Etologia e discipina care studiaza comportamentul animal, inclusiiv cel social. O singura litera defineşte altă disciplină Ecologia. Definită de regretatul profesor universitar Mihai Berca, dispărut de abia un an, în manualul său (2001) si cunscit la vremea apariţiei ca cel mai complet instrument de gen dintr-o arie europeană, ca totalitatea relaţiilor unei specii cu mediul său.
Dar cel mai important element al disciplinei e relaţia dintre specii. Inclusiv echilibrul ecologic, cunoscut de veacuri. Ca praxă empirică, apoi ca fenomen conştientizat. Despre acesastă cale în ştiinţă, cu exemple, mai la vale.
Deplasarea de sens a cuvintelor Ecologie, ecologic, nu se restrănge la sfera populară. Există şi în literatura cu destule pretenţii. Chiar ştiinţifică, din afara domeniului strict.
Un caz interesant. Practicianul disciplinei numite protecţia plantelor (de cultură în general, dar nu absolut exclus), e, de fapt, un operator ecologic. O ştiu specialiştii domeniului. Dar o conştientiezează, ca atare, automat. Căci disciplina nu e universal cunoscută ca atare, deşi răspândită de secole. Proprieterii livezilor şi a pomilor fructiferi izolaţi îşi văruiesc trunchiurile pomilor, pentru a bloca ascensiunea insectelor. Proprietarii viilor foloseau, istoriceşte, aşanumita zeamă bordeleză (hidroxid sau oxiclorură de cupru) pentru aşi proteja viile.
Să precizăm cele trei categorii mari de dăunatori agricoli (termen curent) ai plantelor de cultură: insectele (combătute cu substanţe insecticide, tendinţa mergând spre cele naturale, adică nu de sinteză, concurenţa pentru resurse naturale între plantele de cultură şi buruieni şi bolile.
Să le luăm pe rând. Insectele nu atacă doar plantele de cultură, dar acestea interesează economic. Un insecticid natural, folosibil în ramura ornamentală a horticulturii e zeama de tutun. Orice florar o ştie. Dar marile culturi florale, se cer pritejate ca orice mare cultură. Olandezii o ştiu şi o practică istoriceşte, de când se fabrică industrial insecticide specifice. Plantelor de apartament li se potriveşte insecticidul natural.
Concurenţa, în lupta pentru acelaşi resurse, ca fenomen ecologic, a holdelor culturilor agricole cu flora spontană, cunoscută ca buruieni, a fost abodată istoriceşte prin operaţia de prăşire. Disctrugerea manuală buruienilor în grădini limitate ca arie. Marile culturi au fost istoriceşte limitate ca randament, combaterea buruienilor a început odată cu inventarea substanţelor erbicide. Aici e o problemă. Există un curent antipesticide, mai ales în Europa. Turcia, ca să dau un exemplu la îndemână, nu se sfieşte să combată marile culturi de legume cu tehnologia quasiprohibită şi oricum atacată sistematic în UE. Nici USA nu-şi face probleme. De plidă, lindanul (γ- HCH, ca substanţă chimică) exclus în UE, e utilizat eficient în USA. Nu e singura diferenţă de abordare faţă de “catolicismul” UE, ca metodără curentă. Nu cunosc deloc praxa unor civilizaţii îndepărtate şi străvechi, precum Japonia şi China. Dar ea trebuie să fi existat. Şi s-a adaptat, economiceşte, la prezent.
Ȋn sistemul de referinţă planetar (nu intru în detalii fizice, subiectul e definit), nu există efect fără cauză. Mai ales la o asemenea scară. O raţiune plauzibilă, chiar probabilă, ar fi întârzierea cercetărilor de gen în Europa faţă de USA. ceea ce a dus la politica actuala a UE faţă de praxa lejer degajată a USA. Multă vreme. Zona numită Corn belt (centura cerealor) a ocupat, la vremea sa, cca 4% din populaţia federaţiei americane. Odată cu tehnologia satlitară, tractorul e conectat la net şi la informaţia meteo. Utilajele industriei agricolle fac treabă de rutină peste tot, dar şi aici există mărute adaptări tehnologice nesemnificative staatistic. Peste tot în lumeîn epocă,tractorul deplsează utilejele specifice. Nu la fel e acum în ţările dezvoltate tehnologic. Dupăă unele statistici, procentul actual al celor oculăţi în Corn belt ar fi scăzut la 3% din populaţia americană.
Revenind, reacţia concertată a Europei e logică. În timp, Motoarele cercetării europene de gen duduie, pentru a recupera parţal decalajul, dar nici cea americană nu stă pe loc. Politica UE are, inerent, un anume grad de inerţie. Motivată politic. Iner tia socială e u factor obiectiv peste tot în lume.
Dar să revenim la erbicide. Acestea sunt specifice. Defoliatoarele folosite din plin de americani în războiul din Vietnam sunt o dovadă. Dar tehnolgia de vârf a rezolvat problema erbicizării. Un erbicid total se aplică unor culturi modificate genetic, spre a face boala culturii sensibilă doar la componenta specifică. Evident, erbicidul toal nu ucide intreaga cultură, altfel ar fi dezastru. S-au dat doctorate de gen în materie. Inclusiv în România. Pe plan global, concernul Pioneer foloseşte tehnologia sub brevet. Vorbeam de inerţie. Aceasta se manifestă în UE. Există şi ţări europene non UE, libere de costrângerile acesteia. Nu vorbim se Islanda, a cărei agricultură e nelijabilă, ci, de pildă, Norvegia, totuşi cu o agricultura limitată, precum şi Elveţia, idem. Dar acestea există.
Acum bolile plantelor. De cultură sau nu. Au la bază antinomia mutuală dintre formele monocelulare de bacterii şi fungi. Descoperiă întâmplător de Alexander Fleming, ceea ce a dus la inventarea primului antibilotic – penicilina.
Această antonimie funciară face ca majoritatea bolilor umane să fie de etiologie dublă, cu deosebire de bolie provocate de ciuperi sunt localizate, nu produc emidemii. Majoritatea bolilor animalelor suut provocate de bacterii şi viruşi. Ȋn ce priveşte plantele, marea majortate a bolilor, cunoscute istoriceşte sş abordate natural, până la tehnologia fungicidelor, sunt provocate de ciuperci.
Cu bateriile e altă problemă. Relaţia acestuia bacteriile e de 3 categorii. Doar 3% dintre aceste specii provoacă boli. Restul sunt fie indeiferente, prin lipsa de contact, fie cooperante, prin adaptare reciprocă (flora bacteriană, fără de care n-am exista, e exemplul major de simbioză). Dar nici aceste doar 3% dintre speciile bacteriene nu au efect unamim. Bolile provocate de speciile patogene, sunt controlate, în limite precise, de sistemul imunitar. Depăşit în crize – o criză reprezinăt dezechilibrul local şi momentan între rata producerii de patogeni, eventual toxine şi randamentul producerii de antcorpi. Organismul reacţionează tot până la un punct precis limitat. Omul şi marea majoritate a animalor e homeoterm Adica posedă un sistem automat de păstrare a temperaturii corporale constante. La om, această temperatură oscilează între 35-37oC. Ȋn dezechilibrul provocat de boală, sistemul ridică temperatura pentru a scădea producerea de patogeni. Febra termică. Dar limita e extrem de îngustă. Până la maximum maixmorum 41oC. La 42oC se produce moartea, prin coagularea proteinelor.
Istoriceşte în înţelepciunea populară a folosit, limitat, în tradiţii locale amerindiene de exemplu, unele scoarţe de copac, mai ales salcia. Vezi “punguliţa de medicamente” la aceste civilizaţii. Ştiinţa a izolat acedul acetil salicilic, care a stat la baza unei industrii, Banala aspirină. Demult demodată. Acum se concep şi se fabrică mediamente mai complexe, simultan antitermice şi antimicrobiene. De uz curent azi.
Dar marile epidemii şi pandemii au avut şi au la bază patogeni specifici. Iar porţile de intrare sunt accesibile prin aşa numiţi vectori. Departament important în cercetarea medicală şi în administrarea sănătăţii publice. Un vecor e un organism imun la un patogen care transmite omului gemeni patogeni specifici. Să precizăm că iginena e o profilaxie la diferite infecţii. Iar bolile afecteză orice organism, fie el animal sau vegetal, cum am văzut, până la celule şi viruşi. Viruşii sunt fragmente de ADN, automultiplicante. De regulă patogeni. Viruşii sunt imuni la antibilotice, de aceea e inutil – şi nerecomandabil – tratamentul antibiotic la o viroză comună, ca cea respiratorie. De altfel virusul A2, comun al gripei, este extrem de versatil. Suferă modificări, de la un sezon la altul. Iată dece vaccinul antigripal are efecte limitate. Maximul de proliferare e, în general în lunile de iarnă, mai ales februarie (deşi e cea mai geroasă). Atunci se concetrează, statistic, epidemiile de gripă.
Bolile, epidemiile şi vaccinul. Etiologia bolilor e datoare medicului şi microbiologului francez Louis Pasteur, care a descoperit originea microbiană a multor boli, considerate mistic până la jumătatea seolului XIX. Tot Pasteur a elaborat conservarea limitată a produselor alimentare, degradate rapid de către agenţi aerieni de ferentare, numit pasteurizare. Peste o vreme, în timop frigotehnia industrială face posibilă conservarea pe termen mediu şi lung a cestor produse.
Conceptul de vaccin a apărut spontan din practica lăptăreselor engleze, care observaseră imunizarea, relativă, a omului la o maladie a vacilor. Fenomenul empiric a fost studiat de Edward Jenner, care a dezvoltat imunologia şi a creat priml vaccin împotriva patogenului smallpox, cel care a provocat multe epidemii şi paandemii ale bolii letale numită popular ciuma neagră, sau bubonică. Aceasta a marcat secolele, începând din al XIV-lea. Ultima epideie s-a manisfestat în secolul XX! Acum maladia se consideră eradicată prin vaccinare.
E cunoascută pandemia numită gripa spaniolă, care a ucis, între 1918-20, milioane de oameni. Cercetări recente o clasifică drept o formă de gripă aviară.
Ce sunt vectorii biologici? Conceptul e important în epidemiologie. Sunt agenţi biologici care transmit boli. Vectorii mecanici pasivi – E.G. musca de casă – pot trasmite multe boli, unele grave. Dar nuu am înregistrat epidemii cauzate de acest agent comun. Cazurile de infectare suns stastic rarissime.
Ȋn schimb, vectorii biologici activi, mai ales unele artropode, cum ar fi ţânţarii anofeli, care transmit malaria malaria, “Ȋncurajată” de luciurile de apă stătătoare, zone măştinoase. Iată dece campaniile anuale, de insecticizare locală, de-a lungul salbei de lacuri pe râul Colentina, sunt foarte necesare. O atare operaţie, e, în fond, cum spuneam mai sus, o operă ecologică stricto sensu – raportat la definiţia profesorului Berca. Păduchele de corp al omului, cu zone specitice de localizare, care, cum spuneam mai sus, transmite febra tifoidă, căpuşele, hematofage, care transmit encefalita (nu tocmai epidemică) şi mai ales purecii şoarecilor şi şobolanilor, care transmit pesta, definită mai sus – generatoare istorică de epidemii şi pandemii, până la eradicare.
Dezvoltarea vaccinologiei, până la măsurile de carantină, a indus, inerent, o mişcare antivaccinistă. Acuzabilă în media, dar de înţeles în contextul cunoaşterii legilor naturii. O forţă determină apariţia unei forţe contrarii, iar principiul merge până la forţele generalizate, inclusiv cele sociale. N-o spun eu, a spus-o, în alte cuvinte, actualul Dalai lama, unul dintre cei mai înţelepţi oameni: Legile mecanicii (marele lider al călugărilor tibetani nu mergea până la electromagnetism, n-avea cum) nu se aplică doar în fizică, ci şi în societatea umană.
Cele de mai sus au făcut obiectul unui articol de ansamblu, publicat pe blogul personal – www.tilici.blog – în ediţia din decembrie 2019, căci pandemia era la uşă. La solicitarea redacţiei revistei bimestriale Neuma, unde am o rubrică personală, Colţul lui Yorick, articolul a fost republicat în numărul 5-6 – mai iunie – 2020, la pagina 84:
No Responses