EVENIMENT CU MULŢI… SIMIONEŞTI*

Diana Simionescu este redactor la editura Curtea veche. Deunăzi a pu-blicat pe propriul perete Facebook următorul text:
Eveniment cu mulți… Simionești
Vineri, am avut plăcerea să asist, împreună cu mama, la susținerea unei teze de doctorat. La Facultatea de Litere. Protagonistă: Mădălina Simionescu. Titlul tezei ei, de peste 300 de pagini: Mircea Horia Simionescu: Studiu monografic. În sală, mai multe doamne și domnișoare pe nume Simionescu (ups!, deja dau cu copy-paste…), pe lângă, firește, reputați profesori universitari de la Filologie. Îndrumător al lucrării: prof. dr. Eugen Negrici. În primul rând, multe felicitări, doamnă doctor Mădălina Simionescu. Chapeau bas! În al doilea rând, pen-tru a-i lămuri pe cei care își pun întrebări, adică toți cei care citesc asta: nu, Mădălina și ai ei Simionești NU sunt rude cu ai mei Simionești (!). Dar cum inge-nioasa Mădălina îl iubește pe MHS și scrierile lui independent de criterii ono-mastice, mama și cu mine o primim cu inima deschisă în bine temperata noas-tră familie. Iar tata, cu siguranță, ne-ar fi aprobat pe de-a-ntregul.
Prilej pentru mine de a insera, în spaţiul blogului, o scurtă istori a inte-racţiunii mele cu scriitorul şi lumea propusă de el lumii. Literare şi paraliterare.
Nu voi comite gafa de a începe cu o fişă signaletică. Sfera cititorilor aces-tui blog e îndeajuns de restrânsă încât să pot presupune că respectă – dacă nu chiar ilustrează – dictonul antic non multa, des multum. Încât marea lor ma-joritate posedă conceptul de MHS. Şi, desigur, mai lumt sau mai puţin, l-au citit. Am avut privilegiul de a fi printre primii săi cititori, încă de la primul său volum major. Dicţionarul onomstic, primul din tetralogia Ingeniosul bine temperat. Eram în anul IV. Pentru o minimală plasare încontext, precizez că anii stu-denţiei au fost cei ai inflexiunii evoluţiei mele ca cititor. Repet cu aproape orice ocazie că meseria de cititor e cea mai veche din biografia mea. Provincial din mai toate punctele de vedere, studenţia a fost mediul în care formarea gustului, instruirea şi educarea ca cititor, nu neapărat stimulate de bibliotecile universitare, dar ajutate de acestea au progresat substanţial. În paralel, ace-eaşi evoluţie inflexivă a avut şi devenirea ca cinefil de la multa la multa atque multum.
Nici un alt monument al culturii naţionale nu iustrază această evoluţie accelerată decât Lucian Blaga. Descoperisem în camera de cămin Poemele luminii în anul I, când habar n-aveam că în biblioteca familiei, aflată atunci la stadiul sumei primelor două generaţii, a bunicului matern întemeietor şia ma-mei mele, fie ambii hodiniţi, se falau alături Pietre pentru templul meu. După ce le-am descoperit, datorită unui oaspete, prin anul III, în cel următor un coleg de cămin, actualmente colider al grupului Fizică70, mă momise la Trilogia cu-noaşterii. Semestrul următor a apărut strania şi originala lucrare a lui MHS. Ca-re a dat atâtea dureri de cap criticii. Peste mai bine de 30 de ani avea să des-copăr în MHS un precursor al postmodernismului literar. Într-un interviu realizat după e-i editasem prima carte digitală, la Editura LiterNet.ro (de ziua lui!), mă luase la vale: moncher, există critici, chiar colegi scriitori, care n-au aflat nici acum… savuroasa lectură a Dictionarului onomastic m-a convertit pe loc în suporterul literaturii sale. Şansa a fost ca şi mai neobişnuitul său pseudoroman compozit, Bibliografia generală, să apară anul următor. Când îmi fabicam lucrarea care acum a revenit la numele clasic de licenţă. Deruta criticii se ac-centuase. Mult. La vremea acestor apariţii editoriale spectaculare, scriitorul era şeful de cabinet al lui Popescu-dumnezeu. Ideologul partidului. Pe de-o parte un intelectual, pe de alta extrem de rigid. Din aşa numitul obsdant deceniu (45-65), când regimuul îsi impusese brutal forţa, dar încercase să determine scriitorii să-i netezească drumul spre puterea absolută. Prin metoda clasică a zăhărelului şi a biciului. Nu e obiectul discuţiei câţi scriitori au profitat, câţi au făcut compromisuri de diferite nivele, detaliile n-au alt rol decât să explice mentalitatea publică generală a vremii. Din ce în ce mai necunoscută azi, po-sibil mâine accesibila doar istoricilor. Lumea literară, în particular criticii, ştind ce poziţie avea autorul, au presupus, eronat, că acele cărţi ieşite din comun fuse-seră publicate cu aprobarea tatică a înaltului funcţionar de partid. Cirula, nu complet fără temei, întrebarea: s-a dat drumul la… relaxarea politică şi înde-părtarea prudentă de Fratele cel Mare, începută de Dej, în ultimii 2 ani de viaţă şi continuată pe linie proprie de urmaşul său se manifesta şi prin semenea lărgiri ale frâului. Dar „se dăduse liber” pe cu totul altă linie. Dacă în obsedan-tul deceniu valorile naţionale erau aproape prohibite (trebuiau exaltate valor-le Marelui Frate), se dădse liber tocmai la resuscitarea acetor valori. Nici o le-gătură n-aveau cele 2 cărţi cu această tendinţă cntrolată. Dar teama înră-dăcinată, poate nu în întregme conştientă, ingredient inerent oricărui regim totalitar, i-a determinat pe critici să-şi pună întrebarea, mai degrabă ca alibi, dacă Popescu-Dumnezeu nu cumva lansa o nouă liberalizare. Cum aseme-nea gânduri mergeau cel mult p şoptte, dar mai ales afectau minţile lumii lite-rare, reflectarea critică a osclat între tăcere şi extremă prudenţă. Dacă cu Dicţionarul onomastic mai mergea cum mai mergea, se putea glosa acope-rit, Bibliografia generală era un altfel de provocare. Pseudofişe precum Ascen-siunea unei matracuce erau lipsite de orice echivoc. Iar pseudoautorul Nico-lai colentina trimitea aşa de transparent la liderul aflat, după discursul din 21 august 68, care atrăsese un mare număr de intelectuali în partid, în plină glo-rie, încât unica soluţie a croncilor de întâmpinare era să se facă a nu vedea.
Cum următoarele romane, păstrându-şi originalitatea, abandonaseră provocările explicite (deşi atitudinea era disimulată mai adânc), MHS a fost acceptat de mediul literar ca un scriitor de substanţială densitate, dar ieşit cumva din vitrină. Mai ales că literatura a cunoscut, în anii 70 destile momente agitate.
34 de ani după apariţia Bibliografiei generale, MHS a debutat online cu aceeaşi carte. La editura LiterNet.ro. Între timp, o a doua ediţie tipărită apăru-se în 1992. Aceasta a stat la baza reeditării digitale. Am avut privilegiul de a realiza aroape integral acest proiect, de la iniţiativa la munca efectivă. Cole-gele care m-au ajutat merită toată lauda. A fost a doua mea carte la Liter-Net.ro. dece precizez? Deoarece în acei ani de început (eu am fost coptat în echipă la mai bine de 2 ani de la înfiinţare, după ce tocmai structuraa se dez-voltase semnificativ) mai exista o secţIune pe lângă cele de azi. Scriitori ro-mâni. Fiecăruia fiindu-i rzervate rubrici ample, a căror suma oferea un prortret destul de reliefat. Colaborând îndeaproape cu primii 2 scriitori ale căror cărţi le publicasem, am adunat material pentru fişele lor pentru secţiunea portalu-lui. Din păcate, la scurt a vreme după ce finalizasem fişele (materal de ordinul zecilr de mii de semne grafice) secţiunea s-a desfiinţat. Atât Radu Cosaşu, cât şi MHS au avut delicateţea să nu ia în nume de rău nici portalului, nici mie, că muncseră împreună cu mine degeaba. Satisfacţia oarecum neaşteptată pen-tru ambii, de a se vedea farte bine primiţi în mediul internautic. Cu atât mai mult cu cât pentru ambii experienţa era inedită. Şi a făcut cunoscute unui pu-blic din altă generaţie şi evident mai larg, opere fundamentale deja vechi.
Din păcate, evoluţia lucrurilor a făcut ca următorul meu proiect, redita-rea digitala şi a Dicţionarului onomastic (avizată de autor), nu s-a putut finali-za. Cum nu s-a putut finaliza nici editarea celei de-a treia cărţi a lui Radu Co-saşu.
Aici se impune o adăugire. Ediţia digitală a Bibliografiei generale e singu-ra dintre cele 3 cu ilustraţii. Artistul plastic Liviu Ovidiu Penea, care-şi dorea de-mult să-l ilustreze pe scriitor, unul dinpreferţii lui, a împodobit versiunea digitală cu grafică de peniţă. Tot Dsa a ilustrat, ulterior, şi cea de a treia a lui Radu Co-saşu, reeditare digitală a volumului Poveşti pentru a-mi îmblânzi iubita. Din motive diferite, a căror etalare nu e tocmai potrivită cu acest reverenţios re-member personal, ocazionat de susţinerea tezei de doctorat având ca subi-ect o monografie a lui MHS. În schimb socot a nu fi cu totul inutil comentariul pe care l-am inserat pe peretele Facebook al Dianei Simionescu, la anuntarea acestui eveniment literar:
Categoric, o monografie MHS lipsea. Ca teză de doctorat, e cu atât mai meritorie. Că autoarea tezei poartă, întâmplător, acelaşi nume e o mostră de humor tipică… MHS. Dacă teza a fi fost intitulată Despre femeia esenţială şi lumile anexe,** n-ar fi mirat pe nimeni din tribul cititorilor afini ai lui MHS. Multumesc pentru veste. Adaug felicitările mele autoarei. Mai rămâne doar să aflăm când şi unde va publica, sub formă de carte, autoarea, această necesară teză. Deşi am 3 motive să nu mai cumpăr cărţi, ceastă potenţială carte va fi o logică excepţie.

Nota bene: * Titlu cu care Diana Simionescu şi-a intitulat postarea
** Titlu de pseudofişă de bibliotecă din Bibliografia generală