Ale celui mai talentat poet al cenaclului Joc Secund
Să mai ningem puţin…
Sufletele ni-s către seară.
Străji obosite se-aţin
La liziera inimii, rară.
Fereastra priveşte la noi
Cu ochii albiţi de-aşteptare
Singurătatea în doi
O nucă-nvechită şi tare.
O, dacă ne-am vântui
Sub pomul albit de zăpezi!
O, dacă ne-am undui
În apa arşiţei-n amiezi!
S-ar rostogoli pe covor
Globuri, coloratele globuri.
Vibraţii, un roşu izvor
În licăritoarele cioburi.
Din vorbele pururi tangente
Ce fulg va să sfâşie scutul
Înstăpânitei placente
Sub care se naşte trecutul?
Spun pietrele albe câtă ap-a trecut
Spun pinii cât vânt au ţesut printre crengi
Ori spune pământul, călcat şi durut
Câtă carne-a topit, de norod şi de regi?
Şi râu va să curgă şi pururea vânt
Va duce pe coamă şi pulberi şi gânduri…
Matricea umană, cu iz de pământ
De-a pururi va umple absenţa din rânduri.
Doar AZI e-o mărgea, pe un fir între nopţi,
Peren, licărind ca un strop de sudoare.
Când porţi se închid, se deschid alte porţi,
Cometa-ntrebării se-nalţă şi doare.
Nevăzător pipăi pragul treziei
Cu cârja fragilă a poeziei.
+Radu Teodorescu
No Responses