Să pornim de la câteva noţiuni elementare. Odată ce omenirea, devenind conştientă de sine, a observat alternanţa zi/noapte. Dimineaţa răsărea un astru foarte luminis, la care, de la un moment dat încolo, nu se putea privi, acesta se ridica pe cer, culmina, apoi îşi continua drumul si disparea în zona diametral opusă. Apoi, a doua zi, apărea în acelaşi loc unde apăruse şi în ziua precedentă. Au nuit locul apariţiei “răsărit” iar cel al dispariţiei “apus”. Cuvinte care, în derursul istoriei au căratat diferite conotaţii.
Dar pe cerul nopţii apărea alt astrucu lumină mai puţină, care-si schimba forma şi trecea prin faza lună cam odatala 28 de zile. Soarele şi Luna au devenit primele repere de pe cer.
În timp s-a obsercat că bolta cerească făcea o rotaţie completă în timp de noapte, deci se o zi. Dar s-a observat că există cinci punte luminoase pe cer cu traiectorii neregulate. Au numit aceste puncte “planete”. Totul părea a se roti în jurul fiecărui punct fix de observatie. Descoperind navigaţia, orientată după bolta cerească, imaginea cerului a deveny mai complexă. Astronomia s-a dezvoltat în paralel cu marile deplasări umane şi cu navigaţia.
Observaţiile repetivive au dus la o sistematizare a cunoştinţelor. În antichitate regularitatea uneor fenomene, precum eclipsele (de Soare şi de Lună) să fie valorificată ca un dar zeiesc. Marii preoţi, care cunoşteau sazicel data unei eclipsel căpătau un asendent asupra popuaţiei.
În timp a apărut astrologia. Datele de naştere ale membrilor curţi regale/imperiale au devenit importante. Clasificarea în 12 zodii, deşi neştiinţifică, a căpătat importantă.
Măsuratorile au evoluat. Echivalându-se unghiul cu arcul de cerc, Cu circa 4 milenii în urmă un ciclu diurni s-a împărţit în 24 segmente, numite ore, o ora fiind împărţită în 60 de minute, iar un minut în 60 de secunde, în sistemul sexazecimal, care domina Anticul Babilon
Să ne apropiem de subiect. Germanul Johannes Kepler avea funţia de astrolog al curtii imperiale a împaratului Rudolf al doilea, de Habsburg, la Praga. Sarcina sa, de a ţine la zi astrogramele memnrilor curţii imperiale, pentru a identifica momentele favorabile, îî lăsa mult imp liber. Precedentul său în fncţie, danezul Tycho Brahe, deţinea un observator pe insula sa şi realizare un tabel care urmărea, cu acelasi scop, orbita planetei Marte, reperata prin nenumărate perechi de unghiuri, care conturau traiectoria pe cer a planetei. Datele sale le-a moştenit Kepler. După nenumărate calcule, dificile la începutul secolului XVII, Kepler a observat că planeta Martie nu descria un cerc perferct pe boltă, ci o elipsă. Curmă geometrică cunoscută bine la acea vreme. Pesne de onţinut, rotinc cu creionul o curbă legată cu o sfoară de lungime mai mare decât distant dinrtre două pucte numite focare. A deus empiric că toate planeteme desciu nu cercuri, ci elipse, Soarele fiind fixat într-unul din focarele elipsei. O prima noutate faţă de ideea unui unocerc perfect sferic, susţinută anterior ce astronomul Polonez Nikolaus Copernic.
Kepler şi-a formulat concluziile prin 3 legi empirice, între 1609 şi 1616.Kepler a revoluţinat, aşadar, imaginea sistemului solar.
Peste aproape un secol, eglezul Isac Newton, a dedus reg asit legile lui Kepler porninf de la descoprirea sa fundamentală, legea atracţiei universale. Forţa cu care se atrag două corpuri e proporţională cu suma maselor lor şi invers proporţională cu pătratul distanţei dintre ele. Aparatul matematic inventat de Newton a dus la confirmarea legilor lui Kepler. Număi că Newton numea derivatele unei funcţii ca fluxiuni. În pararel, germanul Gotfied Leibniti fundamenta matematic disciplina pe care o numi azi “alaliză matematică”.
Să nuomitem faptul că italianul Galileo Galilei, de la universitatea din Isa, incentase prima lunetă (model care nu s-a mai folosit de atunci), care mărea doar de câteva ori, cu care observase periodicitatea luminozităţii plantei Jupiter, de unde dedusese că modelul “sferelor de cristal” al sistemului solar era contrazis. Kepler i-a cerut lui Galieeli să-I ofere o lunetă pentru aşi verifica observaţiile, dar a fost refuzat.
Bref, trecerea ce la legie empiride ale lui Kepler la modeul matematic a li Isac Newton a fost prima confirmare a rolului teoriei.
Mă voi rezuma la exemplificare a doar a unei a doua, Chimistul rus Dimitri Mendeleev a făcut o muncă imensă pentru a lasifica proprietăţile elementelor chimice cunoscute, observând regularităti care au permis organizarea celebrului Tabel care şade la baza chimiei. Proprietăţile se puteau alinia pe linii numite “grupe şi pe coloane numite prioade. Tabelul lui Mendeleev e celebru şi şade la baza oricărui manual de chimie, cunoscut de întreaga lume.
Peste mulţi ani, teoria quantică a regăsit cu preciie de peste 99% toare rezultatele empirice din tabelu lui Memdeleev pornind de la modelele atimice. Celebrul chimis rus n-a apucat să cunoască această confirmare, dar asta nu i-a scăzut celebritatea. Tabelul său explică orice reac tie chimică.
No Responses