Vara asta Răzvan Penescu îmi publicase un interviu cu Dna Andrea H. Hedeş. În cadrul rubricii de profil al secţiunii Atelier, a portalului cultural LiterNet.ro.* Sincronizat cu blogul propriu. Ieri (14 noiembrie) l-am recitit. Ca să verific un amănunt. Căci ieri a apărut anunţul apariţiei unei noi reviste culturale file:///E:/pps/REVISTA%20NEUMA%201-2%20%20pe%202017%20pdf.pdf. Nu ştiu dacă e singura revistă în tandem cu editura omonimă. Cititorii curioşi n-au decât să cerceteze. Primul exemplu care-mi vine în minte e revista Scriptor, editată de scriitorii ieşeni grupaţi în jurul editurii Junimea. Dar relaţia dintre cele două entităţi nu e evidenţiată formal. Ea rezultă, pentru cititorul încă nefamiliarizat, din frcvenţa cronicilor la cărţile editate de Junimea şi de numele comun implicate.
Cu NEUMA – revistă şi NEUMA – editură e cu totul altceva. Colaboratorii revistei sunt, cel puţin în acest număr inaugural, în bună măsură publicaţi de editură. Situaţie de presupus a fi permnentă. Revista vine la peste 3 ani după lansarea editurii şi la aproape 2 de când portofoliul editorial a crescut în fleşă. Alegerea titului revistei e emblematică şi evidenţiază rostul ei programatic. Cele 2 entităţi se pun reciproc în valoare. Acum, la inaugurare, nucleul deja definit, al autorilor NEUMA alimentează nucelul revistei, iar aceasta lărgeşte aria de cunoaştere, în lumea culturală, punctual literară, a outputului editorii.
Dece aminteam de interviul publicat de LiterNet.ro? pentru a-mi acorda o bilă neagră. La interviu am lucrat, cu unele inerente pauze, peste 4 luni. Fie ideea revistei germinase la data publicării, fie încă nu. În prima alternativă, realizatorul a peste 200 de interviuri îşi merită bila neagră pentru a nu-şi fi dus ilustrarea programului de dezvoltare personală a subiectului până la consecinţa logică. Iar conceperea şi realixarea revistei e o asemenea consecinţă. În a doua alternativă bila neagră e meritată pentru lipsa de intuitie. Dar nu de reporter e vorba acum. Şi nici chiar de direcţia editurii şi a revistei. Ci de revistă, ca atare.
Prima pagină are oarecum structura de meniu a unei publicaţi online. Desigur, fără functia de (hyper)link a ferestrelor. Domină figura lui Mati Vişniec. Sumaruldevoalează segmente fireşti: poezie, proză, critică (pe genuri), traduceri. Petele de culoare sună la fel de firesc: file de jurnal, autoreferential. Înainte de a o cita pe ultima, un demers necesar.
Cum bloggerul e implicat în programul şi conţinutul revistei, el ar putea ocylta prpriile cntribuţii, ceea ce ar fi un procedeu de gust îndoielnic. Sau s-ar putea dedubla, citând respectivele contribuţii ca şi când radiografia revistei ar fi făcută de un cititor străin. Nici aceast procedeu nu e inedit, se mai practicaoricum îi e propriu bloggerului. Aşadar revista se încheie cu o rubrică intitulată Colţul lui Yorik. Cu acest număr se deschide, după editorialul program, semnat de dubla director, cu reproducerea unui articol de blog (fără a preciza adresa acestuia, pentru a fi precişi), intitulat Eveniente autumnale, s-a întâmplat ca numărul să fie nu un sanviş, ci mai degrabă un cataif, frişca conţinutului fiind conţinută între cele două foi subţiri de tăiţei.
N-o să citez autorii care semnează înacest prim numar, libertatea cititorilor trebuie să fie deplină. Dar n-am motive să nu mărtursesc că, dincolo de fragmentele dramatice ale lui Matei Vişniec, plasate sub un titlul seducător, peronal am savurat cel mai mult originalul articol al lui Horia Gârbea: cele mai mari cărţi proaste. Care mi-a amintit de la fel de originalyl volum mai vechi al lui Dan Silviu Boerescu: chf cu femei urâte.
Una peste alta, cititoul de serviciu (şi… de meserie) şi bloggerul salută apariţia revistei ca atare şi acordă o bilă albă acestei cea mai recentă treaptă a programului de dezvoltare personală a celei care scrie de când se ştie.
Nota bene: * http://atelier.liternet.ro/articol/18047/Radu-Ilarion-Munteanu-Andrea-H-Hedes/Ramaneti-in-carti-cititori.html
Related Articles
No user responded in this post