ATELIER DE REPARAT ONOARE ŞI CLONDIRE

Un set de cărti semnate de exploziva scriitoare Florica Bud (dece m-ar mira temperamentul ei, o fi ea de pe Someş, dar conduce Filiala Maramureş; iar moroşenii sunt iabraşi şi iuţi), adăsta de mai bine de juma’ de an. Prietenia scriitoarei făcea să dau mereu întâietate altor autori.

Acum am ales o carte nu foarte nouă (2009), produsă de Editura Limes, cu titlu nu doar chisnovatic, ci simultam giumbuşlukar şi perifrastic: Reparăm onoare…şi clondire.

Te aştepţi să ai nevoie de un chimir că nu-ţi explodeze burta de râs. Stimate cititor, doamne feri să n-o cunoşti pe coana Florica pohticioasa. O piruetă cu frână pe patina şi te linişteşte cu dedicaţia adresată părinţilor ei. Şi imediat contrapirueta şi n-o mai vezi pe patine. Textul dedicaţiei e hazliu. Dar scris adânc

Să purcedem darăcu acel cuvânt către cititor nu doar am câştigat un pariu. Am recunoscut-o pe autoarea pohtelor copilăreşti extrăgând jocurile de regionalisme, jocurile de cuvinte, jocurile de situaţii. Să rămână doar JOCUL. Jocul ei. De-aş încerca săscriu o cronică analitică, sobră chiar, aş ucide textul la care pohticioasa autoare mă momeşte pagină de pagină, rând după rând, în propor tie de masă. Nu mă las nici dus de val, plutesc între două ape. Dar o aştept la cotitură. Stimată autoare, te înşeli. Cartea asta e exact ce cred a fi. E pentru mine. După ce va fi fost 14 ani a altor sensibili la haz (nu humor!), pe care nu i-ai păcălit cu fraza finală.

Ministreasa şi Pegasul. Introducerea telegrafica a premierului dandy presupune datarea mandatului ministresei. Ironia succedaneului de Pegas e maximum ce se poate decanta dintr-o schiţă sub nivelul eclatant al cuvântului către cititor.

Coana Chiriţa pleacă la Monaco. Autoarea îşi regăseşte verva tumultoasă, climaxul stilului propriu. Sunt pagini dintre cele mai dezlănţuite. Ca procedeu titpic floricobudicesc, pe parcursul textului nu apare numele de coanăchiriţoaie. Personajul e numit multidivă. Care-I semnificaţia procedeului? Personajul clasic e ţinta ofensivei satirice. Dar ridicola preţioasă clasică nu e, la poetul unirii, decât un focar radiant. Cea satirizată corosiv e însăşi societatea. În mod complementar faţă de mecanismul satirizant al lui Caragiale.

Ei, bine, tocmai aici găsim semnificaţia botezării, doar în titlul piesei, cu masca eroinei lui Alecsandri. Autoarea noastră face, sub pretextul ironizării corosive a mutidivei abutisante spre lumea cazinourilor monegaste, un portret grotesc al societăţii naţionale în eternă tranziţie.

Stilul multicomic al Floricăi Bud n-a fost şi nu este defel gratuir. E pus în slujba a ceea ce, în trecuta limbă de lemn s-ar fi numit sec critică socială.

Virginia Slims ucide din nou. Mie unuia piesa asta cu titlul pe care numai poporul fumătorilor asociativi îl ştie decoda îmi aminteşte de regretatul clujan Leonida Neamţu, posesorul unui humor la fel de original, dar exalând un temperament complementar şi molcum. Într-un roman autoparodic, Leonidas inventează un personaj haios numit… Filip Moraru. Deloc misterios. Cu diferenţa că ţinta ironiei sale se restrânge la literatura poliţistă.

Când Blonde Dolly se doreşte preşedinte. Satira în vervă, de necomentat.

Şi eu am fost cătană. De departe cea mai consistentă piesă. Scrisă cu o mânie ascunsă, ce-i conferă densitatea.

Gropi evropene pentru un… primar. Vine rândul acestor medalii stradale, din pecingine, defilând în frunte cu romanul lui Eugen Barbu.

Alb Ca Neaua şi cei şapte piticoţi. Alt wtz pe tema magicului şi anticului număr şapte.

Dacă iubire nu am, nimic nu sunt. Ei, acum scriitoarea critic sancţionează şi criticii literari. Sau critica literară. De fapt ţinta ei sunt… veleitarii.

Fecioarele din Parlament. Despre Cicciolinate, cu dragoste şi abjecţie.

C’est la vie. Suferinţele băttrânului Leonard. Goethe n-are nici o vină.

Când Luca nu iubeşte. Incă un erou al tutror timpurilor, cocota masculină încântată de sine fără motiv. Luca, pictor peisagist de nuduri plictisitoare.

Romeo, Julieta si Axa Igrecilor. In concluzie, Tot cu o linie frântă care nu duce nicăieri ne vom alege, noi, culegătorii de vânt…

Din iubirile unui impotent politic. Analiză hipodermică…

Ţăranul român şi Preaînalta Poartă. Ironizare dură a europenizării.

Sexiporcuşorul românesc. La fel de dură şi lucidă diatribă

Dictatura facturilor. Uneori cdl mai bun comentariu e un citat nud: Piei Drace! Dacă s-au priceput la ceva, guvernele care s-au succedat la putere, apoi la… a scoate nevoiaşi pe bandă rulantă au excelat! Oameni care până nu de mult aveau un trai decent, s-au trezit peste noapte depăşiţi de situaţie şi au capitulat.

E textul care acoperă în cea mai mare măsurăsubtitlul volumului. E pamfletul perfect. Fără rabar, dar sine ira et studio. Rezumatul impecabil al cărţii.

Jos florile, Domnule Primar! Tot pamflet e şi acest capitol, dar are alt aer. Pare o notă de ziar local, scrisă cu mânie păunesciană fără versificaţie. Voce mare, subiect local.

Diva de carton şi Casa de Cultură. Despre casiţa de culturică a sindicăţeilor.

Someşul, un râu ce moare. Spre finele volumului, texte din ce în ce mai puţin stilizate, pând a lehămeti autoarea de propria- vervă.

Vreau şi eu un cărtăresc în anul 2050!

Ultimul articol comunist, întâia scriere capitalistă

Autoarea revine la ironia corosivă. Un cărtăresc, două cărtărese.

Partidul Încăpăţânarea Copitelor Tinere – articol care n-are nevoie de nici un comentariu.

Elod. Avocatul Elod Demetrescu Dindeal sună precum invenţiile onomastic-satirice ale lui Păstorel, cu aproape un secol în urmă. Dorimedont Găluşcă. Sau folcloricul Napoleon Tănase. Mai e nevoie de ceva?

Motanul şi literatura. Iată, în sfârşit, un titl care sună à la manière de Florica Bud. O promisiune. Care, har cerului, se îndeplineşte. Ironizată fu doar ziua de 1 ianuarie postaderare.

De ce nu iubeşte Penelope Acruda bărbaţii. O lunguiaţă telenovelită eroi-comico-satirică numa’ bună să alunge plictiseala.

La final, o listă bibliografică şi o notă biografică.

Pe copertaa patra, cartuşul girant e semnat de Gheorghe Grigurcu.

Şi acum despre carte în general.

Apreciez că articolele critice se situează cu ceva sub nivelul excelent al textului auctorial. E adevărat că acesta din urmă exală fantezie, dar departe de doar atât.

Peisajul sociouman al ţării e privit cu neîngăduinţă patentă, realist, cu asupră de măsură a invenţiilor lexicale specifice (prezente şi în alte volume de pamflete), dar fără mânie. Chirurgical.

Titlul mai degrabă perifrastic decât parodic pune scriitoarea într-un raport cu însuşi Caragiale. Păstrând bsolut toate proporţiile. Nenea Iancu e un geniu al sarcasmului rafinat, pe când Florica Bud e spectaculară, fără a pierde focalizarea. Depăşind la distanţă epigonii lui Caragiale (maiorul Brăescu, Damian Stănoiu, pe ici pe colo Păstorel, care, cu tot farmecul, nu ies din siajul maestrului lor), scriitoarea someşancă e casantă cu voioşie.

Cum sper că va veni rândul şi altor pamflete (dece nu o antologie de gen?), dau cititorilor cronicii întâlnire sine die in spe.