CÂTE CEVA DESPRE CUTREMURE

România este a treia din Europa pe scara riscului seismic, după Cipru şi încă o ţară. Asta în condiţiile în care Europa nu e o zonă seismică majoră. În secolul trecut au avit loc 3 cutremure majore, peste 7 grade pe Richter: în 1902, în 1940 şi în 1977. Mai există foarte puţini care le-au trait pe ultimele două, chiar cei care-şi amintesc de ultimul scad în număr şi în podere. Ultimele douăi ntervaluri au fost de 38 ani, respecitv 37. O statistică mai veche, pe termen mai lung, de când există date, dă acest interval ca unul obişnuit, pentru epicentrul de adâncime din zona Vrancea. Şi suntem la exact 37 ani d ela precedentul cutremur major.
Sigur, cutremurele nu se pot anticipa. Decât cu câteva zeci de secunde îaninte de a începe. Deocamdată suficient doar pentru măsuri reflexe, precum oprirea automată a reţelelor de alimentare cu gaze. De altfel, studii de psihologia grupurilor mari au demonstrate că dacă un cutremur major ar putea fi anticipat cu jumătate de oră şi s-ar face publică anticiparea, panica ar produce pagube materiale şi umane mai mari decât cele produse inevitabil dacă populaţia e luată prin surprindere. Oricât ar fi de mari pagubele, ele sunt minime faţă de oricare altă posibilitate de informare publică.
Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de seismicitate, organizează de 4 ori pe an exerciţii de alarmare seismică. Japonezul mediu, oricum disciplinat prin definiţie, este antrenat să acţioneze organizat, pentru a minimza efectele unui cutremur de la un anume nivel încolo. Şi o alarmare de tsunami pe an, dar asta-i alt aspect al educaţiei publice în ţara de care ne desparte cea mai mare parte a Eurasiei.
Că populaţia României e prea puţin capabilă să fie antrenată în orice set de mişcări organizate, e un truism. Întrebarea e dacă populaţia altor ţări europene, cu risc seismic mai mic decât al României, nu cumva ar fi mai capabile decât noi să facă faţă cu ceva, nu mult, mai bine decât noi unei asemenea experienţe. Dispciplina germană? Pragmatismul olandez? Firea raţională a elveţienilor? Dar e o întrebare retorică.
Ce determină relativa regularitate a cutremurelor majore, în jurul a 7 grade pe Richter, pentru epicentrul din Vrancea? Evident, acumularea mai mult sau mai puţin constanta de energie telurică, urmare a mişcării tectonice mai mult sau mai puţin constant, determinând urcarea tensiunilor mecanice în substrat. Până ce nivelul tensiunilor depăşeşte forţele de coeziune ale rocilor şi tensiunile se eliberează brusc, propagând prin unde mecanice energia acumulată în substrat.
Desigur, microseisme au loc maimult sau mai puţin permanent. Determinate de microreaşezări locale. Media acestora e în jurul a 3 grade pe Richter. Cum scara Richter e logaritmică, deci o diferenţă de o unitate pe Richter reprezintă un raport de 10 între energiile aferente, un microcutremur de 3 grade pe Richter degajă o energie de 10,000 de ori mai mică decât un cutremur de 7 grade. Într-un an au loc cam 30-40 de astfel de microcutremure. În 37 se adună, deci, între 1200 şi 1400. Energiea eliberată e, procentual, dacă nu neglijabilă, cel mult minoră. Departe de a fi de ajuns pentru anularea energiei acumulate în intervalul dintre 2 cutremure majore cu epicentrul în Vrancea. De fapt, probabil că energia degajată de microcutremurele intermediare intră în ecuaţia care determină intervalul mediu statistic între 2 cutremure majore.
E adevărat că nu demult a avut loc unul mediu, de cam 5 grade pe Richter. Energia acestuia n-a fost decât a suta parte a unuia de 7.
Ne putem aştepta în proximitate la un cutremur major? Răspunsul e evident pozitiv. Acesta poate veni oricând. Fenomenul seismic are fluctuaţii inerente. Să pumen întrebarea altfel: dat fiind că tocmai au trecut 37 ani de la cel mai recent cutremur major, este iminent unul în viitorul apropiat? Iarăşi un răspuns rezonabile este: e posibil. Dar este probabil? Profesorul Mărmureanu făcea, în primi iani ani ai mileniului o teorie, peste amănuntele căreia vom trece, a cărei concluzie era că e foarte improbabil ca un cutremur major să aibă loc mai devreme de 2006. Între timp lumea a uitat. Conform specialistului, ne-am afla, implicit, deşi el o neagă public, în plină perioadă în care un cutremur mare e posibil. Dar unde vrem să ajungem? Nu ştiu acum câte cutremure medii vor fi avut loc între cele 3 mari din secolul XX aici. Dar toată lumea tine minnte că în urmă cu 28 de ani, toamna, a avut loc un cutremur d epeste 6 grade pe Richter, reevaluat ulterior la 6.8! urmat la mai puţin de 4 ani, pe 30 mai 1990, după alegerile din duminica orbului, de unul tot cam în jurul a 6 grade. Suma energiilor celor 2 s-ar apropia de cea degajată de un cutremur de 7 grade. Fără a o egala. Ar fi, deci, posibil, ca efectul să fie o lungire a intevalului trecut din 1977 până la inevitabilul următor cutremur major.
Dar e bine dacă acest discutat cutremur major ar veni mai târziu? Ei, bine, nu chiar. Cu cât mai târziu, cu atât mai mare va fi. Nu sunt seismolog, n-am nic competenţă, nici date. Dincolo de această concluzie empirică, n-aş spune nimic.
Iată deci că răul celmai mic ar fi ca acest cutremur major inevitabil să nu întârzie mai mult de câţiva ani. Aşa cum răul cel mai mic e ca populaţia să nu fie avertizată, dacă, prin absurd, anticiparea tehnologică a unui cutremur major ar fi posibilă.
Cele de mai sus sunt elaborate pe înţelesul marelui public, excluzând ipoteza războiului seismic… Dacă provocarea unui cutremur e posibilă şi poate că e, declanşarea prematură a anergirei oricum acumulate in situ într-un moment critic, ar maximiză acest rău minim…
Nota bene: cele de mai sus, coerente în sine, pot fi citite şi ca o metaforă…