JURNAL DE DRUMEŢIE MONTANĂ

Ramona Műller este profesoară la Liceul Tehologic de Servicii Sfântul Apostol Andrei din Ploieşti şi redactor la proietul cultural 24pharte.ro şi la publicaţia online Literatura de azi, are apare su egia uniunii scriitorilor. Une are o rurică permanentă.

Cu originalul volum Muntele din noi (2020) Editura Neuma a inaugrat colecţia Odisseus, dedicată călătoriilor. Originalitatea textului constă în bivalenţă: paralelismul dintre experienţa drumeţiei montane şi aventrua interioară. Umva, emersul literar e un ou al lui Columb sui generis. Dece? Oricine a urcat cel puţin odată pe un traseu montan a trait, mai mult sau mai puţin conştient, o experienţă interioară specifică. Diferită  e cea delanşată e alte practice cu conţinut sportive, um ar fi e pildă ciclismul. Şi pe o scară relative  largă a intensităţilor, e la simpla drumeţie la alpinism. Dar evidenţierea explicită a emoţiei contactului cu muntele ititorul român n-a mai găsit-o, de pildă, la Calistrat Hogaş.

Ca cititor eşti purtat prin zone prin sau pe lângă care poate ai treut. Dar cunoaşterea geomorfologiă  oferita e autoare îţi ristalizzează percepţia. Aşa afli de cele 3 minuni din zona Racoş: Cariera de bazalt, Vulcanul stins, Lacul de smarald. Cu ilustrare fotografică. Urmează el mai bătrân arbore in România, un gorun e 900 e ani din comuna braşoveană Mercheaşa, periplul continuă spre nord, prin Lacul Roşu, spre munţii Hăşmaş. Personajul principal al zonei e pitorescul vârf Suhardul Mic.

În zona Tuşnad ne e oferit portretul Pietrei Şoimilor. Pe care am vizitat-o de iecare data, înccâzt pot aprecia acurateţea descrierii.

Un soi e intermezzo ne poartă pe un traseu umblat zilni de mii e oameni. Babele – Furnica. Via Piatra Arsă. La fel de umblat e drumul spre Piatra Mare, prin Timişul de jos şi cascada Tamina. Apoi un traseu interesant spre Piatra Craiului. Întâmplător îl parcursesem în urmacu 46 de ani, venind dinspre Iezer. Nu se putea edica un capitol masivului însuşi.

Prin Cheile Turzii, datorită specificului traseelor, au trecut mai puţini drumeţi plezirişti. Farmecul relatării e adaptat zonei. Capitolul se încheie cu fraza urmăm cărarea şi legenda… care face legătura mot-à-motu cel următor.   

Traseul in zona Ceahlăului e intitulat pe drept Olimpul moldav. Apoi, o a doua experienţă de ascensiune pe Via Ferrata, după cea din Cheile Turzii. De ata asta în zona Cheilor Bicazului. Prin simetrie, urmeayă un poem aproape liric dedicat Apusenilor. Nu fără a urma câteva portrete mai tehnice, mai punctuale, ale aceleiaş zone. 

Periplul propus e autoare ajunge in Parâng. Prilej de a poetiza Peştera Muierii. Cititorul mediu standard poate fi cucerit, el avizat surâde la onfuzia pretinsei filiaţii între Omul din Neanderthal şi Homo Sapiens. Peste care putem trece.

Un exemplu, unicul, de revenire pe aceiaşi paşi: Lacul Roşu. Cu legenda lui.

Un memento sensibil, povestind o excursie cu elevii proprii, de 1 iunie.

În ultimele capitole, lirismul  evine precumpănitor. E cazul să nu le mai explicitez, itiorul are nevoie e oza lui de surpriză.

Povestea relaţiei cu muntele se încheie cu 2 texte explicative: Muntele, reper şi pasiune, girul lui Silviu Suditu, ca referent ştiinţiic. Şi Muntele, prietenul nostrum, în loc e postfaţă, de Horia Gârbea.  

Desigur, croniarul, sau mai degrabă recenzentul, nu se poate disimula su pretextul aliiului acestor 2 credite. Fără o diagnoză  personală, expliitarea capitolelor nu se justifică. Mai ales că, rămânând departe de geologie şi geografie, se simte legat de sustanţa volumului, ca unul care, în tinereţe, a străbătut o parte, nu foarte mare ar deloc neglijailă, din locurile descries.

Ce este această carte? Simultan, mai  multe lucruri. Un pseuoghid montan. Cu informaţii utile drumeţului amator. Un jurnal de călătorie per pedes apostolorum.simultan un jurnal sentimental punctat e reflecţii personale. O pledoarie pentru rumeţie montană ca regăsire de sine. Şi destule altele. Întrearea care se pune, in perspectivă impersonală, e acă nu cumva titlul, oricum sugestiv, nu e cumva puţin, foarte puţin pretenţios. Eea e ar fi expresia unei experienţe literare oarecum limitate. Dar tocmai asta ar fi un semn de prospeţime, care ar face farmecul textului.