ACARII

–Adrian Păunescu-

Şi n-am murit cum ei ne blestemară 
Mai facem umbră-n fiecare vară. 
Ca iepurii fugirăm de-a lor cuşcă, 
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă 
În urma noastră dacă vin şi umblă 
Nu dau decât de o neutră umbră. 
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii 
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.

Iubita mea, în lumea aste rece 
lubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă 
Luntrind două sicrie amîndouă, 
Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă. 
Că-n toată viaţa noastră agitată 
Nu te-am îmbrăţişat măcar o dată 
Ci pururi între două fugi fusese 
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese. 
Că noi am fost, iubito, fugăritii,
Sortiţii unei surde dispariţii
Şi ne-am iubit mai scurt decît se poate 
Ca doi acari ai căilor ferate, 
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Şi să salute, dînd din felinare! 
Că ne-au pîndit, ori bîrfitoare babe, 
Ori em trăit sub coperişuri slabe. 
Si cît am vrut, iubito, să ne vină 
Măcar o săptămînă de lumină! 
Să nu ne aibă nimenea de ştire, 
S-avem o săptămînă de iubire! 
Şi n-am putut şi nu putem, iubito, 
Lumea blesteamă că am părăsit-o. 
Atîta doar, sîntem ca prima oară 
Şi n-am murit cum ei ne blestemară; 
Iar umbra noastră, cît am fi de iepuri 
Îi muşcă pe urmăritori, din ierburi. 
Ogari care v-aţi pripăşit prin lume, 
Şi întrebaţi pe toţi de-a noestre nume 
Opriţi-vă! Nu ne intaţi în soartă! 
Nu mai deschideţi cea din urmă poartă! 
Căci veţi găsi ceva ce vă consumă 
Un fel de flacără, un fel de ciumă. 
Aicea sîntem noi, mult zăcătorii 
Râzând de toţi ogarii provizorii; 
Aici e ciumă, este foc, se moare: 
Este iubirea fără vindecare. 
Iubite mea, acar cu felinare, 
Fă taina peste amîndoi mai mare.