O CARTE OPORTUNĂ

Cartea istoricului Armand Goşu, Rusia, o ecuatie complicată – Editura Polirom – a cunoscut 2 editii. 2021 si 2022. Materia primă derivă din valorificarea nu doar a cunoasterii limbii ruse, ci de profunzimea întelegerii ethosului rus, în anii în care si-a facut doctoratul în istoria Rusiei la Universitatea din Moscova. Încă dinainte de a preda, la Universitatea din Bucureşti, cursul propriu de istorie a Rusiei, de fapt mai degrabă de rusistică (din 2004). El urmăreşte la zi tot ce produce media rusă, de la canale TV oficiale şi surse de propagandă la producţii online obscure.

Acest imput aproape exhaustiv e extrem de util cititorului român de orice nivel, inclusiv pentru politicieni. Având în vedere capacităţile precare ale aparatului administrativ. Cum folosesc persoanele oficiale această resursă rară, n-am nici un feed-back. Cel mult aş specula şi, cunoscând România, mi-e teamă c-o folosesc cel mult incomplet.

Dincolo de latura descriptivă, necesară celor care nu cunosc cartea, rostul meu e de a-i contura limitele. Limitele cărţii şi limitele autorului.

A urmări permanent întreaga informaţie publică ce foloseşte limba rusă cere suficient timp pentru ca, adăugând activitatea universitară, să nu poţi fi la curent cu media românească. Fapt ce defineşte o limită naturală a autorului. Dincolo de care cred că trebuie să subliniem şi preferinţele – de fapt nonpreferinţele – politice ale autorului. Element de care, pentru întelegerea şi valorificarea înţelegerii cărţii, cititorul acesteia poate face abstracţie. Separat de care  aspectetalarea sistematică a aprecierile negative la adresa structurilor administrative româneşti. Desigur, importanţa cărţii nu scade ca urmare a acestor aspecte inerente.

Limita majoră a cărţii e determinată de dinamica evenimentelor. Însăşi producerea unei a doua ediţii materializează necesitatea reducerii decalajului textului faţă de dinamica realităaţii. Pe coperta acestei ediţii scrie: Ediţia a doua adăugată, cu cele mai recente texte despre războiul din Ukraina. Dar acest război s-a desfăşurat de-a lungul celei mai mari părţi a anului 2022. Nu cunosc data finalizării adăugirilor, dar trcuseră destule luni de război la data punerii ediţiei în circulaţie. Dar abia partea a cincea e intitulată Războiul. Şi abia ultimele 2 capitole, 27 pagini din 460, se referă efectiv la război, dar mai degrabă indirect.

Sigur, calendarul editorial nu putea să nu rămână in urmă faţă de cel al războiului. Ediţia a doua era necesară, dar subtitlul nu prea are acoperire. Efectul e secundar şi, înţelegându-l, putem considera utilitatea cărţii. Şi chiar a saluta cartea.

Prima parte tratează realitatea rusă din perspectivă românească. Ca expert în rusologie, autorul n-are cum să nu cunoască contenciosul secular româno-rus. A nu-l implica e o decizie realistă. Cartea e de actualitate. Şi e de presupus că publicul interesat de ea cunoaşte acest contencios. Lărgirea ariei documentare, mai ales la un document de 460 de pagini, ar fi fost o eroare. Esenţialul acestei părţi, aşa cum îl vede autorul, e rolul Republicii Moldova ca instrument optic focalizat asupra Rusiei. Cu abilitate, autorul îşi încheie cartea pe ideea  Nu cred că Transnistria o să se implice în război. Riscantă ipoteză, mai ales pentru cineva de un atare nivel de cunoaştere a Rusiei.

Partea a doua e şi mai riscantă. Se intitulează tranşant Agonia regimului Putin. Faptele trecute în revistă aduc unele argumente, tot indirecte, pentru validitatea titlului. Dar pentru observatorul realităţii immediate, concluzia autorului pare optimistă. Oare, ca observator curent, aş fi mai pronunţăt influenţat de propaganda rusească decât de analiza unui expert rusolog? Sunt dator să mă întreb. Căci m-am obişnuit să nu iau nimic fără spirit critic.

Sentinţa autorului e de bun simţ. Războiul Rusiei cu Occidentul va dura. Repetată nuanţat şi în partea finală: Putinismul n-o să dispară odată cu Putin. Rusia a intrat într-un lung ciclu de ostilitate cu Occidentul. Nu e locul să subliniez că personal văd lucrurile la fel. Cronica vorbeşte de carte, nu de cronicar.

Un aspect prea puţin vehiculat de media românească (urmăresc rar media occidentală, dar dacă subiectul ar fi comentat s-ar afla) e infiltrarea propagandei ruseşti în Forumul Mondial al Holocaustului. Modul de implicare a deranjat nu puţine organizaţii evreieşti de profil.

Dar modul agresiv în care Putin rescrie istoria WW II e abia pomenit. Internetul e plin de informaţii coerente care demontează această propagandă. Dacă referirea la implicarea Rusiei în comemorarea Holocaustului e un merit punctual al cărţii, diluata referire la rescrierea istoriei, o latură importantă în ofensiva propagandistică a rusiei lui Putin e o scădere.

Partea a treia, Ucraina, e dezvoltată echilibrat. Totuşi, perspectiva subtitlului ediţiei a doua ar fi dat de înţeles un accent mai energic şi mai bogat al subiectului.

Republica Moldova e un subiect de maximă importanţă pentru cititorul român de orice nivel. Aş fi curios cum a decusr publicitatea acolo şi mai ales care e nivelul difuzării.

Cât despre acest stat, presiunea actuală efectuată de Rusia asupra lui nuu putea fi prinsă în carte. E un fenomen de ultime zile, iar ediţia cărţii trebuia finalizată xu destul timp înainte. Nu e o scăpare, e o inabordare inerentă.

Centrul de greutate al părţii a patra e regimul Plahotniuc şi sfârşitul oarecum surprinzător al acestuia.

Capitolul final, intitulat nu tocmai fericit Război, pentru o ediţie a doua anunţată special cum am citat, cere o privire critică. A vorbi despre Rusia, în cea mai competentă cunoştinţă de cauză, fără a contura paşii agresiunii lui Putin, începând cu Georgia 2008 e greu de înţele. Nu neapărat în sine. Cartea are destule calităţi, pe care le-am subliniat. Dar comparaţia se face de la sine cu excelenta analiză cu Putin, obsesia imperiului – Polirom, 2022, de acelaşi autor. În avantajul acesteia din urmă.

Sublinierea aspectelor criticabile nu trebuie să ducă la o apreciere negativă a cărţii. A cărei utilitate de dincolo de orice îndoială. Există obiecte a căror calitate şi oportunitate cer atitudine critică.