DENUNŢAREA BAZACONIIOR ŞTIINŢIFICE

Profesorul universitar Gheorghe Stratan a fost, alături de colegul său din grupa de Fizică Teoretică, academicianul Basarab Nicolescu, corifeul promoţiei 1965. E prefereabil să-i preiau portretul: https://www.radioromaniacultural.ro/azi-la-radio-romania-cultural-nascut-in-romania-invitat-fizicianul-gheorghe-stratan/ Cum am avut şansa de a fi coleg un an de zile cu cei foi fizicieni de elită (anul I al meu, anul V al lor) şi cum portretul sintetic de mai sus e destul de complet, socot că perspectiva en raccourci a unui balic, care în acel an i-a fost şi coleg de cămin are parfumul subiectiv adecvat.

Despre Basarab ar fi mult mai mult de scris, dar… altă dată. Rostul textului de faţă e o sumă de reflecţii pe marginea unei cărţi deja străvechi, cu redactarea şi publicarea căreia autorul îşi făcea o datorie fundamental ă ca om de ştiinţă: Ţara bazaconiilor. Editura Logos, 1993. Cu subtitlul False valori în ştiinţa românească. O a doua ediţie, cu aceeaşi copertă, a apărut 25 de ai mai târziu, la Editura C.I.D. O editură de nişă, tânără (funcţionează din 2016).

Cu ani în urmă am dat peste o carte care m-a interesat prin numele autorului. Gheorghe Stratan. Deja citisem destule cărţii ale colegului său Basarab Nicolescu. Eram curios. Titlul oricum atrăgea. Galileu, O, Galileu! Editura Lotus, 1997. Abia la contactul cu mai vechea sa carte, publicată cu 4 ani în urmă, la aceeaşi editură, am frunzărit, nu tocmai recitit, cartea despre personajul ilustru al istoriei ştiinţei. Uitasem fizicianul de elită analizase doi autori fără legătură cu fizica, care scriseseră despre Galilei. Octavian Paler (Apărarea lui Galilei – 1978) şi mai puţin cunoscutul Jacob Popper (Omul şi umbra – Editura Albatros, 1992). Desigur, această carte ulterioară Bazaconiilor nu e în sine subiectul cronicii de faţă.

Dece şi-a restrâns fizicanul aria de identificare a cee ace numeşte bazaconii la pseudoştiinţa naţională?doar recordul Mondial la bazaconii, ca politică de stat, aparţine Imperiului rus in format bolşevic? Poate din respect pentru centrul de cercetări de la Dubna, unde nu doar a lucrat o bună parte din carieră, dar a şi coordonat grupul de fizicieni români care a activat cu brio acolo. Desfiinţarea megabazaconiilor imperial, care n-ar fi scăpat culturii sale ar fi fost interprtat nu doar ca ostilitate, ci ca prost gust. În fond contactul personal cu ştiinţa rusească s-a derulat într-o zonă de prim rand.

Cât despre focalizarea asupra bazaconiilor ştiintei româneşti, personal o consider un act de patriotism sui generis. Din familia ridendo castigat mores. Având în vedere şi ironizarea fină a poncifelor pe care le denunţă.

Iată ce spune auorul, în Introducere:

Cartea face apel la iuţeala de minte şi băgarea de seamă a cititorilor, la spiritul lor critic, îndemnându-i la formarea unei opinii proprii cu privire la fiecare dintre  problemele tratate.

Capitolul 1. Bazaconii abisale. De la Cosmos la celulă.

Săptămânalul Magazin, o revistă fără cine xstie ce pretenţii ştiinţifice, adresaă publicului celui mai larg, publică o ipoteză care, pentru cititorul lipsit de noţiuni de acel capitol al astronomiei care e mecanica cerească, poate surprinde şi cuceri. Respectiv existenţa unei planete cu orbită identică cu cea terestră, aflată în permanenţă într-un punct diametral opus Pământului. Din perspectival căruia, fiind mereu dincolo de soare, ar fi invizibilă. Fizicinul n-are timp să observe ingeniozitatea modelului presupus de ipoteză şi joacă conştiincios şi responsabil rolul inexistentului control ştiinţific al revistei care a publicat bazaconia. Să reţinem doar unul din argumentele care fac imposibil modelul propus. Orbitele planetelor sistemului solar sunt eliptice, nu circlare. Oricât de mică e excentricitatea lor, date fiind legile lui Kepler, confirmate de Newton, viteza liniară a panetelor, în particular a Pământului, e variabilă. Mai mare la periheliu, mai mica la afeliu. Aşadar poziţia acestui ipotetic antipământ ar oscila în jurul celui complet opuse. Altfel zis, o parte din el s-ar întrevedea dincolo de Soare.

La urma urmei, e o eroare minoră, cu arie limitată de popularizare. Dar un bun exemlu de cum funcţionează mecanismul critic al cărţii. De fapt, alegerea punctuală a originalei bazaconii îi prilejuiete autorului o incursiune în filosofia antică grecească. Modelul articolului din Magazin are asemănări cu cel al pitagoreicului Filolaos.

Aici se impune semnalarea unei erori a însuşi dr. Stratan. O scăpare. Kepler n-a cştigat u ban în plus din praxa astrologiei. El a fost angajat ca astrolog al familiei imperial, la Praga. Fost asistent al precentului în funcţie, astronomul danez Tycho Brahe, a moştenit de la acesta datele orbitei planetei Marte. Pe care le-a folosit ca materie primă pentru elaborarrea celor 3 legi ale mişcării planetelor. Ca angajat al familiei imperiale avea destul timp pentru laborioasele calcule.

Capitolul 2. Bazaconia lichidă: apa vie, apa moartă şi apa de ploaie.

În nr. 8/1981 apare, în mensualui Ştinţă şi Tehnică, un intervi al profesorului Mânzatu, acordat directorului revistei. Fizicianul înregistrase, împreună cu doi cercetători, un brevet intitulat Procedeu şi instalaţii de separare a unor structuri polimoleculare de apă < biologic activă. O primă idee a cărei falsitate e demonstrate de autorul cărţii e “încrucişarea” unor câmpuri. Cititorul cu cunoştinţe medii are ocazia de a afla tabloul celor 4 câmpuri fundamentale, cu caracteristicile lor cantitative, unificarea a două dintre ele în câmpul electroslab, imposibilitatea atingerii “visului lui Einstein” – unificarea celor 4. Şi o intuitivă imagine metaforică a realităţii fizice fundamentale.

Profesorul Mânzatu n-a fost primul cercetător care a operat cu conceptul de apă polimoleculară. Dar al a făcut-o, precizează autorul cărţii, după ce fusese abandonat pe plan international. Dovedindu-se eronat.

La doi ani după interviul analizat amplu, profesorul Mânzatu înfiinţează Laboratorul de Cercetare pentru Ape Structurate. Devenit, în 1991, Centrul pentru Biotehnologii SA. Autorul cărţii nu mai face referire la compania farmaceutică Biotehnos, înfiintată de acelaşi cercetător. Dar cum data înfiintarii companiei e 1993, e posibil ca Dr. Stratan, care şi-a publicat cartea în acelaşi an, să nu fi aflat. Oricum, Biotehnos a sărbătorit în 2013 25 de ani de activitate. Să notăm că activitatea primului Laborator fusese finanţată, până în 1989, de CNŞT.

Capitolul 3. Bazaconii inginereşti: Rulmenţii şi teoria relativităţii.

După un telegrafic excurs prin istoria contribuţiei inginerilor în ştiinţă, autorul cărţii analizează un articol apărut în Revista Energetica, nr. 11-12/1979, cu titlul Epuizarea potenţialului energetic implicat într-un proces tehnologic industrial – factor esenţial în prevenirea poluării. Produs al colaborării a 14 coautori.

Autorii sunt confruntaţi de două probleme. Pe de o parte apar diferenţe permanente între parametrii calculaţi ai reţelelor electrice şi cei măsuraţi. Concluzia lor e că teoria care stă la baza calculelor trebuie modificată. Dar asta înseamnă modificarea ecuaţiilor Maxwell. Baza electrodinamicii. A doua problem e creşterea valorii masei în reţele. Explicaţia lor pune în discuţie însăşi teoria relativităţii restrânse. Dr. Stratan demostrează erorile eşavodajului  autorilor, cu încă un curs scurt de fizică fundamental.ă. logica demonstraţiei e de tipul reducere la absurd.

Capitolul 4. Bazaconii medicale: Bazaconii medicale: De la cancer la gravitaţia universală sau Laserul biologic de la Călimăneşti.

Şi aici autorul cărţii porneşte de la articole de presă. Două. În Cotidianul, la 11 septembrie şi 11 octombrie 1991. Primul semnat de Dan Buldur, al doilea de dr. Octavian Udrişte, din Călimăneşti. Acesta ar fi lansat official, în 1962 (sic) o teorie cibernetico-genetică asupra originii cancerului  

Teoria ar fi fost confirmată de lucrări apărute în publicaţii occidentale. Autorii acestora au primit în 1989 premiul Nobel pentru medicină şi fiziologie. La prima vedere medical român ar fi fost nedreptăţit. Autorul cărţii compară condiţia dr. Udrişte cu a altor 3 medici români de valoare internaţională, care ar fi meritat premiul Nobel: Victor Babeş, Gheorghe Marinescu şi Nicolae Paulescu. Toţi şi-au publicat realizările medicale în reviste occidentale. Pe când Dr. Udriste nu şi-a publicat teoria nici în presa ştiinţifică din Româia. S-a exprimat doar prin interviuri şi articole din presa curentă. Insufficient pentru a stabili o prioritate ştiinţifică mondială. A publicat 2 monografii, Gena ancestrală şi originea cancerului (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978) şi şi Gena marker ancestrală şi originea cancerului (Editura Medicală, 1982). Autorul Bazaconiilor identifică eroarea majoră a teoriei Dr. Udrişte în falsa analogie dintre viaţa stelelor şi viaţa celulelor umane.

Capitolul 5. Bazaconii transcendentale.

Autorul cărţii face refriri la psihokinezie. Apoi citează un articol al Prof. Univ Mihai Golu, din nr. 9/1980 al revistei Ştiinţă şi Tehnică în care psihologul afirmă realitatea fenomenului.

Capitolul 6. Bazaconii academice: De la fizică la ortofizică şi de aici, înapoi la bazaconie.

De data asta ţinta atenţiei autorului e Acad. Prof. Dr. Ing. Mihai Drăgănescu. Fost consilier tehnic al lui Nicolae Ceauşescu, fost vice prim ministru în guvernul provizoriu Petre Roman, fost preşedinte al Academiei Române, fără a mai socoti alte titluri din eşalonul oricum de elită. Desigur,

Gheorghe Stratan nu comentează titlurile, ci de limbajul pseudofilosofic practicat de această personalitate de prim rang. Fapt lesne observabil pentru o bibliografie de mare anverură şi de pretenţie renasscentistă.

În postfaţa la cartea Galileu, O, Galileu, publicată de Gheorghe Stratan 4 ani după Bazaconii, H. R. Patapievici recomandă autorului o reeditare cu aducere la zi a cărţii, eventual la o editură mai puţin discretă. Dar şi acea a doua carte tot la Editura Logos fu publicată. Socot potrivită alegerea, pentru Bazaconii, a unei edituri mai puţin notorii, deoarece eroii analizelor ccritice au fost personalităţi de suprafaţă, care, probabil, ar fi reacţionat contondent. O reeditare a avut totuşi loc, la practice o generaţie, când cei mai mulţicorifei corectaţ nu mai erau: 2013, Editura C.I.D., nu mai puţin discretă.

Cartea denunţă o anumită formă de impostură ştiinţifică. Una a semidoctismului. Tonul ales e lipsit de agresiune, se abţine de la vituperarea tintelor. Dar cartea are un efect secundar benefic. Constituie, cum remarcam en passant, un curs scurt de fizică. Cu o nuanţă de popularizare. Faa rabat conceptual. Accesibilă la nivelul absolvenţilor decenţi de liceu. De recomandat întreguli spectru de cititori dispuşi a-si ameliora nivelul de instruire.