Doi scriitori de elită, notorii în domeniul policierului şi spionajului. Ambii englezi. Graham Greene (1904-1991). Romancier, autor de proză scurtă, critic literar, dramaturg. Majoritatea romanelor ecranizate. Călător. Pe durata WW II a lucrat la Foreign Office. Reţinemn Omul nostru din Havana (1958), ecranizat eponm (1959).
John Le Carré (pseudonimul literar al lui David John Moore Cornwell) (1931-2020). A lucrat, în anii 50-60, în Intelligence Secret Service. Mai specializat literar, a scris doar romane de spionaj. Reţinem The Tailor from Panama (1996), titlu românesc Omul nostru din Panama. Ecranizat în 2001, sub titlul original.
Există un paralelism între scriitori, aceste romane şi filmele bazate pe ele. Iată dece le tratez tot în paralel.
Interesante diferenţele dintre cei doi scriitori. Plecând de la activitatea lor di timpul războiului. Foreign Office, care coordonează reprezentanţele diplomatice ale unei ţări, nu poate fi cu totul strain de activitatea de informaţii. Termenul englezesc e Intelligence. Unii ambasadori, din orice tară, dar cu precădere marile puteri, fie coordonează direct structurile de Intelligence, fie se feresc ca de drakku să aibă de-a face cu ele. Ambasadorul UK la Havana face parte, în carte, din ultima categorie. Cel puţin declarativ.
Să nu uităm a nota că acţiunea romanului se petrece înainte de schimbarea brutală de regim din Cuba. Termenul folosit universal e revoluţie. Referirile, în roman, sunt discrete. Rebelii din munţi, război civil… ecranizarea aproape face abstracţie la cadrul epocii narrative
Diferenţa între activităţile celor doi scriitori în timpul războiului explică drumul lor ca scriitori. Graham Greene a ajuns un scriitor cu densitate literară. Ca atare, cuplul roman-film nu sunt, de fapt, explicit piese poliţiste stricto sensu. Fondul tabloului social transpare din faptul că eroul e un pseudoagent. Recrutat de agentul real din Jamaica, conştient că n-are nici o cădere pentru meseria de agent, decide sa improvizeze, inventând. Pseudoagenţi rectutaţi, pseudoinformaţii. Pe de o parte bănuind că refuzul ar fi periculos, pe de altadecis să folosească banii incasaţi pentru educaţia fiicei sale î Elveţia. Un om mărunt, representant al unei firme metropolitan producătoare de aspiratoare, păsit de soţie, el trăieşte doar pentru fiica sa adolescentă, catolică, membră a unei şcoli confesionale. Frumoasă, admiată, ascunde o perversitate discrete, precum unele din tinerele educate în mânăstiri. Dar cu un fond curat.
Serviciul secret al metropolei se lasă, o vreme, păcălit, ceea ce ar putea duce la dezastru, dacă comanditarii n-ar fi interesaţi de propria lor securitate. Aşa că nu- iau gâtul fasului spion.
Fals, mărunt, dar cu fler. A mirosit adversarii, care, după ce i-au ucis vechiul priete, au încercat să-l lichideze şi pe el. Dar a fost mai rapid. Poliţiangliastl care voia să se însoare cu fiica lui sesizează ce se va şi întâmpla, în final, în că falsul spion devine periculos şi-l expulzează. Să se spele englezii cu el pe cap.
E momentul să introducem eroina principală. De la centru i se trimite o secretară. Fiica lui intuieşte prompt că se va forma un cuplu. Ceea ce se va şi întâmpla in final. În Anglia.
Cele relatate sunt aproape identice în roman şi în ecranizare. A le fi relatat în paralel fu un mod de a sugera că ecranizarea, deşi quasiidentică, e o ecraizare tehnic corectă, iar nu cee ace am numit alte ori o lectură ilustrată, care nu prea e un film. O diferentă abil inspirată, care apare numai în film, spre final, e un cadru ultrascurt, în care eroul îi arată fiicei lui, din avion, turnul Londrei. Forţă simbolică.
Aşadar. Omul nostru din Havana. Carol Reed, 1959, UK. cu Alec Guiness, Maureen O’Hara. Un actor rafinat, care a conferit personajelor sale un aer aparte. A colaborat cu David Lean la 6 filme. Dintre care, poate, cel mai remarcabil fu Podul de pe râul Kwai, după romanul lui Pierre Boulle. Actriţa irlandeză, cu o carieră îndelungată (62 de ani) e comparabilă ca notorietate, dar peronajul ei nu are pregnanţa şi relieful celor din omul liniştit (1952) şi din Cab to Canada (penultimul ei film, 1998).
Mai conturate sunt personajele căpitanului Segura (Ernie Kovacs) şi, mai ales cel al doctorului Hasselbacher (Burl Ives).
Croitorul din Panama, romanul lui John Le Carré, apare în 1996, la 38 de ani după cel al lui Graham Greene. Cu care are o anume legătură. Prima ediţie românească, datată 1999, aparţine Editurii RAO. Cu 2 ani înainte de premiera ecranizării. La care mă voi referi mai jos. A doua ediţie, aproape recentă, e produsul editurii Litera, în 2021. Dacă spionajul din opul lui Graham Greene e fals, aici avem de-a face cu un spion real, trimis de serviciile engleze în agitatul ministat Panama, constituit pentru a conferi stataitate minusculului teritoriu ce îmbrăţişează canalul. Pentru a supraveghea schimbarea proprietăţii asupra importantei căi de apă. Playboy afemeiat, abil gospodar cu veniturile propria, speculate eficace, cinic. Total diferit de schematicul James Bond.
Între roman şi filmul aferent apar diferenţe deloc lipsite de importanţă. Cum scriitorul e nu numai coscenarist, ci şi producător executive, e de presupus că, dacă n-a iniţiat modificările, oricum le-a aprobat. Iar cum regizorul john Boorman e şi coscenarist, îl putem credita cu introducerea modificărilor, mai adecvate reacţiei standard a spectatorului de cinema.
O interesantă subtilitate, care trimite discret la romanul lui Graham Greene e nota de fals a personajului croitorului. Acesta se pretinde public a fi emulul unui croitor londonez cu notorietate, cu sediul pe Saville Row. Situs care e (încă) pentru haut couture ceea ce Fleet Street e pentru jurnalistică. În realitate, personajul învăţase arta criotoriei… în închisoare. Ceea ce adevăratului spio, Andrew Osnard, cunoştea la aterizarea în Panama.
Uneori, aflat în preagul redactii unei cronici de film, renunţ la demersul propriu, citând, pur şi simplu şi încorporând în text cronica unui critic de cinema consacrat. E ceea ce fac acum. Oferind cronica la filmul lui Boorman & Le Carré scrisă de consacratul critic Călin Stănculescu în România Liberă, în noiembrie 2001 şi republicată pe portalul cultural www.LiterNet.ro:
Vă amintiţi probabil cum, în celebrul roman semnat de scriitorul britanic Graham Green “Omul nostru din Havana”, un vînzător de aspiratoare era recrutat ca vajnic spion, informaţiile trimise Scotland Yardului fiind schiţele aparatului preferat, transformate ad-hoc în rachete secrete. Ideea a fost reluată de clasicul romanelor de spionaj de astăzi, John Le Carré, care mută locul acţiunii ceva mai jos pe harta celor două Americi (în Panama, după retrocedarea canalului) şi schimbă profesia protagonistului, acesta devenind un croitor de lux, cu un trecut nu prea onorabil. Filmul lui John Boorman (autor al filmelor Zardoz, Excalibur, Leo the Last, The General), realizat în colaborare cu John Le Carré aici şi producător executiv şi coscenarist) ecranizează cu fidelitate textul romanului (apărut recent şi la Editura RAO) şi beneficiază de o excelentă distribuţie, cuprinzînd în rolurile principale pe Pierce Brosnan, în rolul lui Andy Osnard, un 007 fermecător şi cinic, escroc şi elegant, Geoffrey Rush, în rolul croitorului Harry Pendel, un stilist inspirat, cu o fantezie debordantă cînd e vorba de tocat bani de la guvern, Jamie Lee Curtis, în rolul soţiei lui Pendel, neglijată de spionul amator şi deloc sedusă de chipeşul rezident Osnard. Dincolo de conflictele ce stabilesc strînse relaţii între protagonişti, regizorul John Boorman construieşte o satiră fără suspans, dar extrem de eficace la adresa vieţii politice panameze, din tirul săgeţilor sale nelipsind nici angrenajul paranoic, politico-militar, existent în cercurile puterii americane şi engleze. Magistrala trecere de la drama autentică la farsa tăioasă operată de cineast etalează în acelaşi timp o serie de evenimente ce fixează raporturile de subordonare între personajele dirijate de rezidentul amator de comploturi fictive, dar extrem de rentabile. Printre punctele secundare de interes ale filmului s-ar mai putea număra pentru spectator filmările realizate chiar la faţa locului în Panama (şi nu în studiourile americane), prezenţa marelui dramaturg englez Harold Pinter (într-una din rarele sale apariţii pe ecrane) în rolul unchiului Benny, mentorul decedat al croitorului din Panama (aşa cum suna şi titlul original al filmului, schimbat doar din pure raţiuni comerciale) şi excelenta imagine semnată de Philippe Rousselot, care a surprins şi imagini văzute rar pe ecrane, printre care Centrul de control al Canalului Panama şi spectaculoasa ecluză de la Miraflores, o minune a ingineriei civile a secolului XIX. The Tailor of Panama poate reprezenta o lecţie atît pentru dificilul domeniu al ecranizării, cît şi pentru eficacitatea unui stil regizoral ce poate propune sub aparenţa unei solide poveşti de spionaj o comedie neagră despre natura identităţii şi riscurile disimulării, despre adevăr şi ficţiune, despre dragoste şi ură. Un film de urmărit.
The Tailor of Panama, 2001, durata: 110 minute Regia: John Boorman Scenariul: Andrew Davies, John Le Carré, John Boorman, după romanul Croitorul din Panama de John Le Carré Imaginea: Philippe Rousselot Scenografia: Derek Wallace Montajul: Ron Davis Muzica: Shaun Davey Costumele: Maeve Paterson Coproducător: Kevan Barker Producător executiv: John Le Carré Cu: Pierce Brosnan, Geoffrey Rush, Jamie Lee Curtis, Brendan Gleeson, Catherine McCormack, Leonor Varela, Martin Ferrero, David Hayman, John Fortune şi Harold Pinter.
Espre film a mai scris regretatul critic Alex Leo Şerban.
Cumva rostul textului de faţă este sublinierea argumentată a paralelismului celor două romane ecranizate ale celor doi scriitori relative specializaţi.
Related Articles
2 users responded in this post
Splendid, profund, și informativ. Citești aici nu numai textul dar și pasiunea celui care scrie.
multumesc de apreciere