PORTRET DE SAT NĂSĂUDEAN

Leon-Iosif Grapini este colonel în rezervă, membru al Uniunii Scriitorilor, licenţiat al Facultăţii de Geografie a UBB, redactor şef al revistei Izvorul Soeşului din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa Năsăud.

Dar ceva îmi spune că titlul pe care-l are aproape de inimă e cel de cetăţean de onoare al comunei natale. Cu care e onorat din 2018.

Nu voi pomeni remarcabila sa bibliografie. N-am citit decât Locul desfătărilor – Editura Şcoala ardeleană, 2021. Pe care am recenzat-o, cu încântare, pe blogul personal. Mai adaug şi contribuţii la antologiile de proză coordonate de Horia Gârbea.

Opul recent, Cartea despre Şanţ – Editura Şcoala ardeleană, 2022, reprezintă mai mult decât o datorie de conştiinţăfaţă de glia natală, pe care a mai evocat-o en passant în scrierile sale. Cel mai recent în chiar volumul precedent, citat mi sus. În care spiritul zonei e fotografiat printr-o colecţie plină de pitoresc a lexicului acesteia. Memoria, formaţia jurnalistică (are şi o carieră de jurnalist militar în spate) şi nu în ultimul rând experienţa scriitoricească au cooperat surprinzând diferenţe specifice de fineţe faţă de graiul transilvan.

Întâmplarea fericită face să fi întâlnit tot de curând un fenomen asemănător, amestec de memorie şi humor, în cartea recentă a Floricăi Bud, Pofta-n cui şi alte Pohte, eLiteratura, 2022. Autoarea oferă un set de termeni regionali cu specificul zonei sale, fiind originară din Ulmeni – Maramureş.

Structura cărţii actuale a lui Leon-Iosif Grapini pare cumva didactică. Sunt două părţi: Secvenţe istorice şi Secvenţe literare.

Prima e un compendiu de istorie natural-geografică şi cultural-locală. Pigmentat, pe alocuri, cu discreţie, de nuanţe personale.

Firesc, capitolul istoric începe cu ceea ce autorul numeşte, vag poetic, Repere în timp. De la 1773 până în prezentul lui 2022. Materia primă sunt monografii locale. Primul an e cel  al atestării documentare, dar de locuitori s-a vorbit încă din 1766, când situsul ţinea de rodna Veche. Numele comunei, pitoresc, provine de la nişte lucrări de gen din zonă. Parte din acestea au făcut parte din graniţa cu Moldova a teritoriului încorporat de imperiul habsburgic.

Sunt pomenite unităţile grănicereşti năsăudene, care mai existau la peste 80 de ani după celebra ispravă din bătălia de la Arcole când au respins atacul lui Napoleon Bonaparte.

Titlul Repere în timp e de o modestie impresionantă, avem de-a face cu o amănunţită istorie locală. Care face mica zonă cunoscută la nivel naţional.

Urmează o listă de oameni de seamă. Cel mai interesant e străbunicul academicianului Grigore Moisil. Un complement local, Constantin Iugan, întemeietorul aşa numitului teatru vorbit (fără text scris). Un portret al lui Enea Grapini, participant la Marea Unire de la Alba Iulia.

O schiţă succintă a monografiilor locale.

Apoi o prezentare a originalului teatru nescris Constantin Iugan. Cea mai veche trupă de teatru comunitar din ţară. Text elaborat în coautorat cu Grigore Cotul, alt fiu notabil al satului.

O mică istorie a bisericii săteşti  Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, apoi Casele Muzeu.

În 1935 o echipă regală soseşte la Şanţ. E o echipă monografică reunită cu una studenţească. Patronată de Fundaţia Cultural ă Regală Principele Carol. Directorul careia e sociologul Dimitrie Gusti. Dincolo de latura festivă, pentru comună era un eveniment deosebit, echipa derulează o cercetare. Între altele, se face cunoscut teatrul fără text şi se toarnă un film. În care e inserată o nuntă locală. Interesant, conducătorul teatrului sătesc joacă rol de translator între oaspeţi şi localnici. Al căror idiom local era prea puţin înţeles de localnici implicaţi.

În fine, două vorbe despre revista locală Izvorul Someşului, în care sunt imlicaţi mai mulţi scriitori, nu exclusiv locali.

Scriitorul mturiseşte că primul domeniu artistic de care se simţise atras a fost pictura. Iar primii paşi n-au fost anonimi. A fost convins de o profesoară de limba română să ia calea literaturii. Şi iată, are în spate o carieră literară. Atât în plan jurnalistic, cât şi pur scriitoricesc. Dece am făcut precizarea? Poate artele plastice naţionale ar fi câştigat un talent. Sau poate nu. Sigur, literatura l-a câştigat. Daca n-ar fi fost deturnat, ca elev, de la pictură, nu ştim dacă această carte ar fi beneficiat de latura literară. Intitulată Secvenţe literare. Care completrează fericit portretul comunei năsăudene, cu nume aşa de pitoresc.

Ce conţine această parte secundă, dar nu secundară?

Pentru copilul ce locuia pe uliţa pe care-I era casa, această uliţă era buricul pământului. Iar portretul acestui spaţiu e făcut cu vibraţia totuşi molcomă a inimii.

Faţă de capitolaşul aferent din volumul precedent (Locul desfătărilor), dedicat vorbelor din sanţ, aici e descris pe larg dialogul între regizorul filmului şi participanţii localnici.

O poveste formidabilă, demnă de un volum de gen, cu plata unor datorii prin muncă.

Altă poveste, de la răzmeriţă în sat la delegaţia de 5 reprezentanţi ai satului la Marea Adunare din 1 Decembrie 1918.

Povestea Clopotarului, din unghi revers.

Visul, o nouă proză metafizică.

Şi ultima, zguduitoare.

În fine, Şanţul in imagini – pentru a rotunji portretul comunei.

Cartea se încheie cu date despre autor.