VARA 2023

Şerban îşi zie că s-a produs minunea aşteptată de medici. Adică ieşirea autonomă din comă. Putea deschide pleoapele, văzu salonul vag luminat. Până în momentul ăsta nu fusese complet inconştient, ci o conştiinţă tulbure, zero control asupra corpului, aproape zero control asupra inputului senzorial. Singura senzaţie, vagă, intermitentă, o percepuse ca auz. Auzea ca de dincolo de un spaţiu nedefinit, mai degrabă deducea două voci. În tipul stării de comă, pentru care nu avea cuvinte, decât îşi percepea vag doar confinirea într-o existenţă pe care nici n-o putea numi spaţiu recluziv.

Dar fragmentl de auz intermitent durase îndeajuns de mult timp ca să poate face, căt putea mişca restul de minte, un minim de conexiuni care-l legau de ceva ce nu putea numi exterior.

A fost coma indusă incompletă? Asta mă întreb eu, povestaşul. Dau din umeri şi mărturisesc că habar n-am. În teorie, naratorul beneficiază de toate libertăţile necesare ca să lămurească cititorul asura tuturor aspectelor întâmplării narate. În praxă eu, interesat de personajul Şerban, dar, cum să vă spun, doar ca personaj tranzitoriu. Aveţ, aşadar, puţintică răbdare, vom ajunge în toate punctele poveştii care se desfăşoară.

În lipsa informaţiei pe care n-o puteam lua de la medici (o fi existat mai mult de cel a cărui voce credea Şerban a o fi auzit), ideea receptării semiconştiente sub comă va sugerez, stimaţi cititori, să alegeţi între acceptarea ciudăţeniei ca ficţiune, ca licenţă auctorială, ca ipoteză ştiinţifică, sau oricare altă ipoteză. Sau elaboraţi voi înşivă orice presupunere coerentă.

Deci Şerban avea impresia că ieşise din comă. Spontan sau cine ştie cărei manevre medicale, care-şi găsise momentul să aibă efect.

Aţi dedus, stimaţi cititori, că Şerban era un om curios. Dar nu numi curios.

Primul gănd conştient nu zbură spre peopria lui soartă. Ci, aţi ghicit, la condiţia actuală a Lorenei. Fata care-I lumina orizontul. Şi care, ştia precis, lipsise din peisajul neclar care ar fi trebuit să ducă la inducerea comei, într-un mediu cu vag aspect spitalicesc. Iar tocmai lipsa Lorenei din neclarul care-l dusese la strania seniconştiinţă al comei făcea cu mai multă putere focalizare primlui gând în căutarea ei.

…

În alt salon, comparabil din fragmentele de imagine fulgerate mai sus, un bărbat conectat la o aparatură părea adormit. Sau mai rău. Am rotit privirea, explorând spaţiul salonului. Văzui un ecran în plus, faţă de ce mă obişnuisem sa fie prezente. Ecranul îmi atrase atenţia. Îmi trebuiră peste 113 secunde până să realizez că obiectivul ce trimitea semnale pe ecran era focalizat pe pleoapele bărbatului. Mi-am zis că imaginea aceea ducea şi într-un cabinet. Unde un medic, sau mai mulţi, erau informaţi în timp real cu ce se întâmpla cu activitatea cerebrală a bărbatului aparent imobil.

De sub ţevăria de plastic, prin care se vedeau lichide de culori diferite, pompate prin nas, probabi în cutia craniană, se auzi un sunet nervos. Mai degrabă un răget. Cineva roti aparatul cu ecranul focaizat pr pleoapele pacientului, iar dispozitivul se focaliză pe buzele acestuia. În echipa medicală exista un membru care citea pe buze. Alt aparat amplificăvoceainaudibilă. Bărbatul repeta: ce meme drakkului o caută ăla pe Lorena? Peste câteva zeci de repetări culese cum am văzut, discursul inaudibil se schimbă:cinemama drakkului e ăla?

Apoi, pe neasteptate patul se zgudui violent. Încercările obisŞde a-l lega n-au dat rezultaate. Ierarhia grupului medical se vădi, medicul care conducea procedura bolborosi ceva. O asistenta nostimă veni cu o seriga hipodermică şi inseră 1 cm² dintr-un lichid transparent, vag albăstrui. Zcjdirile încetinită. Părea un cal  care simte puterea călăreţului.

Altă asistentă veni cu un registru în care notă de pe fişa pacientului, ataşată la capul patului: Rudenko Mircea, 43 de ani, accident aparent letal, preluat pentru Proiectul de cercetare ZTRANS

Ca povestaş, constat ca mi-am dat inelegant cu stângu-n dreptul. Logica relatării presupune acordul domnului Rudenko la procedurile experimentale. Dar cum să-I iei acordul când abia l-au cules, cine l-a cules, din praful sanghinolent? Nici nu ştim, povestaş şi cititori, daca mi era viu sau nu. Cum o să mă descurcu capcana pe care am clădit-o vioi în jurul meu?

Ei, acuma n-o să exclam εβρϊχα. Formula e pentru un foarte mare siracuzan. Dar dece aş avea de o exclamaţie anune. Arunc găselniţa în pagină şi merg mai departe.

Numele pacientului fusese găsit pe o etichetă plasata sub ecran de plastic, pe cureaua genţii, altfel sofisticate, pe care poliţia o recuperase din grămada sanghinolentă.

Proiectul ZTRANS se vede a avea susţinere disretă, dar puternică. Cercetarea poliţistă a numelui fu completată cu 2 persoane din proiect. Un trimis al medicului lider şi o secretară, sosită în proiect ca scenaristă. Medicul lider avu impresia că guvernul i-o băgase pe gât, ca să raporteze tot ce vede. Se înşela doar parţial. Numele ţărănesc al fetei nu fu decodat. Dar eu, povestaşul, am şi făfut lista membrilo5 grupului de cercetare poliţenească ce făcură legătura Safta <=> softeriţa. O adoptară.

Căutarea posibilelor origini a unui Rudenko Mircea se blocă din start nici o familie de ruteni de pe teritoriul ţării nu avea legătură cu nici un prenume românesc. Puterea guvernamentală se vădi prin surprizătoarea aprobare, primită prin ministerul de externe, de extindere a cercetărilor onomasrice îţări conexe.Acelaşi rezultat. Mai diluat chiar. Fură nevoiţ să-l boteze pe cel ieşit quasiexploziv din comă John Doe. Câtă vreme numele elegant plastifiat nu-şi găsea acoperire.aici interveni Safta softeriţa. Într-o discuţie disretă, între 4 ochi,  extrăsesecu medicul lider, căruia e timpul să-I spunem pe nume, dr. doc. Amir Schmullowitz, se lămuriră lucrurile şi softeriţa îşi luă munca în serios.

Meseria de scenarist nu exista când fata lua 10 pe dizertaţia cu care încheia un masterat. Îi era teamă şi de umbra ei, dar ştia că insolenţa era singura armă.creierul ei fu încărcat cu nenumărate texte SciFi care aveau batâr cea mai străvezie legătură cu extragerea informaţiei dintr-un creier dat. N-o să înir decât unul. Se intitula Vacanţa lui Virgil şi din mintea eroului cineva extrăsese informaţie. Nu era decât o idee Scifi, dar Safta s0fteriţa fugi la Amir, cu care ajunsese să se tutuie. Eh, îi putea fi tată.

L-am numit pe dr. doc. Amir Schmullowitz medic, deoarece aşa era încadrat în organigrama proiectului. Dar el acumulase cunoştinţe de fizică ce-l situau deasupra absolvenţilor din vremurile în care facultatea însemna ceva. La care adăugase cunoştinţe pe care le-ar fi apreciat Norbert Wiener.

Modelul matematic al interacţiunilor dintre un câmp electromagnetic exterior, modulat corespunzător şi un creier înconjurat de câmpul de influenţă se apropia de finalizare. O condiţie lesne de intuit era condiţia creierului indus. Chiar normal, chiar în vis, când creierul uman dezvltă o activitate internă intensă, câmpul propriu al creierului se comportă ca un factor rezistent, iar eficacitatea câmpului inductor scade aproape de zero. E nevoie de un creier catatonic. Ideal – în comă. Dezavantajul e că activitatea electragnetică a creierului comatos nu se cunoaşte integral şi condiţiile la limită ale ecuaţiilor câmpului inductor sunt perturbate. Avantajul, dacă e un avantaj, e că altfel nu se poate.

Dar modelul lui Amir nu ştia ce are de făcut.

Aici intervenea scenarista. Safta- softeriţa elaboră un model scenaristic simplu. Personajul era un tânăr despre care nu se ştia marelucru decât că se numea Şerban şi… ieşea din comă. Nu se ştia prin ce fire era legat de lumea sa, afară de faptul că era legat foarte intens de o anume Lorena.

Dar apliacrea modelului Amir nu dăduse rezultate. Cel mult un rebus sui generis. Cu care rimau mii de prenume.

Scenariul softeriţei prevedea o zonă variabilă. Dându-I acelei Lorenei identităţi variabile, rezonante succesiv cu toate prenumele determinate de modelul Amir…

Şi minunea se întâmplă. Pacientul hm… rutean? Ruteano-român? Se trezi. De fapt îl trezi ficţiunea unei Lorene. Era prima trezire de la accident. El nu fu prea surprins. Lorena umplea cea mai mare parte a lumii sale inainte de accident. Habar n-avea că fusese destinat să moară.

Voi lăsa dedalul de informaţii pe care acum, membrii proiectului şi componentele medicale şi poliţieneşti ale acestuia pe seama cui va fi interesat să povestească. Eu privesc spre alt focar.

Îndrăzneala softeriţei se manifestă dezinvolt. Amir, ti-aduci aminte de un film de război? Care? Despre scufundarea cuirasatului Bismarck. Mai ştii finalul? Ochii secretarei râdeau. Marele doctor făzu unefort. Parcă, zise. Comandantul Home Fleet pleacă din zona de comandă şi o invită pe secretară la un mic dejun.

Ei, doctore, aşa vezi!