CÃLÃTORII

Primii paşi dincolo de graniţa ţării mele i-am făcut la o vârstă fragedă, în toamna lui 1962. La initiativa mamei mele, fie ea hodinită, familia se mutase din zona natală, Valea Jiului, unde mă născusem, în oraşelul moldav Oneşti. Da, oraşul unde se va naşte marea noastră sportivă, Nadia Comănesci, vare va strălunci la Olimliata de la Melbourne, în 1976. Dar n-aveam cum să ştiu atunci.

În noul oraş începeam atunci ultimele două clase de liceu (generaţia mea a parcurs 11 clase până la finele liceului. Mama mea mă înscrisese, alături de ea, într-o excursie de autocar, majoritatea celor înscrişi doreau să vadă concerul lui domenico Modugno, de care iarăşi habar n-aveam. Nu descriu drumul de autocar, Oricum a doua noapte am petrecut-o pe o motonavă care plutea pe Dunăre, care urma să acosteze în portul bulgar Ruse, unde am petrecut o jumătate de zi. Fu prima dată când travesrai graniţa ţării mele.

Mult mai târziu, în 1981, după 10 ani de serviciu, ca cercetător ştiintific, fusesem adăugat unei echie formate din două colege de altă specialitate, în cadrul a ceea ce se numea “Schimbur interacademide”, care va petrece o săptămâna în Budapesta. Colegele mele luaseră lecţii de engleză dar îmi spuseră că va trebui sa le reprezint în relaţie cu cercetătorii gazdă. Engleza mea e mai mult decât precară, azi ca întordeauna, dar am îndraznit să cumunic cu gazdele observând că enleza lor e mult mai slabă. Relaţia cu colegii resopectivului institu e fără importanţă, dar a te plimba prin toată capitala maghiară î 1981 a fost o experienţă memorabilă, finantată, ce-I drept în cadrul schimbului interacademic.

Călătoriile adevărate, finanţate în famiilie, au început în 2003, plecând dein Bucureşti, traversând nopta bulgaria iar a doua zi dimineată îmi dădui seama, după tebelele de circlaţie, că erau scris cu litere mari greceşti. Obiectul contractat a fost, de fapt, insula Creta, parcură de la un cap la altul. Două puncte merită notate. Pe acropolea Oraşului Ikralio, centrul Creteti, văzurăm mormântul auster al scriiitorului grec Nikos Kazantsakis (acum nici o vorbă despre românul autodidact, autor al celebrei cărţi “Spovedanie pentru învinşi”, prieten cu scriitorul grec. Apoi o trecre prin satul cretan Fódele, unde s-a născut pictorul Domenikos Theotokopouis cunoscut ca El Greco. Acolo un mic muzeu, demne e oprire.

Anul următor, tot cu întrega famile, un curcuit prin Spania. Nue nevoie saprecizez cele văzute. Oricum circuitul a atins şi Sevilla, prilej de a le atrage atenţia alor mei că intr-o suburbie a oraşului, cartierul Triana, se va fi născut împăratul roam Traian (vezi războaiele dacice).

Să nu omit a preciza că părăsisem, în 1998, impreună cu soţia, insitutl de cercetări. Aşadar ultimii ani am activat în economia reală.

Cel mai greu tur a fost cel î 2005, în care am străbătur întreaga Italie în 10 zile, pe itinerariul Aeroport Aurel Vlaicu (nu Otopeni) – aeroport secundar Roma, tur de oraş, cazare la un hotel deţinut de asiatici (sic), apoi, de a doua zi Vaticanul. I-am trugat pe ai mei (soţia şi fiul samă ăstepte batâr 5 minue înainte de a intra în Capela Sixtină, un moment de vârf. Spre mirarea mea n-am văzut pe celebtul tavan nimic divim ci o trasmitere umană a răspuderii de la un bătrând la un tânăr. Nu sunt ateu, dar cu atât mai puţin necredincios.

Apoi drum de autcar pe Via Appia spre Napoli, oprire pe drum la muzeul de la oraşul antic Pompei (încercând să zăresc, pe stânga drumului, fără succes, locul unde fusese mânăstirea MonteCasino). Aziua 3 vur naval în insula Capri, unde văzui muzeul biroului lui Axel Munthe si o vitrină cu ediţii ale “Cărţii de la San Michele”, dintre care o ediţie românească, întoarcere cu vaporetto a Roma şi apoi dum de autocar prin sienna, două zile la Firenze şi în fine, ultimele două la Milano (oreă pe care-l prefer romei şi altora). Să nu omit trecerea cu ferryboatul în Sicilia, cu ai cărei băştinaşi nu te puteai înţelege, dialectul lor fiind multe deosebit de italiana pe care o cunosc.

Cea mai spectaculoasă fu călătoria de 7 zile în Japomia, sponsorizată de patroni, la Kobe era un concres internaţional IUPAC (uniunea internaţională pentru chimie pură şi aplicată). Să nu uit a preciza, eu sunt fizician, soţia chimistă. % zile la Kobe, între un zbor Paris – Tokyio la plecare şi aul atlul invers la sosire. În jrunalul meu am numit Japonia ca extrateresră. Descrierea zi cu zi a călătoriei ar umple 10 pagini. Managerul general al firmuliţei îşi luase fiul Soţia pe mine, ceilalţi 4 fiind reprezentantul frmei BASF (fost dicertor în fstul institu plus preprezwntanta institutului român de carantină fitosanitară.

În 2007 am revenit în regatul spaniol, o vacabnăţ tot în 3 (cu soţia şi fiul) în insula Tenerife, dea din millocul arhipelagului Canarelor. Avurăm priejul de a discuta cu un inginer cară avea propria ipoteza asupra transortului, prin debitare, a blocurilor din care au fost ridicate piramideleegiptene.

Să nu omitem a preciza că piramida din Giza (în Gipt) e ultima care supravietuieşte celor aşa numite “7 minuni ale umii antice”.

Singura călătorie parcură excluziv cu soţia, fu un circuit în ordine inversă prin spaţia şi o trecre prin Portugalia. Lisabona, Porto, aoi reintrare în Spania prin Galiţia. Am fost impresionat nu doar de cele două oraşe, cât mai ales ca oameni de rase complet diferite aveau un aer comun, indecriptibil.

Ultimele 3 călătorii au fost fără istoric: În 2011 un tur nordicSuedia-Norvegia-Danemarca, unde avui prilejul unei lungi discuţii  pe întreg traseul cu un fost profeosr din facultate (între altele am păşit pe reproducerea (sau a fost autentică?) navă Fram. Pentru a accesa acest traseu am trecut, la ducere, prin berlin, pentru a vedea ruinele fostului pod, dărâmat în 1989) şi muzeul de la Auschwitz (unde preofesorul mi-a recunoscut vocea (!) şi am parcrs întregul drum împreună).

În 2026 un tur prin cele 3 ţări balitice, accesate la dus şi a întors prim Polonia, apoli în ordine şi invers la intrs, Vilnios şi tur al Lituaniei, mai rapid prin Letonia (a plouat cumplit şi, înfine, Estonia. Acest tur din noi împreună cu soţia şi fiul.

Experienta în materie, s-a încheiat în 2019 (c znd deja mergeam foarte greu), în Malta. La valetta şi cam atât, plus un drum dus-întor sin insula Gozo. Cu aceasta se încheie capitolul. Călătorii.

Dar ceea ce am omis, şi-mi cer cuze, au fosr, prin 2004-2005 3 sesjururi înTurcia şi apoi, în 2007, după întoarcerea din Teneride, a unui minicurcuit prin Turcia. Ghizi ro,âni cu excepţia acelui tur, încare am avut 2 ghizi locali, un tătar şi un turc, care vorbeau romăneşte. Nici asta n-a for de uitat.