NOTORIETATE ÎN EVOLUŢIE

Iulia Georgeta Popescu face parte din generaţia intermediară. Puţin derutant, imaginile-i publice i-ar arăta o vârstă sub data naşterii, dar nu asta ne interesează. Websitul editurii care i-a patronat debutul literar spune: …este licenţiată a Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iași, secția actorie. În trecut, actriță a teatrului de stat din Reșița și a teatrului bucureștean Logos; din 2010 este activă în zona independentă a teatrului. În prezent i se joacă două spectacole personale. Notorious reprezintă debutul său editorial.  https://www.edituraparalela45.ro/autor/popescu-iulia-georgeta/.

Cele de mai sus sugerează o fire dinamică, tânără şi neliniştită, dacă-mi pot îngădui o glumă nu tocmai academică. Dar al cărei text surprinzător îi trădează nu doar temperamental, ci, mai ales, creativitatea.  Si nu în ultimul rând, originalitatea. Paradoxal, sau nu, vioiciunea textului face lectura dificilă.

Avertismentul şugubăţ, pe care autoarea îl planteaă (sau plasează?) pe manşeta interioară a coperţii a patra explică propria reacţie, ca cititor, dificultatea lecturii y compris. Şi pentru a încheia trecerea în revistă a informaţiei preliminare, rezumative, cu rol de design vitrinier, iată şi un citat editorial, pe coperta a patra propriuzisă: F. Scott Fitzgerald adoarme cu degetul pe tasta Z a Remington-ului negru-păcură. Harper Lee răspunde scrisorii unui traducător român. O doamnă mănâcă brânză Făgăraş pe Şoseaua Căţelu’ 42. Acestea sunt doar câteva dintre scenariile pe care Iuilia Georgeta Popescu le reface ludic, deturnând în mod asumat fire narative din literature universal canonică şi din literature română contemporană. Rezultarul este crearea unei mini-istorii literare alternative. În care Jack Kerouac poate să-şi împartă locul pe piedestal cu Ofelia Prodan sau cu George Vasilievici, în timp ce stă într-o cameră în România şi îşi scrie jurnalul de vise.

Volumul cuprinde 8 segmente. Ar fi problematic să le numesc proze scurte. Sunt texte a căror formulă structurală e perfect descrisă în fragmentul de pe coperta a patra, citat mai sus. Brevet al autoarei. Pentru o debutantă, formula textuală sofisticată trimite la distihul lui Corneille: …aux âmes bien nées – La valeur n’attend pas le nombre des années. Leur pareils à deux fois ne se font point connaître. Et pour les coups d’essai ils veulent des coups de maître. .

Scottie şi maşina de scris (o povestire din epoca jazz-ului). Remingtonul negru-păcură şuieraca un sfânt care botează cu foc. Dar alături,pe masa, un teanc de coli able. Simbolul chinului damnat al celui care scrie.

Miss Scout. Dialogul într-un cuplu. Tensiune amestecată cu nostalgie. Acelaşi chin al celui care scrie. Derulat e-a lungul unorfile de jurnal. Vechi. Totul relatat ca şi când se petrece în memorie sufocantă. Naraţiunea sare brusc la o scrisoare adresată de scritoarea Nelle (Harper) Lee, unui personaj cu nume românesc.

Dino. Primul text care are structura unei proze scurte autentice. Prin ce se integrează codului volumului? Personajul narator se crede Dino Buzatti.

Cutiuţe. Altă proză de-adevăratelea, cu accente de monolog interior.

Cireşica, The House of The Rising Sun. Citind, regăseşti tranziţia de la proze scurte la modelul pur şi simplu dezvoltat în volum. Ce-I interesant la acest ultim text forte scurt e că, deşi ca reper e data Ofelia Prodan (vezi fragmentul definitoriu de pe coperta a patra), deşi personajul naraţiunii e o biserică din Tulcea, apare un nume propriu: Gloriu. Obişnut deja, la al cincilea segment, deci cu triiteri la personaje literare, musicale eiusdem farina. Imi e imposibil să decid dacă trimiterea la Julio Cortazar (Istorii despre glori şi cronopi) e efectul hazardului sa e deliberat. Ironic chiar.

Jurnal în sticlă. Ajungem la partea voluminoasă a cărţii. 60 de pagini pentru 5 titluri, 130 pentru celelalte 3. Iar ultlmul titlu se derulează pe 71 de pagini. Ar fi o nuvelă, ca număr de caractere grafice. Rămâne de văzut dacă are şi structură lirterară pe măsură.

În dedicaţia primită pe exemplarul de carte pe care l-am primit, autoarea scrie: “… o carte care s-a luminat din frumuseţea unor călătorii…”. Dacă până acum călatoriile au fost maim ult sau mai puţin ascunse, deghizate în efecte stilistice, fermecătoare oricum, aici savurăm trăirea unei călătorii stricto sensu.

Ştefan şi piratul. Dintre scriitorii, români şi străini, citaţi de autoare la finele pieselor, Ştefan Caraman, dramaturg şi prozator, personalitate culturală a portului dunărean Tulcea, e asumat explicit ca personaj narativ. Piratul e grecul Gheorghios Kontogouris. Iar dialogul celor 2 e unul imaginar. Dar relatat cu accent realist. Humorul spiritual şi fantezia autoarei o numeşte pe iubita grecului de-a dreptul Gelsomina. Povestea imaginară sună nu doar real. Sună autentic. Povestea e pigmentată de prezenţa episodică a personajului Moishe Goldberg, înzestrat cu humorul traditional.

În fine, ultimul text, Jack şi vrejul viselor, e cel mai dezvoltat. 47 miniaturi consecvnte stilistic cu întreg restul volumului. Dar a căror juxtapnere conturează o suprapoveste coerentă. A le relata pe fiecare ar fi mai degrabă contraproductiv. Cititorilor cărţii le trebuie lăsat un spaţiu individual de interpretare.

Ce e de observat în ansamblu, dincolo de prezentarea rezumativă de pe coperta a patra, citată mai sus, prezentare ale cărei idei le-am asumat, ar mai fi universul cultural propriu al autoarei. Lecturile ei, chiar muzica pe care o ascultă. Modul cum se raportează la reperele citate en passant. Reperele însele dovedesc o minte rezonabil de matură. De fapt scriitura, chiar aşa, insolită, o dezvăluie pe autoare ca un partener de dialog cu cititorul. Un cititor cu diversitatea lui internă intuitive sugerată.

Limbajul, fie cel auctorial, fie fragmente utilizate de câte un personaj, e nu numai colocvial, ci cu o naturaleţe care se refuză fără efort pudibonderiei. Ceea ce facilitează, aş spune lubrfiază comunicarea firească cu cititorul.

Ce mi-a rămas misteriosă, dar asta e limita mea, nu defectul autoarei, e titlul. O cronică ce nu descifrează titlul e o cronică eşuată. Pot risca deoarece în rest, ce-am putut decanta, merită subliniat.

Una peste alta o carte de proză care bate spre neconvenţional, forţează chiar, pe alocuri, confortul cititorului, dar compensează prin efetul paradoxal de seducător.

Este ceva amendabil? Cred că da. Juxtapunerea unor microsioane, care sunt şi nu sunt ptoză scurtă, cu aproape nuvele-fără-să fie nuvele, o mixtură neomogenă taxonomic ar trădao maturitate scriitoricească în curs de definire. Posibilă pentru undebutant, fără a fi imputabilă.