FERICITĂ REZONANŢĂ GRAFICĂ – TEXT

Tânara poetă târgumureşană Armina Flavia Adam a câştigat în 2015 5 premii literare. Scrie de la 15 ani, iar la 18 obtine primul premiu, la Festivalul Naţional de Poezie. Debutează în volum în 2013, cu volumul Tăcerile dintre cuvinte. Apoi public a 2-3 poeme pe an. Raiul de urgenţă este primul produs de editura Neuma, în 2017 şi lansat la Boookfest, în acelaşu an.
Sigur, nu se mai poate scrie poezide dragoste nu in mileniul e, ci de multe zeci de ani, la modul în care o făcea Eminescu. Cu un secol în urmă, Lucian Blaga oferea doar câteva mostre, valorificate popular prin punerea pe muzică jumătate de secol mai târziu. După război, o contributie ponderală vine de la geniul lui Nichita Stănescu. Un caz cel puţin interesant e bardul de la Bârca. Faima sa de versificator discursiv umbreşte, ecranează chiar, cea mai bună poezie a sa, cea de dragoste. Prea puţin cunoscută. Acarii e una din cele mai emblematice poezii de dragoste din literatura postbelică. Cu ce vine poeta noastră, numită cu har de Ioan Vasiu îmblânzitoarea de dumnezei?
Cu o poezie de dragoste care oscilează între introspecţie, cu meditaţii melancoliceşi jubilaţie, potenţată de spiritul ludic, diagnostichează rezolut Horia Gârbea, pe coperta a patra a volumului. Se mai poate scrie o cronică după o atare formulă sintetică şi exactă? Probbail orice aş scrie, cu acoperire în text, ar suna a proces verbal. Dar poţi trece pe lângă volum fără să-l citeşti cu ochi analitic? La fel de puţin.
Universul propus de poetă e unul cotidian. Dar văzut printr-un caleidoscop ameţitor de procedee poetice. Un covor dens, ţesut strâns, un dans lipsit de orice pas de stradă, unde fiecare piruetă se redublează mereu.
Volumele care cuprind titluri interioare, fie poezie, fie proză scurtă, au, uneori, ca titlu general, titlul unei anume componente interioare. Nu e cazul acestei culegeri, al cărei titlu are o sonoritate originală. Am căutat în cele 121 poezii o referira la sintagma raiul de urgenţă şi n-am găsit decât o singură dată cuvântul rai. Desigur, asta-i mai degrabă o analiză pe care ar face-o Mr. Data, celebrul personaj android, dar singularitatea titlului o cere. Care să fie mesajul pe care titlul îl transmite? Cititorul complementar lui Mr. Data ar spune că fiind poezie de dragoste, locul dragostei e în rai. Dar dece de urgenţă? Acest cittor-limită fie nu va găsi răspuns, fie va da drumul unuia fantezist. Care e, atunci, rolul aducerii la bară a acestor doi cititori potenţiali? Inadecvarea ambilor ne spune că autoarea se adresează cititorului de poezie pur şi simplu. Cu precădere a celui exersat. Cu un maxim de rezonanţă amatorului de piruete semantice. Care-s una din determinantele identitare ale poeziei ca gen. Căci epitetul de urgenţă asociat oarecum platului cuvânt rai este quintesenţa genetică a acestui volum. Spun doar a acestui volum deoarece n-am citit nici un altul aparţinând autoarei. Detepistul şi copertarul editurii Neuma – dacă sunt acceptabili termenii argotici ad hoc -, a avut, cel puţin în ochii mei, un moment de rafinată inspiraţie. Pe fondul alb al coperţii, o linie de output electrocadriografic. Cu 2 elemente alăturate. Simbolul convenţional şi universal al dragostei, inima şi un cuplu conjugat sistolă-diastolă. Această alăturare grafică elocventă în sine este traducerea perfectă a titlului! Cu toate semnificaţiile subiacente.
Aflat în librărie, loc natural de întâlnire a producătorilor şi a consumatorilor acestui magic obiect care e cartea, templu al cultului acestui obiect magic, trecătorul care vede coerenţa simbolică şi rezonantă între grafem şi cuvinte(le titlului) e curentat de o evidenţă: se află în faţa unei bijuterii. Răsfoieşte materi dintre coperţi şi constată că nu s-a înşelat. Primul pas al transferului de la cuplul autor-editură la cititor fu făcut.
Pentru a duce cu un pas mai departe convenţia alepului la cei doi cititori potenţiali limită, să încercăm a anticipa reacţia lor la vederea coperţii pe standul librăriei. Mr. Data e lipsit de sensibilitatea de natură emoţională exclusiv umană, dar de cele mai multe ori îi inlocuieşte functia cognitivă cu amestecul său la fel de unic de cultură preimprimată şi spirit deductiv. El va observa fără efort rezonanţa semiotic-semantică, va deduce că sublinierea, prin dedublare, a esenţialităţii titlului şi va citi mai iute decât oricare cititor uman cele 121 poeme. În speranţa că va face batâr un pas spre înţelegerea acestei manifestări exclusiv umane care e crearea şi recepţia poeziei.
Ei, bine, valoarea găselniţei grafice se vădeşte tocmai prin reacţia cititorului potenţial complementar lui Mr. Data. Nedumerirea vagă a sensului epitetului de urgenţă va căpăta ajutorului unui început de intuiţie. De care nu e 100% lipsit. Îşi va spune că semnalele EKG sugerează tocmai urgenţa. Nu va merge mai departe. Oricum va citi cele 121 poeme, care nu-l vor putea lăsa 1005 indiferent.
Şi cum masa cititorilor potenţiali se află, înşirată pe un spectru larg al nivelului de exersare în lectura poeziei, practic cu toţii vor reacţiona pozitiv, investigativ, curios şi deschis. Procentul celor care nu se vor putea sustrage senzaţei de rezonanţă între copertă/titlu şi conţinut va fi important spre maxim.
Cititorul acestei cronici se va întreba, pe bună dreptate, dacă mult prea lunga referire la titlul volumului poetei nu scunde o anume incapacitate de a comenta interiorul. Ceva adevăr e în întrebarea asta inerentă. Fără a discuta despre poeziile însele toată analiza coperţii se anulează de la sine. Nu e prima şi nici nu va fi singura dată când semnatarul acestor rânduri face apel la Universul poeziei, al lui George Călinescu. Înfruntând riscul, faţă de cei culţi în materie să lase impresia că opul călninescian e singura carte de teorie pe care el a citit-o. Recunoscând ab initio, fie şi indirect, dificultarea de a pătrunde în materia densă a poeziei Flaviei Adam, pasul următor analizei titlului – ca formulă, mantră şi cuplu armonic text-grafică ar putea fi şi este continuarea analizei titlurilor celor 121 texte poetice din perspectiva călinesciană. Este, dpdv precizat, Lut uncuvânt poetic? Fără îndoială. Lutul, adică argila, e mediul din care pot izvorî diamentele. Nu neapărat în poemul d ela pag. 79. Ci în general. Este Lupoaica albă o sintagmă poetica, în acelaşi sens? Idem. Dar Cină cu îngerul? Ajung exemplele. Reversul medaliei. Sunt Gadget, Pe bancă, Subcapitol, Katrina, Marlena, cuvinte şi expresii poetice în acelaşi sens? Ei, bine, Flavia adam le face să devină. În context. Prin osmoză. Prin contagiune. Prin propagarea câmpului poetic în mediul textului. Sper, pe riscul meu, că George Călinescu ar fi cât de cât de acord.
În fine, al treilea pas e analiza propriei reacţii, ca cititor, la textele propriuzise. Până acum n-am vorbit decât de densitatea piruetelor poetice. Am dat de înţeles şi rezilienţa la a penetra textul. Iat textului nu văd motive să nu-i spunem nexus, în viziunea de mai sus. Un nexus ameţitor (am mai folosit cuvântul, repetarea doar subliniază efectul).
Are sau nu sens şi în ce măsură ar putea avea exemplificarea prin câteva citate a densităţii sintagmelor poetice: fără nici un exemplu, întreaga pledoarie de până acum iarăşi se anulează. A depăşi măsura prin multitudinea de exemple ar avea efect la fel de contraproductiv. A sesiza doza optimă (dosa facit venenum, nespune Paracelusus) cere un nivel de fler pe care n-amnici o garanţie că-l posed. Încerc aşadar să valorific şansa aleatoriului. Restul depinde de cititori. De diversitatea lor adică. De cititorii cronicii. Unii deja ciitori ai volumului, alţii sperând să-i momesc a nu-l trece cu vederea.
Iată: … reflexul de înghiţire / în gol / întinderea apei / pe /verticală (pg. 6)
… sunt o balerină înfăşurată în giulgiu… (pg. 105)
Pentru tine-am dus sania din pod / ş-am împrăştiat fulgi de polistiren / peste tot / până ce raiul s-a molipsit / de jocul nostru prostesc / ş-a coborît pe pământ într-i iarnă superbă (pg 51)
Simţi tu, cititorule, îmi şoptesc în oglindă, nevoia de a recita batâr un poem din cele citite? Sau simţi nevoia de a reciti, iar şi iar, pe sărite, deschizând la întâmplare cartea? Răspunsul e transparent. El rezultă logic din context. N-am de gând să dau aici exemple de măcar 2 autori ai Neumei, ca să rămânem en famille, în a cărr text viteza de propagare a asimilării să fie complementară, practic instantanee. Ei, bine, morala fabulei e că a persevera în efortul de a asimila un text care opune o rezitenţă precum cel discutat nu numai că nu e deloc diabilic. E cu totul şi cu totul firesc. Iar răsplata e pe măsură.