VIAŢA SUBTILĂ A MASADEI MOARTE

Proza Letiţiei Vladislav (Masada, Editura Neuma, 2021) e marcată de o anume doză de paradox. Tehnica, scriitura, dovedesc maturitate, naraţiunea e controlată suveran, finalurile au forţa şi inteligenţa rezumatului ultim. Fără a fi lipsite de picătura necesară de surpriză. Pe de altă parte, lumea acestei proze e măruntă, majoritatea personajelor, altfel impecabil conturate şi construite, sunt suferinde. Suferă de o anume maladie existenţială şi eşuează de multe ori. Eroina piesei Tigrul, chinuită între ostilitatea soacrei (a cărei atitudine aminteşte de mamele despotice ale multor musulmani căsătoriţi cu românce din zilele noastre) şi indiferenţa soţului, ajunge la concluzia că e liberă precum tigrul scăpat din cuşca circului, când o loveşte în moalele capului constatarea că acum poate fi împuşcată. La fel ca animalul eliberat. E un final tipic al prozelor din acest volum.

Prozatoarea  îsi alege cadrul întâmplărilor sugerând o anume unitate a lumii construite. Fără a preciza explicit mediul fiecărei naraţiuni. Aceeaşi diversitate o întâlneşti şi în spectrul temporal. Cumva, majoritatea întâmplărilor se petrec în spaţiul implicit autohton şi la un prezent la fel de implicit. Unele într-un mediu latinoamerican. Proza care dă titlul volumului nu se poate petrece decât în spaţiul călătoriilor turistice în Ţara Sfântă. Uneori mediul e greu de identificat, dar cititorul nici n-are dece sa fie curios. Căci cee ace-l captivează sunt trăirile personajelor. Alteori se sugerează cel puţin mediul în mare. În piesa Ziua morţilor aflăm ca suntem plasaţi peste ocean. Iar acolo ziua morţilor e simultană cu Haloween. În spaţiul orthodox şi greco-catolic avem moşii de vară şi moşii de iarnă, iar în cel catolic ziua morţilor de, ca regulă, pe 2 noiembrie. Deci eroina care-şi transportă sărbatoarea ancestrală în spaţiul de emigraţie, vine, fără precizări plicticoase, mai degrabă din spaţiul catolic. Fără nume, deci anonimă, deci emblematică, ea se pregăteşte de propria sărbătoare. E întreruptă, maim ult sau mai puţin paşnic, de vecina marocană Atoma. Pe care Ahmad, soţul legiuit, o bătea de fiecare data când se îmbăta, ofensând Coranul. Un amănunt fugar, o frunză de mentă peste paharul de Cuba libre, pregătit pentru ritualul propriei sărbători, coroborat cu confesiunea ei catolică, ne face să deducem că a imigrat din zona latinoamericană. E noaptea de Haloween pentru băştinaşi, iar ea se pregăteşte, de ani de zile, şi pentru tradiţiile locale. E deranjată de o bandă de ucraineni, care, după eşecul de a căpăta 5 euro de Haloween, invadează barul englezesc. Euro? Deci nu ne aflăm în spaţiul originar al sărbătorii americane. Atunci peste ocean trebuie recitit, după ce am aflat că eroina emigrase din America latină, de-a dreptul în Europa apuseană, destinaţie a multor neamuri. Unde ne putem afla dacă întâlnim ucraineni şi marocani, în proximitatea unui bar al englezilor? Undeva în UE. Aproape oriunde poţi găsi un bar al enlezilor, care-si vor fi amânat repatrierea dupa Brexit, iar Haloween a invadat inclusive estul european. Dar mai degrabă în zona noncatolica a UE. Am explicitat raţionamentul pe care cititorul curios îl face pe baza amănuntelor anodine, pentru a ilustra maniera subtilă a scrisului autoarei. Eşti supus unui exerciţiu deductive, în timp ce morala fabulei avansează cu ton molcom.

Vine şi Ahmad şi minunea se întâmplă. Sărbătorind, malgré leur, zia morţilor, perechea musulmană face pace internă. E una din cele mai realizate, tipice şi seducătoare din cele câteva zeci de proze.

Cutuma prozatorilor de a-si boteza volumele dupa titlul uneia din piesele componente oscilează între valoarea de reclama, bazată pe sonoritatea respectivului titlu şi eventuale semnificaţii simbolizante. Mai rar, fără legătură. Masada respectă ambele determinante. Mărturisesc, nu citisem până acum nici un produs al acestei înzestrate scriitoare. Evident, titlul nu avea cum să nu mă atragă. Avui surpriza unei proze de remarcabilă originalitate, care cere atenţia mărită – cum am exemplificat mai sus – a cititorului avizat. Mă socotesc câştigat – ca citator de proză. Care e simultan subgenul meu de maximă afinitate.

Dar şi paralela simbologică e satisfăcută. Cum autoarea ne obişnuieşte citind-o, piesa cu pricina trebuie recitită. Imediat sau mai târziu, dar inerent. Validă în sine, autonomă, există riscul de a decela paralelismul simbolic abia la relectură. Sigur, e de presupus ca cititorul standard al unui atare volum ştie bine ce înseamnă Masada. Locul binecuvântat la care o comunitate punctuală a poporului ales legede deliberat sinuciderea colectivă cca formă de refuz a supunerii. Umbra acestei semnificaţii, abil neexplicitată de-a lungul naraţiunii, reverberează pe 2 planuri. În conştiinţa eroinei şi in conştiinţa cititorului. Inserarea drumului la Masada în programul  turistic al eroinei, în pandant cu programul prietenei sale capătă dubla valenţă a sanctificării celui dispărut si, totodată, conferă contactului cu situsul, un aerian caracter iniţiatic.

m-am obişnuit să plasez cronicile la volume Neuma intr-un raport punctual cu girul lui Horia Gârbea de pe pagina a patra a coperţii. Raport pe care l-am considerat, uneori, ca o provocare de a observa elemente diferite de cele prezentate de scriitorul girant. De data asta pur şi simplu imi asum îndrăneala de a considera cartuşul respectiv ca, paradoxal, lipsit de adâncime. Fiecare cuvânt, fiecare propoziţie a textului cartuşului, sunt impecabil exacte. Am încercat în cele de mai sus să relevez o diferenţă specifică. Pecete peronală a autoarei. Fără îndoiala, avem de-a face cu o carte care-şi va bucura cititorii.