Poetul Vasi Cojocaru-Vulcan a debutat în volum cu Coliba mea de ceamur (Editura Colorama, Cluj, 2017). Cel mai complet volum, următorul (Pe calea răsăritului, Colorama, 2018)* e un adevărat compendiu de forme fixe în poezia japoneză. Iată un nou volum, produs de aceeaşi editură, în 2020: Rugăciunile frunzei.
Volumul e structurat în 2 capitole. Gogyohka cuprinde 77 iteme ale specie. Acestea au 5 versuri. Cu o dezvoltare mai ampla decât binecunoscutul haiku. Pot ci citite şi ca poeme pur şi simplu. Desigur, atmosfera japoneză e lipsită de echivoc. Ciclul de deschide cu un rezumat sui generis, al cărui ultim vers simbolizant dă titlul volumului:
Alb infinit
Pe cuprinsul câmpiei
Doar vântul
Duce
Rugăciunile frunzei
Poemul e inspirat cules pe coperta a patra a volumului. Farmecul lui e sugestia de tablou impressionist, cu un dramatism ce eplodează în final.
La fel de inspirată e plasarea la finele capitolului a unui pandant, glosând pe simbolistica albului:
Azi foaia de hârtie
Va rămâne alba
Ninsoarea de afară
Rămâne
Să încheie poemul
Cititorul e momit să recompună, în imaginaţie, un text liric omogen, prin juxtapunerea celor două poeme. Care capătă, astfel, valenţa/valoarea coperţilor decorate cu rafinatul desen de Hokusai, care adăpostesc în interior celelalte poeme cu rezonanţa cântecului de sirenă.
Din când în când, pe alocuri, câte o sclipire oglindită:
Aşa, aşa!
Trandafirilor!
Toţi cu frunţile înflăcărate
Spre albul infinit
Al munţilor
Ninsoare nocturnă
Ascult
Cum înfloreşte tăcerea
Pe un camp de
Un alb infinit.
Dar singurul comentariu posibil al vibrantei reverie lirice ar fi citarea integral. Cititorului ce i-ar mai rămzne?
Al doilea capitol conţine haiku, senryu şi haiku liber. Un detaliu care-l separă pe poet de majoritatea autorilor ce cultivă poezia japoneză în forme fixe e grija cu care nu amestecă specia haiku cu haiku liber. Fără ca autorii care le amestecă să fie criticabili.
Poetul nu doar stăpâneşte la fel de precis tehnica haiku să zicem clasic, dar cele câteva zeci de exemplare schiţează un tablou, dacă nu eboşa unui tablou cu nuanţe diferite de cel conturat de colecţia de gogyohka. Fără îndoială, există o substanţă comună, care e trăirea poetică de fond, dar diferenţa e la îndemâna cititorului exersat. Remarcabila e şi curgerea fără tranziţie de la haiku clasic la specia cu 2 versuri, care face apoi legătura cu haiku liber. Pare o poiană în pantă, acoperită de aceeaşi iarbă.
Amcitat doar inteme din colecţia de gogyohka şi doarpe tema alb. Dar sonoritatea sugerată de text are, pe alocuri, culoarea toamnei. Peisajul natural invocat de discursul liric e expresia trăirii poetului privindu-şi mirifica zonă natală.
Acest volum e un progres evident faţă de pseudodicţionarul de specii japoneze, care a fost volumul precedent. În egală măsură în plan ethnic şi, ca să zic aşa, architectural. Premise pentru aşteptarea continuării progresului, în următorul volum. De altfel Vasi Cojocaru-Vulcan publică relative frecvent haiku pe cel puţin una din reţelele de socializare. Dovadă că procesul de creaţie e neîntrerupt.
No Responses