CÂTEVA PARODDII

-după Emil Brumaru-

MODEL DE INVITAŢIE GALANTĂ

Eşti invitata noastră la banchet.

Ai grijă să te-mbraci cît mai cochet!

Pune-ţi pe umeri, goală, doar un flutur

Ca printre noi trupul prelung să-ţi scutur

De-arome, spume-n flăcări, îngeri răi.

Rujează-ţi în bleu buzele. Bea-ntăi

O cupă de furnici. Lasă un greier

Să-ţi ţîrîie-n buric, altul în creier.

Căci astăzi este aerul felin.

De-aceea îţi transmitem printr-un crin

S-ai grijă să te-mbraci doar c-un şiret.

Eşti invitata noastră la banchet!

(parodie)

Eşti invitata mea la vânătoare

Ca prin pădurea înfricoşătoare

Să fulgerăm mistreţul de argint

Căci temerile lui nu mint

(e trist diaconul Iachint…).

Să-mbraci doar raze reci de lună

Pe trupul tău fierbinte ca o spumă

De tainice fierturi vrăjitoreşti

Statuie de-abanos ce-mi eşti.

Ia masca din mărgele de Savoya

Dansează demn precum model lui Goya

Fii raţiune-unită cu simţirea

Şi-uitării jură-n veci pieirea.

Nu săgeta însă vreun Acteon

Căci nu ştii de n-ascunde un pion

Ce din prinţesă-n zeu te va preface

Când în sfârşit va fi-n pădure pace.

Păşeşte dign, cu magică lentoare

Eşti invitata mea la vânătoare.

PRETENŢII

Vreau să mă iubeşti ca pe un prinţ,

Să te răsuceşti în pielea goală

Pe mătăsuri pînă, scos din minţi,

Voi izbi în tine-o portocală

Poruncind să vină scribii sluţi

Ca să-nsemne-n acte cum te guduri,

Vreausă-mi ştergi de praf şi să-mi săruţi

Mîna pe inelul de cinci puduri.

Ţîţe de crăiţă să-mi arăţi

Şi buric într-însul cu căpşună,

Coapse năvălind din două părţi

Care, eu fiind trist, să mă dispună.

Să-mi şopteşti minciuni şarlatăneşti,

Să ai trupul proaspăt, gîndul putred

Şi-o să-ţi dau o mie de caleşti

Să-mi străbaţi regretele din suflet!

(parodie)

Să mă iubeşti, prinţesă, ca pe-un cal

Gol tot, făcut din lemn ciobit

Ce-l chemi să pască-n groapa cu mangal

Să-ţi poarte sufletul spre răsărit.

Poruncă dă să vină scribii beţi

Să deseneze coapse de vioară

În jurul tufei de-auriţi scaieţi

Ca frunza-ţi de arţar să doară.

Ci nu vreau să fiu trist, încât

Invoc o libelulă scânteină

Ce te va mângâia de la buric la gât

Arcuş pe-o alăută florentină.

Mă poţi atunci minţi şarlatăneşte

De vrei să-ti trag o mie de caleşti

Din scorbură în vis, cât zice-i peşte

Să-mi spui în schimb o mie de poveşti.

SCRISOARE

O, Leonid Dimov, e seară

Şi trec femei cu trupuri lungi

Ca nişte viespii uriaşe

Pe care nu poţi să le-alungi

Cu mîna leneşă din minte,

Femei cu sîni licenţioşi

Umflaţi de-un înger pneumatic

Pîn’ la absurd în pluşuri roş,

Femei ce ne-ar lăsa-n burice,

Plutind pe pîntec, să murim

Fără speranţe, fără apă,

Cum pe corăbii Gordon Pym

Halucinînd vechi etichete

Pe butoiaşele cu spirt.

O, Leonid Dimov, e seară

Şi eu beau singur într-un birt.

(parodie)

O, Duh din Scorbură, e seară

Şi trec fantasme parfumate

Ca nişte-albine fermecate

Pe care nu poţi să le-alungi

Când mierea de arţar le-o sugi,

Femei cu sânii ca de ceară…

Umflaţi de-un înger skizofren

lucind ca şinele de tren

sub mângâierile de roată

rostogolită. Să murim

Fără speranţe, fără apă

Cum pe corăbii Cordon Pym?

Doar etichetele să moară

Pe butoiaşele cu rom.

O, Duh din Scorbură, e seară

Şi eu beau singur într-un pom.