ivrit în ambele sensuri. O biografie plină. Interviul se încheie optimst, sperând că, dac-o vrea Domnul, vor urma şi alţi ani prolifici. Cititnd această frază finală m-am gândit că nu ştiu cum sună expresia în ivrit. Ştiu doar că în arabă, limbi verişoare, ambele semitice, sună inch’Allah.

Ultimul personaj care completează buchetul, este Sofia Gelman Kiss. Născută în România, absolventă a Conservatorului Gheorghe Dima din C luj, unde şi- dat şi doctoratul. A emigrat în Israel în 1986. A predat la Academia de muzică din Tel Aviv, la Colegiul de Artă Natania şi la şcolile de muzică din Givataim şi Natania. Colaborează cu publicaţii israeliene de limbă Română.

Dintre interlocutorii autorului cărţii, Dna SGK este singura care a făcut comentarii politice amănunţite, schiţând o adevărată istorie recentă a ţării de adopţie, pe parcursul a cel puţin o pagină. Oarecum, ca formă de concluzie, Dsa afirmă că se consideră cetăţean al lumii cu rădăcini evreieşti.