DIN POEZIA UNUI ETNOLOG

Menuţ Maximinian e o personalitate culturală cu mai multe dimensiuni. Deţine o rubrică curentă la bimestrialul Neuma, de etnologie, uneori, de cronici literare (mai ales ale unor cărţi de poezie), alteori.

A publicat cărţi despre ambele domenii. Calculând numărul de pagini per unitatea de timp, de intrbi nu doar cum are tip de munca redacţtională (Răsunetul), ci, mai ales participarea, în ţinută folclorică bistriţeană.

Volumul care ocazionează acest text, produs de Editura Neuma, în 2023, poartă un titlu semnificant: Ultimul înger. Adjectivul poartă o anume ambiguitate. Subtilă, aproape ascunsă. E, aşa văd eu, ultimul subiect şi ultimul demers impersonal. Nu ultimul volum e versuri.

Dar ce-i interesant la această plachetă (nu e altceva) lipsa lustrului. Sigur, criticul Menuţ Maximinian e obligat la un limbaj mai formal. Mai profesional. Dar… nu de tot. orice ar produce autorul, aici poetul, păstrează cel puţin o umbă, o urmă de limbaj personal. Comvivial. Aici, ca petul se exprimă nu în limbaj popular. Dece? Doad dovedeşte într-o bibliografie destul de bogată. Dar nu vrea să se despartă de acest limbaj parţial frust. Pe care l-a constrit cu migală şi a ajuns la concluzia că-l exprimă pe el. Firea lui discret telurică.

Horia Gâbea oferă un diagnostic aproape opus a ceea ce am încercată să conturez: că atunci când e critic, autrul e liric. Mă întreb dacă nu cumva această latură a demersului critic ar putea fi un pas către invenţia singulară a lui Emil Lungeanu: critica în ipostaza literaturii de gradul trei.

E, însă timpul să trecem la cestiune. Un serviciu rezonant textului îl aduce ilustratorul Marcel Lupşe. Acesta a decodat textul şi lă accentuat, k-a pus în valoare chiar, prin echivalare. Îngerul de pe copertă n-are nimic din standardul uzual şi repetitiv cu care se exprimă grafic îngerii. Dimpotrivă, ultimul înger al autorului e un copil bucălat, cât se poate de viu. Pe dos decât îngerii convenţionali

Excelentă, rafinată şi foarte exacta prefaţa lui Horia Bădescu. E un privilegiu să te prefaţeze o semnătură de calibrul dsale

Un dialog secret al poetului cu mama din cer (o cruce creşte din pământ)

Următorul poem (îngerul meu e bibelou)poetul aplică independent şi fără a şti, un tablou dintr-o proză a mea. Dece să n-o spun. Numai ca personajele care dialoghează pe rafturi de bibliotecă sunt năsăudenii lui, Coşbuc şi Rebreanu. Mai mult de atât, e singurul poetdin zona năsăudeană care pomeneşte, fie şi doar en passant, de grănicerii negri care era cât pe ce să-l ucudă pe Napoleon, la podul de la Arcole.

Poetul dezvăluie natura ingerilor din florilegiul său. Ilustrată în portretul atipic de pe copertă. Îngeri fraţi cu oamenii.

Ideea confraternităţii între oameni şi îngeri de dezvoltată, poetic. Îngerii au şi ei mame.

Dar nu doar.  Ingerii sunt integraţi în peisajul campestru. Vezi poemul în valea cu flututi îngeri.

Îngerul poetului citează, într-un vers, rugul aprins. O coincidenţă? Nu cred. Cu efect subtil? Poemul următor e făra echivoc. Îngerul poartă biserica. Batâr ecleziaştii bisericii, care au făcut parte din strctura bisericească numită astfel au a se bucura. Discret.

Altă coincidenţă. Poemul imediat urăto poartă titlul volumului. O tranzie peste pagini. Oameni şi îngeri, acum oameni şi duhuri. În emoţionalul poem cu titlul semnificant.

O perifrază. La răscruce de gânduri. Atrage atenţia asupra poeziei codate a titlurlor. Dincolo de cărţile e critică literară, proprietatea devine o marcă a autorului.

Lumea zugrăvită de poet e aşa de rezonantă şi emoţională că cititorul condamnat a referi despre ea devine o perturbare. Segmentrul la care ne referim (e inevitabil să schimb persoana adresării) e silit să întrerupă analiza, pentru a lăsa singuri textul şi cititorul generic.

Şi vine şocul. Un titlu exploziv: Raiul e plin de case pustii.

Rostul lumii s-a perdut / îmi spune îngerul cu chip de om.

Clopotul a sunat de trei ori – trimitere la pescarul Simon Petru,

Îngerul m-a purtat –  altă perifrază subtila la îngerul a strigat

Până la sfârşit, textul ne interzice iar analizele. Îl urmăm în tăcere pioasă.

Trec peste Despre autor, cititorul e liber să cunoască prezenţa publică bogată a scriitorului, pentru a-mi etala propria concluzie: marca identitară a volumului, una de valoare, e faptul că lectura nu are nevoie să citeşti mai întâi Despre îngeri. Cititorii cronicii n-au nevoie de identitifarea autorului acestei ultime cărţi citate