La rubrica Poezia săptămânii, 22.12.2006, LiterNet.ro
DEPRESIE
Duhului sorescian
Doctore,
Simt ceva vital aici în domeniul fiinţei mele.
Simt duhoarea depresiei care miroase a smog, absint, arsenic şi dantelă veche, mucegai şi praf stătut, de uniformă cârpită, cu galoane desuete de colonel căruia nimeni nu-i mai scrie.
Miroase a fumul nervilor mei întinşi care dau quinta şi octava şi pe care cântăreţul de jazz numit 1900 şi-ar putea aprinde ţigara.
Depresia mea miroase a fumul acelei ţigări.
Iar depresia vine, creşte,
Calcă totul în picioare,
Cap-pătratu-mi zăpăceşte; stăpâni-o-voi eu, oare?
Obişnuit să dărui, să nu simt plăcere decât de-o dau n-am de ce să mă mir că se făcu coadă la ghişeul fiinţei mele.
Unii îşi cer drepturile agitând hrisoave;
Alţii se bulucesc, fie că nu mă ştiu dar au auzit, prin târg, că s-a băgat durere.
Un domn spilcuit face ordine cu plaivazul: “Să se dea numai o tandreţe de căciulă, să ajungă la toată lumea”.
Altul, care nota ceva într-un carnet, corectă sever, implacabil:
“Doar trei sferturi, numai aşa ajunge la coada asta şi, vă rog, închideţi lista.”
Tremurul unei amintiri îmi scăpă şi se sparse sub meleul câtorva ce-şi riscaseră locul la coadă.
Fiorul unui dor anticipat luă cu el alt roi de codaşi. şi câţiva codoşi.
Rămaseră însă destui, ca zvonul că aş fi fugit cu sentimentele la care credeau că au dreptul să se materializeze în funie, săpun şi mânie proletară.
Doctore,
Dacă gymnos înseamnă nud
Du-mă înapoi la gimnaziu,
La Rohia, sub munte,
Unde predă părintele Nicolae, Să-învăţ a dărui fără dobândă.
Doctore, ia plaivazul Şi dacă ajungem la gimnaziu
Rezolvă problema:
Cât de adâncă să fie depresia,
Cât să crape pielea solului fertil
Al fiinţei mele,
Să pot rescrie Furtuna?
Căci, dragă doctore, cu obrăznicia optimismului, cu insolenţa accentuată de febră ţi-o spun pe şleau:
Nu voi rescrie niciodată Sfârşitul jocului.
Căci Jocul nu are sfârşit.