CÂTE CEVA DESPRE SINCRONIZARE LA NIVEL PLANETAR

Am receptat, nu odată, după 90, apeluri la tot soiul de actiuni colective care presupuneau sincronizare peste meridiane. De la prima ocazie, cu destui ani în urmă, am intrebat, fireşte, dacă ora anunţată pentru drakkumaiştie ce concentrare mentală overall e una şi aceeaşi pentru tot globul, id est ora locală, sau eventualii participanţi bonam fidem o ajustează aşa fel încât prezumptivul efect al respectivei concentrări să se adune într-un interval de maximum o oră. Persoana care făcuse propunerea a rămas descumpănită. Pur şi simplu nu înţelegea problema. Nu şi-o pusese niciodată. Deşi e improbabil să nu fi călătorit cu avionul, ajustându-şi ceasul la ora locală a destinaţiei. Am fost nevoit să-i explic pe îndelete, cu a şi cu be, fără a-mi face scrupule pentru ocuparea timpului celorlalţi. Dintre care, o singură altă persoană, deloc întâmplător de origine inginerească, nu avea nevoie de explicaţii. Dar nu e nevoie de cunoştinţe tehnice pentru a şti că ora 20, de pildă, circulă spre vest, de la linia schimării datei la aceeaşi linie. Când la Bucureşti e 20, la Moskova e 21, de la Budapesta la Paris e 19, iar la Londra, Glasgow, Dublin şi Lisabona e abia 19. Deloc de mirare, absolut toate chemările la orice acţiune sincronă care au ajuns la mine de atunci încoace, adică în ultimii 17-18 ani, n-au ţinut seama de problema fuselor orare. De ce de mirare? Simplu, domnilor preşedinţi, dragii mei doctori watsoni. Elementar chiar. Căci o eventuală măsurătoare sociometrică ar evidenţia o aproximativ înversă proporţionalitate între nivelele de ardoare soi disant spiritualistă şi backgroundul minimal al perceperii realităţii obiective.
Dar subiectul textului de faţă, cu care sper să fi depăştit îndelungatul hiatus al prezenţei blogului în spaţiul internautic (nu, odată pentru totdeauna, nu virtual!), nu e nivelul ăsta elementar al orei oficiale, când se pune problema sincronizării peste meridian. Căci, în realitate, problema e niţel mai complicată. Sincronizarea la nivel planetar e o problemă strict fizică. Deci ea se cere abordată, ceea ce nu-i neapărat echivalent cu a fi rezolvată, tot folosind un parametru fizic, iar nu unul convenţional. Vom simplifica problema timpului, reducând-o doar la aceşti parametri: timpul oficial, acelaşi pe teritoriul unui fus orar definit prin convenţie, adică nu neapărat între două meridiane separate de 150 longitudine, ci cu ajustări politice, id est un supliment de convenţie, pe de o parte şi timpul local, pe de alta. Timpul local se schimbă după o funcţie strict liniară cu longitudinea geografică. Iar acum/aici e momentul exact când trebuie, dacă suntem serioşi şi suntem, să nu ignorăm problema preciziei. O funcţie liniară a unui parametrru real de alt parametru real o fi ea definită matematic, dar în praxă definirea cere un interval de precizie. Iar aici apare altă problemă. Distanţa liniară, pe paralelă, dintre două momente locale care diferă, să zicem, cu o secundă, variază. Exprimată în termeni de latitudine înseamnă tot 15’’, id est 15 secunde de arc. Dar, în unităţi de lungime, scade de la aproximativ 463 m la ecuator la mai nimic în apropierea polului. După funcţia trigonometrică numită cosinus. Care are valori tabelate şi lesne accesibile. La latitudinea Bucureştilor, aproximativ 420, distanţa e de 342 m. Tot aproximativ. Luînd un punct european, la întâmplare, să zicem Venezia, valorile sunt apropiate. Cam 370 m. Dacă precizia de măsurare a timpului e un minut, valoare mai realistă pentru o acţiune comună, cifrele trebuie multiplicate cu 60. De fapt precizia determinării timpului echivalează cu felii de fus orar. Microfuse orare sui generis. Să luăm, pentru a exemplifica la modul concret, tot România. Întâmplarea face ca între Jimbolia şi Sulina, diferenţa de timp local să fie de aproximativ o oră. Aşadar, eventualii participanţi localizaţi între aceste puncte, trebuie să-şi determine momentul exact de începere a acţiunii convenite scăzând aproximativ 30 minute faţă de ora României la Jimbolia, apoi scăzând succesiv 29, 28 minute, etc, cu fiecare sfert de grad de longitudine spre est, urmând să adauge aproximativ 30 minute faţă de aceeaşi oră oficială, la Sulina. De ce tocmai aceste valori? Deoarece, tot din întâmplare, România e cuprinsă pe hartă aproape complet pe teritoriul fusului orar de apartenenţă.
Exemplul cu România e pur ilustrativ. Oricare cititor curios, are două posibilităţi: fie am fost îndeajuns de clar pentru nivelul propriu de cunoştinţe, fie poate folosi datele publice de contact, pentru a-mi da coordonatele geografice ale locului unde e interesat, găsibile lesne cu programul Googleearth şi va primi valorile cu precizia dorită. Totuşi rostul textului nu e, prioritar, de a fi îndreptar. Ci doar să sugereze complexitatea problemei sincronizării. El se adresează mai ales cititorilor interesaţi de această problemă. Prea puţin colegilor, pentru care e cu totul superfluu. Prea puţin, dar nu deloc. Căci de la colegi, precum şi de la oricare alţi cititori avizaţi, sunt de aşteptat eventuale amendamente şi corecturi. Nimeni nu-i perfect.