AR FI FOST PREA FRUMOS…

O conversaţie internautică mi-a adus aminte de unul din vârfurile participării româneşti – prin cuplul Ţiriac – Năstase – la nivelul de vârf a Cupei Davis. Un bun prilej de a reconstitui această aventură unicat.

1969. România învinge, pe rând, Egiptul, 3-2, 4-12 mai, Israel, 5-0, 22-25 mai, 4-1 Spania, 13-15 iunie, URSS 4-1, 18-20 iulie, India 4-0, 31 iulie-3 ugust, UK 3-2, 14-16 august. În finală, la Cleveland, Ohio, USA – România 5-0. Adversary, la simplu: Arthur Ashe, Stan Smith. La dublu, Bob Lutz, Stan Smith. Teren ultrapapid, parchet lăcuit. Jucătorii români au fost primiţi în audienţă de preşedintele american Richard Nixon.

În 1970 România a fost invinsă în semifinala znei europene B, de Jugoslavia, la Maribor, 12-15 iunie, cu 3-2.

1971. Zona europeană B. România – Olanda 5-0, 28 aprilie-8 mai; Israel-România 0-5, 14-16 mai; România – Jugoslavia 4-1, 10-14 iunie; RFG-România 0-5, 16-18 iulie; India-România 1- 4, 1-3 august; Brazilia-România 2-3, 21-23 august;

A doua finală USA – România are loc pe 8-11 octombrie, la Charlotte, North Caroline. 3-2. Ţiriac şi Năstase îi infruntă pe Stan Smith şi Frank Froehling. La dublu Smith cu Erik Van Dillen.

1972. România-Elveţia 5-0, 1013 mai; România-Iran 5-0, 18-22 mai; România-Italia 4-1, 9-18 iunie; URSS-Români 2-3, 21-23 iulie; România-Australia 4-1, 4-7 august.

Finala, epică, moment de vârf al participării cuplului Ţiriac-Năstase, sub culorile României, la Cupa Davis, s-a desfăşurat pe 13-15 octombrie, la Bucureşti, pe arenele Progresul:

Stan Smith – Ilie Năstase 11-9, 6-3, 6-3.

Ion Ţiriac – Tom Gorman 4-6, 2-6, 6-4, 6-3, 6-2

Smith, Van Dillen – Ţiriac-Năstase 6-2, 6-0, 6-3

Ţiriac – Smith 6-4, 2-6, 4-6, 6-2. 0-6

Năstase – Gorman 6-1, 6-2, 5-7, 10-8.

Campionul nostru dsputase, în acelaşi am, 2 finale de Grand Slam. Învins de Stan Smith, la Wimbledon, 4-6, 6-3, 6-3, 4-6, 7-5; învingător la Forrest Hills (unde atunci se disputa US Open) în faţa lui Arthur Ashe, 3-6 6-3, 6-7, 6-4, 6-3.

Între cele două finale, în decembrie 1971, Ilie Năstase îl învinge pe rivalul său Stan Smith în finala Turneului Campionilor (sala Pierre de Coubertin, Paris), 5-7, 7-6, 6-3. Repetă performanţa anul următor, ca o revanşă a înfrângerii în Cupa Davis: 6-3, 6-2, 3-6, 2-6, 6-3.

Iată o reflectare, din perspectivă americană, a celebrei finale de la Bucureşti:

Să mai amintim că în prezilele celei finale afost lansată o carte dublu biografică, a celor doi campioni. Semnată cu numele lor, dar redactată de Ioan Chirilă. Titlul ei s-a dovedit premonitoriu: Ar fi fost prea frumos.

Eroul acestui rezumat e cuplul, perechea de dublu. Ţiriac şi Năstase au reprezentat, în cele 3 finale ale unei competiţii pentru echipe naţionale, ţara. Iată dece referirile individuale la fiecare dintre cei doi tenismeni sunt limitate. Nu ne referim la omul de afaceri de mare anvergură, fostul ucenic braşovean, fost fundaş în echipa naţională de hochei. Nici la câştigătorul, la simplu, dublu şi dublu mixt la alte turnee de Grand Slam. Nici a ultima participare la Cupa Davis, în 1984, în compania a 3 campioni americani. Nici la nenumăratele momente comice pe teren, ale giumbuşlukaarul care a înveselit sobrul templu al sportului numit altă data alb. Cel mai greu îmi e să-l citez pe ilie când motivează sentimentele sale faţă de clubul rival al celui ale cărui culori le-a purtat, în competiţii interne, întotdeauna. Sentimente pe care le-a uitat jucând la dublu cu partenerul său, care a purtat, tot în competiţii interne, respectivele culori adverse.