–Adrian Păunescu-
Şi n-am murit cum ei ne blestemară
Mai facem umbră-n fiecare vară.
Ca iepurii fugirăm de-a lor cuşcă,
Dar umbra noastră ca un tigru-i muşcă
În urma noastră dacă vin şi umblă
Nu dau decât de o neutră umbră.
Cu bîrfe, cu cerneluri şi cu armii
S-au pus pe urma dragostei jandarmii.
Iubita mea, în lumea aste rece
lubirea-i boala care nu mai trece.
Iubita mea, visam pe-un cîmp de rouă
Luntrind două sicrie amîndouă,
Şi pe această îngerească apă
Visam că de urmăritori se scapă.
Că-n toată viaţa noastră agitată
Nu te-am îmbrăţişat măcar o dată
Ci pururi între două fugi fusese
Iubirea noastră cu-ntreruperi dese.
Că noi am fost, iubito, fugăritii,
Sortiţii unei surde dispariţii
Şi ne-am iubit mai scurt decît se poate
Ca doi acari ai căilor ferate,
Ce trebuiau să iasă-n fuga mare
Şi să salute, dînd din felinare!
Că ne-au pîndit, ori bîrfitoare babe,
Ori em trăit sub coperişuri slabe.
Si cît am vrut, iubito, să ne vină
Măcar o săptămînă de lumină!
Să nu ne aibă nimenea de ştire,
S-avem o săptămînă de iubire!
Şi n-am putut şi nu putem, iubito,
Lumea blesteamă că am părăsit-o.
Atîta doar, sîntem ca prima oară
Şi n-am murit cum ei ne blestemară;
Iar umbra noastră, cît am fi de iepuri
Îi muşcă pe urmăritori, din ierburi.
Ogari care v-aţi pripăşit prin lume,
Şi întrebaţi pe toţi de-a noestre nume
Opriţi-vă! Nu ne intaţi în soartă!
Nu mai deschideţi cea din urmă poartă!
Căci veţi găsi ceva ce vă consumă
Un fel de flacără, un fel de ciumă.
Aicea sîntem noi, mult zăcătorii
Râzând de toţi ogarii provizorii;
Aici e ciumă, este foc, se moare:
Este iubirea fără vindecare.
Iubite mea, acar cu felinare,
Fă taina peste amîndoi mai mare.