PSEUDO IISUS INGENUU

Edges of The Lord este u film singular din mai multe puncte e vedere. Singurul alt film cu un singur actor străin de care-mi amintesc este Dirijorul lui Wajda (1980), în care John Gielgud joacă un bătrân dirijor emigrat care se reîntoarce în Polonia pentru un eveniment muzical. În filmul nostru, singurul actor străin este Willem Dafoe,  preotul satului din apropiere de Krakowia, unde se petrece aţiunea. E singurul actor ccare interpretează rol de adult, 3 dintre copii sunt interpetaţi de actori occidentali.

Suntem în 1942. Aşa zisa soluţie finală a exterminării evreilor e abia începută. Trenurile de marfă care transportă evrei trec pe lângă sat. Dar paza lor nu e încă aşa de riguroasă ca mai târziu (filmul n-o spune explicit, spectatorul avizat plasează momentul în contextul istoric), din vagoanele de marfă sar în fiecare noapte evrei, care-şi caută scăparea.

Familia unui profesor din Krakowia aranjează cu un ţăran preluarea fiului de 11 ani, după o chinuitoare instruire în catehism catolic, pentru a-i asigura o imunitate mimetică faţă de ocupant. Cu complicitatea preotului din sat. Băiatul e găzduit, sub acoperirea unei pretinse rudenii, de familia ţăranului. Care are 2 fii. Vladek, de vârstă apropiată,  îl primeşte cu ostilitate pe Romek, pretinsul văr de la oraş, dar prietenos de fiul mai mic, Tolo. Acesta din urmă se va insinua, treptat, ca adevăratul erou al filmului. Prestaţia actorului, Liam Hess, 9 ani la data filmării, jucând un băiat de 3-5 ani, e excepţională. Rol compus mai ales din prim planuri expresive, conturând ingenuitatea imaginativă a personajului. În contrast cu faciesul aproape imobil al lui Haley Joel Osment, interpretul lui Romek (13 ani în momentul filmării). Tot jocul căruia e concentrat în privire.

Pregătirea tatălui lui Romek îşi dovedeşte pe teren rostul, copilul evreu are noţiuni catolice mult peste copiii băştinaşi. Le exprimă candid nu doar in familia găzduitoare, ci şi la lecţiile de catehism pe care le începe preotul. Lecţii stupide, fie vorba. Preotul e foarte departe de figurile care vor crea, încă mulţi ani după război, ţesătura rezilientă a neamului polonez. Copiii reacţionează diferit, nedepăşind convenţionalul. Cu 2 excepţii. Romek se închide în discreţie. El se lămureşte, treptat, că părinţii nu or mai veni. Şi îndură în tăcere. De fapt nu participă la jocurile naive pe care le inventează preotul. În schimb micul Tolo ia totul în serios. De la credinţa naivă că împărtăşania e o napolitană, ajunge să-şi asume rolul lui Iisus.

Cheia filmului e evitarea tezismului primar. Dacă ocupantul german ucide ţăranii care-şi ascund porcii, în sat există ticăloşi. Kluba îl şantajează pe Gnecio, pe care-l invidia, să vândă porcul ţinut în subsol. Ocazie cu care-l ucid. Preotul află, dar ticălosul îl înfruntă. Micul Tolo îşi consolează mama, apoi, luînd în serios o vorbă aruncată de copii, dansează noaptea, în ploaie. Convins că-şi va aduce tatăl înapoi. Bolnav, botează grupul de copii, apoi le cere să-l lege de un copac. Face totul cu nestrămutată convingere. E batjocorit de Robal, fiul adolescent al lui Kluba. Care terorizează evreii evadaţi din trenuri. Apoi aproape că-l ucide pe Romek şi o violează pe Maria, cea mai mărişoară din grupul de copii. Vladek află de la Romek, ascuns în biserică şi urmărind discuţia preotului cu Kluba. Cei 2 sustrag un reolver ascuns de Gnecio şi-l împuşcă pe Robal, exact după ce acesta jefuise o familie de evrei. Tatăl lui vladek e răzbunat. Dar intervin militarii germani. Care cred că Romek e ccel care jefuise evreii. Pentru a se distra, îl asmut împotriva unui grup de evrei arestaţi. Instinctul îl ajută pe micul evreu să joace farsa. Apoi l salvează pe Vladek convingăndu-i pe troţionari că e polonez.

După ce micul Tolo e dat jos din ccopacul penitenţei autoasumate, dezamăgirea acestuia îl face spectator la şirul de drame relatat. Evreii sunt urcaţi în vagoanele de marfă ale unei garnituri staţionate. Miccul Tolo se rostogoleşte pe sub tren, amestecându-se cu eterna privire mirată printre destinatarii trenului. Fratele său strigă după el, disperat. Un militar german îl întreabă. Privind reprobator spre cei 2 copii pe care-i iubea, dar a căror conduită n-are cum s-o înţeleagă, trădat în adâncul fiinţei, schiţează o negare timidă şi se lasă incărcat într-un vagon. Uşa căruia e închisă şi trenul pleacă spre destinaţia neexpliccită, dar cunoscută de spectator. Astfel miccuţul îşi împlineşte, semiinconştient, destinul de Iisus jertfit. La secvenţa cu botezul prietenilor, el mărturisise terifiant: eu o să sufăr pentru voi, ca pentru voi sa fie bine.

Filmul îşi justifică titlul: limita lui Dumnezeu. În secvenţa finală, în biserica satului, preotul împărtăşeşte copiii rămaşi. Cu subtilitate. Romek primeşte, în compliictate, fragmente (edges) de azimă.

Am trecut pe lângă o secvenţă. Germanii ucid o familie de ţărani, care-şi ascunsese porcii. Preotul e silit, în bajocură, să-i prindă. Cu promisiunea de a salva o viaţă pentru un porc prins. Nu reuşeste. A doua zi Romek asistă la autoflagelarea preotului. Asta era limita lui. Dar semnificativă e reacţia miccului Tolo. Care mimează spectacolul încerccărilor neizbutite ale preotului de a prinde porcii. Toţi râd. Dar spectatorul desccifrează, astfel, ecuaţia după care evoluează micuţul.

În acest film toţi îşi ating limitele native. Şi părinţii evrei ai lui Romek, care işi acceptă soarta salvându-l, şi Gnecio, ţăranul generos, şi ticălosul Kluba, a cărui pedeapsă e indirectă, pierzându-şi fiul, nu mi puţin ticălos. Şi mai ales preotul. Care n-are nimic cu Popieluszko, preotul catolic autosacrificat, 42 de ani mai târziu, în faţa altor ocupanţi, cu nimic mai buni decât vânătorii de porci şi de evrei. O dovadă de curaj şi onestitate, la urma urmei, a regizorului sccenarist Yurek Bogayewicz. Un film care obligă spectatorul la adâncă şi ccutrămurătoare meditaţie. Din care rămâi cu faciesul nesfârşit şi impresonant de ingenuu al micului sacrificat quasivoluntar.