UN SIMPLU EXERCIŢIU

Urma să mă decid între mai multe subiecte care adastă la coadă, de mai mult sau mai puţin timp. şi care a trebuit să lase locul altora, cerute de actualitatea imediată. În teorie mă pregăteam să ofer încă o recenzie. Referitoare la volumul de poezie Nisip uitat, al prietenului meu Liviu Constantinescu, ilustrat grafic de prietenul eu Liviu Ovidiu Penea, artist plastic. Vom vedea când îi va veni rândul.
Tirania actualităţii imediate, mă determină să postez un text deja plasat pe peretele meu Facebook. Poate cu minime ajustări şi, eventual, amendamente. E un text militant, deşi esenţa lui e analitică. Latura militantă nu e neapărat o raritate pe blog. Nu am nici un motiv să nu mi-o asum. Face parte din sfera mea identitară, acum, la senectute. În plan ideatic, moral şi ca exprimare publică. Desigur, cititorii sunt nu numai natural liberi, ci chiar, discret provocator, invitaţi să tragă ad libitum în… pianist.
Aşadar:
Adevărata probabilă ţinta.
S-a comentat aseară (vineri 16, n.m.) întâlnirea de taină pe care impostorul de la cotrobar a avut-o marţi (dece abia după3 zile?) cu cuplul Tăriceanu-Constantin şi cu Băsescu. Nu discutăm acum încălcarea constituţiei (a câta? îl concurează serios pe Băsescu!): consultările constituţionale trebuie să aibă loc transparent şi instituţional. Mai degrabă sublinem că discreţia e o reuşită dpdv al interesului impostorului.
Faptul că ambii copreşedinţi ai ALDE au fost prezenţi la întâlnirea de taină a scăpat unor comentatori. dar e, imo, esenţial.
Ce vrea cu tot dinadinsul impostorul de la cotrobar? să evite ceea ce corpul electoral a decis fără echivoc la urne. Vrea să impună, prin orice mijloace, orice guvern afară de cel pentru care electoratul, în marea lui majoritate, a votat. Deja nu se mai limitează la “vreau guvernul meu”.
I-ar fi propus (nu există certitudini dovedite) lui Tăriceanu preşedinţia struţocămilei politice. Autointitulată PNL. Şi care, à propos, e acum luat prectic sub control de vechii băsişti. Mai bine plasaţi în listele electorale şi, e cale de consecinţă, mai bine reprezentaţi în parlamentul ales.Îîn paranteză – încă o dovadă că dispreţuieşte partidul pe care se cocoţase, cinic şi fără scrupule, în vara lui 2014 şi care, alături de campania serviciilor, şi a postacilor, l-a adus în funcţie. În numele anume a ce îi putea propune? O astfel de propunere excede încă şi mai larg constituţia.
Nimeni n-a comentat, dar e evident că rostul discutiei e de a face presiuni. Fără s-o fi spus explicit în cuvinte, impostorul îi va fi arătat lui Tăriceanu pisica judiciară. a mizat cumva pe slăbiciunea sau pe tentaţia lui Tăriceanu? Puţin probabil. Tactica prezidenţială e mult prea abilă (are, evident, sfătuitori profesionişti). Ştia că demersul nu merge. Fostul premier, fost preşedinte al autenticului PNL, încă preşedinte şi lauzibil viitor preşedinte al sentului, a dovedit, poate surprnizător, o rezleinţă remarcabilă la presiunile DNA în cel puţin ultimii 2 ani.
Atunci?
A mizat corect pe discreţia elementară a lui Tăriceanu. N-a mizat pe acceptarea acestuia. Nici de teama binomului (aici trinom, căci şi sistemul judiciar îl are pe aliatul PSD în obiectiv), nici pe tentarea lui. De altfel, Tăriceanu a declinat, indirect, dar ferm şi elegant, prin confirmarea alianţei preelectorale, repingerea previzibilă a demersului prezidenţial. Deci stabilitatea majorităţii parlamentare potenţiale.
Ţinta reală, imo, e micutul Daniel Constantin. Dominat, încadrul ALDE, de personalitatea fostului premier, care mai uită să folosească publoc persoană întâia plural, fostul ministru al agriculturii e veriga slabă a alianţei majoritare. Dece slabă? E susceptibil de a ceda la presiuni. În mult mai mare măsură decât copreşedintele ALDE.
Miza reală e ruperea de către Daniel Constantin a exact atâţia dintre parlamentari ALDE cât să basculeze majoritatea în parlament
Nu putem să nu apreciem, în sine şi în valoare absolute, tenacitatea şi abilitatea impostorului. Că sperăm, cu toată energia, cu aceeaşi tenacitate, că malversaţiunile pervrse ale impostorului să nu reuşească, e la fel de elementar.
Tocmai perseverenţa (cuvânt ales nu la întâmplare) impostorului trebuie ausgerechnet (sic) să declanşeze reacţia newtoniană egală şi de sens contrar a celor care au câştigat alegerile.
Că, din alt film, fără stupizenia, realmente greu de explicat, cu care Ponta a susţinut un minipartid perdant, PSD ar fi avut, foarte probabil, majoritatea absolută, squeezăndu-l pe impostor, e, helas, altă mâncare de gefilte fisch.
Nu, stimaţi cititori cu opinii opuse, nu sunt suporterul PSD. Dacă n-am spus-o, o repet (mare vorbă din antica armată militară), poziţia mea consecventă e perfect exprimată de celebra replică a lui P. P. Carp. O repet şi aici, nu prima oară. Intepelat de ambasadorul ţarului că ar fi filogerman (dece ar fi fost asta un cap de acuzare?) marele junimist, adversar leal şi loial al lui Carol I a răspuns: Excelenţa sa se înşeală. Nu sunt filogerman. Sunt rusofob.
Căci PSD e antipatic. Dar, adversarii sunt odioşi!
Addenda: (i) Deficienţele – eufemistic vorbind – de caracter ale impostorului de la cotrobar sunt subliniate de recurul pe furiş la un personaj public la care se refeirse public, repetat, de la tribuna prezidenţială, în termeni derogatorii (alt eufemism), din care nu lipsea cuvântul-lozincă penal. Dar admit că amănuntul e irelevant, căci suporterii necondiţionati ai Dsale oricum nu recunsc, iar cei care nu-i sunt suporteri, fără a-I fi neapărat adverari, oricum îl privesc (mult mai) obiectiv, deci amănuntul nu adduce valoare adăugată aprecierii Dsale; (ii) Băsescu a infirmat public, formal, întâlnirea cu urmaşul său în funcţie. Tăriceanu o confirmase. Cu discreţie. Diferenţa de atitudine e explicabilă. Cum e foarte greu să numeri minciunile publice ale lui Băsescu, indifferent de funcţiile îndeplinite, declaraţia de negare a întâlnirii nuspune nimic. Oricum Dsa ştie bine drumul la Vila lac 3; (iii). Cuvintele cu cea mai mare frecvenţă în discursul public al establishmentului să zicem, cu un termen humorsitic, conservator (în sensul tendinţei de a conserva regimul şi puterea statu quo ante) sunt penal şi dreapta. Cuvinte cu forţă de impact, dar goale de sens. Ce-iaia penal? Statutul unui cetăţean aflat în interacţiune de orice fel cu sfera judiciară, e fie de suspect, fie de învinuit, fie de inculpate, fie de achitat, fie de condamnat. Dar şi condamnările diferă, de la caz la caz. Fără a discuta justeţea şi fundamentarea juridică a unor condamnări notorii, diferenţiem între condamnarea u executare şi cu interzicerea exercitării unor dreoturi civile timp e 4 ani a fostului premier Adrian N interizcerea legală ăstase şi condamnarea, nu contează că una cu executare sau cu suspendare a lui Dragnea, fără interzicerea legală a oricăror dretpuri civile. Altfel organismele legale aferente nici nu i-ar fi permis să candideze la parlament. Cuvântul penal are exclusive valoare propagandistică. Cu dreapta e la fel de clar. În România nu există vreun curent de dreapta. Şi nici vreun partid. Formal, care ar fi partidele de dreapta? Actualul PNL, struţocămila politică, nu e. Fostul PDL, fost PD, se culcase într-o seară social democrat, membru al internaţionalei socialiste şi al partidului socialist European, deci de centru stânga şi s-a trezit a doua zi dimineaţă membru al PPE. Partid european care, din momenntul în care, din anumite motive (care ţin de corectitudinea politică, probabil), a pierdut calitatea formală de partid creştin democrat, şi-a pierdut şi doctrina. Partidele creştin democrate erau receptate ca de dreapta numai prin raportare la cele socialiste şi social demcrate, socotite de centru stânga. Dar, să nu uităm, istoriceşte, democraţia creştină a fost una de centru stânga. Doar propaganda ruso-sovietică le-a atribuit o etichetare de centru dreapta. Recondiţionat, PPE nici nu are o doctrină definită. Oricum fostul PDL, fost PD, nu are nimic de dreapta. Fostul PNL a acoperit, în timpul alianţei D.A. aria de centru dreapta a eşichierului politic intern. Mai ales prin cota unică de impozitare, pe care PD o asimilase în programul alianţei la legislativele din 2004. Pe bază cărei platforme şi fusese ales Băsescu preşedinte. Dar, după multipla trădare (faţa de alegători, faţă de propria istorie, faţă de aliaţii din USL şi faţă de familia politică liberală europeană), trecând, după modelul PD, cu arme şi bagaje în PPE, a pierdut dimensiunea de dreapta. PMP, partidul de buzunar inentat de Băsescu pentru Dna Udrea ot Pleşcoi, cu atzt mai mult n-are mimic de dreapta, iar partdele care n-au intrat în parlament nu contează. Căci propaganda care macină cuvântul dreapta nici nu face apel la ele.
Validarea sau nu a interpretării pe care o propunem asupra tacticii impostorului de la cotrobar – şi nu-mi cer scuze pentru folosirea acestui termen, dar cititorii pe care-I deranjează n-au decât să-l înlocuiască, în numele libertăţii lecturii, cu ce le convine – nu e, de fapt, posibilă. E un simplu exerciţiu. Care se cere luat ca atare.