PREŢ OBLIGATORIU ASUMAT

Mai am cam 3 carti trimise de autori. Uneori, rareori, trece chiar un an pana ce apus sa produc un feed-back cronicaresc. Dece întrerup acum şirul obişnuitelor cronici, pentru un subiect nu doar uitat, ci mai ales rău interpretat de un public deturnat?

Deoarece, martor natural al procesului inedit, dar inevitabil, al descompunerii unui stat artificial, l-am urmarit consecvent, în timp real. Ori, daca l-am înţeles la vremea lui, mă încăpăţânez a crede ca orice martor sătătos la tot capu’ l-ar fi putut înţelege la fel. Până la nuanţă.

Declanşatorul acestui disponibil remember e o absurditate îtâlnită pe aleile acestui Hyde Park sui generis, care e jocul lui Zucky. Cineva, n-are importanţă identitatea, pe care n-are sens s-o dezvalui, afirmă că Serbia NU ar fi iniţiat descompunerea artificialului stat asamblat de sistemul Versailles. Nu e numai absurd, e FLAS.

Tito, liderul mişcării de partizani, apoi al Jugoslaviei postbelice, era croat. Nu discutăm aici şi acum pretenţiile sale faţă de toate teritoriile circumscrise statului recucerit (vezi cerera faţă de Stalin de-ai fi atribuit Banatul românesc). Discutăm prevederea liderului de a asigura echilibrul celor 8 entităţi componente. Stabilitate care i-a supravieţuit un deceniu.

După ce Serbia începuse încă din 1988 să şicaneze Kosovo devenit, în secolele de la istorica bătălie, altfel pierdută, cu care Serbia se legitima, în 90 deja a spart unilateral mecanismul rotaţiei instalat de Tito. Refuzând ostentativ să accepte conducerea federală de către croatul Stipe Mesic, care urma la rând.

Mai mult sau mai puţin similar cu tendinţele centrufuge, declanăsate din de prin 88, în URSS, 3 republici balcanice fereale au declanşat referendumuri secesioniste LEGALE şi CONSTITUŢIONALE. Serbia le-a atacat militar. Sub numele armatei jugoslave, de fapt sârbeşti. Războiul a durat 3 luni în Slovenia (care deţinea quasimonopolul energetic federal), 6 luni în Croaţia (când oraşul croat Vukovar a fost aproape distrus). Referendumul în Bosnia-Herzegovina s-a declanşat un an mai târziu, iar răzbiul a durat 3.5 ani. Sarajevo, încercuit şi asaltat de forţele sârbeşti, a rezistat până la urmă.

Airmaţia că america a distrusJugoslavia e la fel de falsă. Cu o excepţie, Europa privea uimită războaiele care măcinau fosta Jugoslavie, Sigura ţară care nu doar a înţeles fenomenul, ci a recunoscut 2 independenţa a 2 republici jugoslave, de sorginte imperială a fost Germania. Cu proaspăta experenţă a reunirii după peste 40 de ani d eparare.. Să nu uităm nici că în 1456, când Iancu de Hunedoara respinsese asediul otoman, Belgrad era oraş maghiar! Ei, bine, SUA a înţeles ultima realitatea.

Croaţia, în decursul şirului de recunoaşterii independenţei sale, rămăsese ciuntită. În 1995 a declanşat o contraofensivă fulger şi şi-a recuperat teritoriul. Au urmat acordrile de la Dayton. Conform cărora şi Serbia a recunoscut noua realitate. Ca apoi să încalce respectivele acorduri. La consecinţele încălcării voi reveni.

Căci e important să menţionez acţiunile sârbeşti de aşa zisă purficare etnică. Crime în masă la Srebreniţa, Gorazde şi chiar Knin. Internetul e un soi de arhivă publică. Utilizatorii raţioonali îl foloses ca aide memoire. Desigur, e nevoie de a se filtra dezinformările. Asasinatele sârbeşti din localitătile pomenite sunt lese documentabile.şi au constituit baza acuzaţiilor preşedintelui milosevic de crime de război.

Desigur, crima stalinistă de la Katyn, cu mână NKVD, a dat procesului de la Nurnberg caracterul de farsă. Nu că naziştii judecaţi şi condmnati n-ar fi meritat. Dar stalin era liderul unei mari puteri imune la orice acuzaţie.

Mutatis mutandis, sentinţa de acum  CPI la adresa lui Putin e inoperantă, deci utopică. Rusia actuală e o putere şi mai mare. În sensul că occidentul e mult mai slab.

Să revenim. Slobo încalcă senin acordurile de la Dayton şi e pe cale să măcelăreasca populaţia albaneză din Kosovo (95%), una din cele 8 entităţi fereale în 1990. SUA bombardează Belgradul. Dar o face nu sub steag propriu I ub steag NATO. Consiliul de Securitate ONU nu mai e demult operaţional. Dar în 199, când se întâmplau astea, se implică şi aviatia rusă. E ultimul an al lui Boris Elţîn. A nu se omite.

Acuzaţia împotriva lui Slobodan Miloševic a fost posibilă. El pierde alegerile din 2000 şi se predă în 2001 la Haga. Scapă de condmnare, decedând pe 11 martie 2006, înainte de pronunţarea sentinţei. Nimic din toate nu se putea întâmpla lui Stalin. Nici lui Beria, şef al NKVD. Marele regizor polonez Andrzej Wajda, al cărui tată a fost asasinat la Katyn, alături de cei 20,000 care formau elita poloneză, n-a putut completa în nici o autobiografie rubrica tată. A reuşit să facă filmul eponim abia în 2005. Nimic din soarta lui Slobo nuiI se poate întâmpla nici atât lui Putin. Oricum nici SUA, nici Rusia, nici China n-au semnat tratatul de la Roma, care formalizează CPI (ICC). Cu atât mai mult n-au ratificat. Nimeni nu-l poate critica legal pe Putin când afirmă că nu recunoaşte acuzaţia. Lumea e la distanţe cosmice de perfecţiune. Mao Zedong a murit onorat. Idem primele 2 generaţii ale dinastiei Kim. Idem Pol Pot, recormenul mondial absolut al genocidului propriului popor (2 milioane ucişi din 5).

Doar că afirmaţiile publice aberante trebuie demontate şi acuzatul principal exonerat de absurdităţi. Un articol din cele 52 din decursul anului e un preţobligatoriu asumat.