POST FESTUM IMEDIAT

Acest articol e redactat chiar în dimineaţa de 12.12.16.
Începe cu o frază aroape repetitivă:
PSD e antipatic. Din păcate, adversarii sunt odioşi.
Şi, în preambul, o fabulă sui generis. Despre moduri de consecvenţă.
Eram odată 3 prieteni. Unul ţinea cu Dinamo, ceialţi 2 cu Steaua. În 90, primul ţinea cu Iliescu. Ceilalţi 2 ţîneau contra lui Iliescu. Acum primul ţine cu Băsescu. Dar ceialţi 2 s-au despărţit unul ţine cu Băsescu, celălalnt ţine contra lui Băsescu.
Atrag atenţia că numele sunt simbolic folosite şi nuanţrile ar fi contraproductive. Deosebim aici 3 moduri de consecvenţă: consecvenţa primului e limpede. Rămâne, opţiunea fotbalistică y compris, adept al ideii totalitare, indiferent ce lider o serveşte. Simetric, consecvenţa celui de-al treilea, opţiunea fot balistică y compris, e cea antitotalitară. Dar cum e consecvenţă celui de-al doilea? Cu masiv regret o spun net: e consecvenţa încremenirii în proiect. De bună credinţă. Consevenţă inerţială. Care duce, vai, la confuzie de semnificaţii.
Dar, din păcate, ăsta-i cazul cel mai fecvent pe teren. Cazurile extreme, pure în felul lor, sunt, prin definiţie, cozi de distribuţie. Procente mărunte, status periferic. Nu ne ocupăm de ele în analiza succintă a momentului electoral, înainte şi după.
Analiză am spus? Nu, mă voi rezuma la schiţarea scheletului logic, fără carnea exemplificărilor. Cititorii nau decât să comenteze, formulându-şi mutipee unghiuri de dezacord. Dintre care nu puţine se vor baza pe neînţelegerea inerentă a radiografiei care nu vede decât scheletul. Azi misia mea nu e să argumentez, sa încerc a convinge. Ci să afirm. Concentrat. Rodul decantat al nenumăratelor analize coerente şi coroborate mutual. Parţial expuse, lejer dar comod, în reţeaua de socializare unde sunt semiactiv. Sau mai puţin.
Aşadar, e era de aşteptat, ce au confirmat ş ice au infirmat alegerile de ieri? Era de aşteptat ca votul să fie mutual negativ. Doar o minoritate dintre cei care au votat partidele care susţineau continuarea mndatului de premier a funcţionarului bruxellez fals tehnocrat a fost animate de valori proprii, aşa cum erau afirmate. Nu ştiu cât şi simţite în intimitate. Care parte? Exclusiv, aş îndrăzni a zice, vechii liberali. În al cărir dscurs din ultimii 2 ani se simţea jena strecurată de a juca roluri improprii. Nu şi liberalii de strânsură, nu şi foştii liberali trecute, etape, de partea lui Băsescu. Cu atât mai puţin vechii băsişti. Cu atât năimiţii finanţaţi de Soros, culeşi dintre tinerii frumoşi şi liberi. Care au ajuns să creadă în ce li s-a inculcate. De cei care i-au folosit. Semnificativ pentru teza votului preponderant negative că partidele care şi-au bazat Campania pe susţinerea ca premier a unu nonmembru şi-au scris e frunte sloganul anti PSD. Aşadar, din zona establishmentului (preşedintele în funcţie al statului a cochetat cu partidul matematicianului care a abandonat matematica şi poziţia anticonstituţional partizană a acestuia a fot liantul dintre Dsa şi partidele pe care le-a folosit) cel puţin 30 de procente electorale rezultă din vot negative. Nu socotim aici partiduleţul lui Băsescu, inventat pentru a o susţine la precedentele prezidenţiale pe Dna Elena Udrea ot Pleşcoi, expreşedintele joacă oe toate cărţile, iar cea anti PSD e doar una deloc definitorie. Dsa joacă numai pentru sine.
Contra cui şi contra a ce au fost voturile în favoarea PSD? Şi mai ales, câte dintre ele? Skeptic până la cinism, realist până la răceală, cred că mai multe decât pentru partidul mai mult sau mai puţin social democrat. Deci peste jumătate dintre ele. Iar voturile care au păstrat ALDE în noul parlament au sancţioant în mai mare măsură trădarea, devierea şi sinuciderea fostului PNL decât susţinerea ca atare a liberalismului, reprezentat de liberali totuşi autentici. Într-o sumă foarte relativă, cel puţin 55% dintre voturile valabile au fost negative. QED. Nimic nou, de altfel, sub soarele României.
Înainte de a ne întreba ce înseamnă scorul electoral, să observăm că exit pollul Avangard, pe un eşantion uriaş, a previzionat cu remarcabilă precizie rezultatul numărătorii oficiale. Să începem cu perdanţii. Nu discutăm de Marian Munteanu, posibil lansat în cursă pentru a rupe din zona naţionalistă a PSD. Rostul ieşirii la rampă a partiduleţului lui Sebi Ghiţă rămâne obscur. Suporterii binomului (Kovesi – Coldea, id est DNA & SRI), de fapt aceiaşi care au susţinut la modul iohannist aberaţia Cioloş premier, l-au bănuit rezervă de manevră al PSD. Oricum nu contează, eşecul era scontat. De neînţeles adeziunea unor oameni cu oarece greutate, ca fostul ofiţer de informaţii Savu. La fel de inexplicabilă orientarea fostului primar de Braşov Ghişe, primul liberal care s-a opus înfeudării partidului sub pulpana lui Iohannis, în vara lui 2014, cel mai competent comentator public în probleme de raportare la constituţie. Dacă şi-ar fi găsit locul firesc în ALDE, ar fi fost în parlament. Dar nimic nu merge fără pierderi. Partiduleţul înventat de Băsescu, am precizat mai sus cu ce scop, a fost, probbail, ajutat din butoane să treacă strada, ceea ce era lesne în zgomotul major de fond. Un lucru e clar. Se poate fura la diferenţe mici. Precum la prezidenţialele din 2009. De la o diferenţă în sus nici nu se încearcă. Profesioniştii (teren ce conţine doza lui inerentă de ambiguitate) merită respectul cuvenit.
O catgrie aparte, cu pondere neglijabilă, e cea a candidaţilor independenţi. Majoritatea perdanţi. De altfel singurul indepdent victorios a fost Mircea Diaconu, la europarlamentare. Care a dovedit că sistemul poate fi învins punctual. De Dna Udrea n-avem ce discuta. Faptul că a luat totuşi 3000 voturi e inerent. Există în cea ma isănătasă societate un mic număr de bemetici. Singurl independent ce merită discutat de Dl Remus Cernea. Cu 4100 de voturi. De n-ar fi fost angajaţi în bătălia tinerilor frumoşi şi liberi, e posibil că destui aţii să-l f ivotat. Dar e îndoielnic că ar fi fost suficienţi. Dece socot că merită dscutate candidatura şi eşecul lui anticipabil? Nu dovedeşte decât eroarea pe care o făcuse Dl ponta în 2012 adoptându-l candidat. Atunci, ca să amintesc o butadă, furia şi frustrarea îngropării referendumulu de demitere l-ar fi adus în parlament şi pe calul senator al lui Caligula. Exit Remus Cernea.
Profesorul Pieleanu lansase teoria dependenţei semnificative a scrului electoral de procentul prezenţei la vot. Având imagina de profesionsit obiectiv, abia azi realizăm că, de fapt, ideea jucase rolul unui sprijin discret, acoperit, pentru tinerii frumoşi şi liberi. Ba chiar a creat acestra iluzia că de la 42% prezenţă în sus chiar socrul ameţitor al exit pollului de ora 19 ar fi putut fi inversat. Cum am realizat? Păi mai mulţi sociologi nu aşa de prezenţi pe sticlă au demontat ideea. Că procentul prezenţei la vot, cu schimbările sructurale inerente (bătrânii votează dimineaţa, tinerii care vin, seara) are o anumită influenţă e logic, că aceasta nu poate, statistic, fi aşa de mare pe cât anunţa Pieleanu e la fel de logic.
Trecând la câştigători, scorul puţin supranormativ al UDMR se explica prin nivelul absenteismului. Mica diferenţă în plus, cu foarte puţin peste procentul maghiarolor din Rmânia, intră în zona influenţei reale a prezenţei la vot. Surpinde totuşi scorul ALDE, mai mic decât era de aşteptat. Păcat că voturile pierdute de struţocămila politică au fugit la şuşaneaua tioendiată de Soros, friresc ar fi fost să se regăsească la ALDE. Bine cel puţin că a intrat în parlament, securizând majoritatea necesară trimterii acasă a premierului bruxellez încă în funcţie. La fel de surprinzător e scorul aşa numitei USR. Dovadă de management profesionist şi dotat cu resurse. Desigur, o parte importantă din ce au obţinut prvine din scurgerea de la curentul Băsescu-Iohannis-DNA-etc. recte de la aşa numitul PNL. Dar au venit şi destui tineri pe care, până acum, politica nu-I interesa. De aşteptat analizele sociologice de detaliu post factum. Dar un amănunt deloc de neglijat a fost trecut cu vederea. Notorietatea finanţării de către Soros a abătut atenţa de la achiziţiile partidului dintre locale şi parlamentare. Mai ales miniştii aşa zis tehnocraţi. Indifferent dacă ai erau sau n în funcţie. Două figuri sunt relevante. Dl Alexandrescu, ex ministru la cultură, care la demiterea Dsale a impus cu insolenţă, numele urmaşului la portofoliu. Incapabila Dnă Corina Şuteu, personaj de system. Care aminteşte vag de Suzana Gâdea. Altfel o foarte bunaspecialistă în metalurgie, dar nici o treabă cu cultura. Dna Şuteu vine de la conducerea ICR american. Şi acolo nu pui pe oricine. Ergo – şi Dl Alexandrecu e băiat de sistem. Ceea ce după tupeul agresiv din campanie se potriveşte modelului. Şi va fi un guraliv în parlament. Iar cealaltă achiziţie, Dl Cristian Ghinea, fost deţinător de rubrică la Dilema şi Dilema veche, un zero barat ca ministru, îl concurează pe dl Alexandrescu la capitolul tupeu. Dar nu incompetenţa crasă ca ministru îl recomandă insolentei echipe USR, ci filiaţia politic-relaţională cu… Dna Monica Macovei. Care face ce face şi-şi face rost de câte un reprezentant în sfera demnităţilor constituţionale. Urmează, aşadar, să descoperit cine va fi, în prezumptivul guvern PSD care om al Dsale se va fi infiltrate înguvernul PSD.
PNL – sa-i luăm acum în serios numele oficial. E perdantul major. Comentatorii apreciază că eroarea majoră a susţinerii actualului premier ca viitor premier explică scorul scăzut. Ne refuzăm folosirea unir termini dramatici, precum catastrofal. E doar scăzut. În sensul că e la nivelul natural. Dar nu-I nici pe departe aşa. Susţinera Dlui Cioloş, destul de abil şi, probabil şi informat, ca să nu se compromită semnândo adeziune de înscriere în prtid, a fost o mutare primită în plic. Cum de unde? De la Cotroceni. Dl Iohannis l-a recuperate pe Dl Cioloş, cel împins în faţă de Dl Băsescu, precedentulDsale în funcţie. Dacănu cmva cei doi preşedinţi sunt de conivenţă. Logic nu poate fi deloc exclus. Deşi temperamente diferite (mai sincer la Dl Băsescu, în bădărănia Dsale), cei 2 a caractere asemănătoare. Cine-a zis A trebuie să zică şi Be, spune un proverb… etrusc. Această povară de imagine nu e deczt consecinţă logică a preluării cinice a partidului deja trădător în vaa lui 2014 şi aruncarea la fek de ciniceste bird a Dlui Crin Antonescu. Gestionarul trădării multiple: a electoratului care votase partidul ca USL, a istoriei seculare, a partenerilor europeni. Şi chiar a constructiei politice şi a cui îl propulasase la cnducerea partidului după eşecul electoral din 2008. Oare câţi din vechii liberali, politiceni remarcabili, au puterea să înţeleagă lanţul inevitabil al consecinţelor. Rămâne întrebarea în ce măsură fostul PNL s-a sinucis politic în 2014 şi câr a fost sinucis.
Ce va face acum actualul PNL? Azi se specula că unii dintre fştii liberali vor evada către ALDE. Care ar face o greşeală decisivă, tot sinucigaşă. acceptându-i. aş vedea şansa lor de resuscitare în denunţarea fuziunii toxice. În 4 ni ar putea depăşi cele 2 artide băsiste (PMP şi fostul PDL) şi chiar şuşaneaua antisystem, devenind un concurent electoral redutabil în 2020. Soarta fostei prime domnişoare a ţării chiar e secundară. Dar Dl Orban, un politician versat, poate deveni liderul unui PNL resuscitat, în maximum un an. Chiar victimizarea de acum bine jucată, poate aduce dividende politice.
Ce va face PSD, câştigătorul cu scor inedit? Nimic nu-i mai periculos decât o atare victorie. Ameţeşte, slăbeşte autocontrolul, lasă loc liber imposturii şi veleitarismului şi mai ales vulnerabilităţii geneată de presiunea exerciţiului guvernamental. Între DNA şi sindicate, marja de manevră a guvernanţilor va naviga precum între Scylla şi Carybda. Populaţia, care i-a proiectat unde se află, nu va avea şi nu are motive să aibă răbdare. Nici măcar autorul acestor rânduri. Un prim test de strategie, foarte sensibil, e tocmai stabilirea candidatului la funcţia de premier. Mai precis, întrebarea e dacă Dl Dragnea va avea răceala mentală de a nu provoca o interacţiune de forţă cu preşedintele statului, osti ireductibil şi fără echivoc. Asta ar însemna propunerea unui candidat de nerefuzat formal şi capabil. Cu profil de lider. Nu văd unul. Dl Teodorovici, care, probabil, a structurat esenţialul dintr-un program guvernamental, armătura financiară, nu pare destu de energic şi determinat. Mai au pesediştii o problem: şuntat de Dl Dragnea după demisia de anul trecut, cu oamenii săi îndepărtaţi, Expremerl va fi, posbil şi char probabil, un factor de instabilitate. Care n-ar putea fi neutralziat decât cu o sinecură de nerefuzat. Dar înghesuiala va fi mare. Toate figurile de prim plan vor cere funcţii commode parlamentare şi vr fugi de dificultăţile reale ale celor guvernamentale. Oricum funcţia cea mai potrivită şi chiar recomandabilă penrru aliatul politic ar fi cea de peşedinte al senatului, pentru Dl Tăriceanu. Poate şi cea de minisru al agriculturii pentru coliderul ALDE.
Sunt amuzat de perspectiva de a reciti peste 6 luni şi apoi peste un an acest articol. În care, pe nesimţite, am minţit. Am anuntat că-mi refuz o analiză şî m-amlăsat dus de reflexele deja atavice.