AVENTURIERII

1968 a fo a-l neglija a-lst un an… hm… interesant pe ambele ţărmuri ale Atlanticului.  Fără a-l neglija pe cel American, despre care nu vom spune mai m ult de două vorbe, ne concentrăm pe cel european.

Aici au fost mai multe evenimente. “Primăvara de la Praga” ne-a fost ascunsă. Am aflat indirect de ea abia pe la finele lui august şi o să vedem cum.

Evenimentul a fost şi vom vedea că e european.

Dar în aceeaşi primăvară am trăit un eveniment personal. O idilă care a trecut ca un vânt de primăvara, daă fac precizărur de forţa unui uragan, ştergând de pe harta mea sentimentală mai toate reperele anterioare. N-am de gând să fac precizări, episodul şi-a găsit deja locul în două cărţi, care vor aparea mult mai târziu şi chiar încă mai târziu îbtr-o revistă din provincie cu care colaborez. E de ajuns să precizez titul textului: “Trandafirii roşii”.

Alt eveniment european: Marile manifestaţii studenţeşti care au incendiat Parisul (să amintim că liderul lor, Daniel Cohn-Bendit, a anuns în anii noştri europaramentar!), deloc suprinzător aproape în acelaşi timp cu la fel de marile proteste în SUA împotriva războiului din Vietnam.

Cam în acelaşi timp generalul De Gaulle, atunci preşedinte al Franţei nusese nevoit să-şi scurteze cu o zi vizita la Bucureşti. A viztitat şi Aula Universităţii, dispozitivul de protecţie l-a onorat la ieşirea din aulă adund câţiva sutenţi din căminul alăturat, printre care pe mine, pentru o rarefiată garda de onoare. Episod amintit, en passant, în textul citat mai sus.

Şi acum ajung la subiect. Vara terminam anul 3. Cum colegul care repartiza biletele pentru vacanţe (exista un soi de sindicat studenţesc, am uitat cum se numea), m-a trimis la Costineşti, al văzut atunci filmul “Aventurierii”. Nu mai ţin minte absolut nimic din el, s-a esompat în tabloul general. Vedeam prima dată marea, eram mai mulţi colegi, ambietul te făcea să nu fii atent la altceva.

La acea vreme citeam lunar revista Cinema. N-am precizat că, încă din anul întâi, nu pierdeam nici o conferinţă a vreunui critic de cinema şi nu prea înţelegeam mai nimic. Tot ce ţin minte e că Magda Mihăilescu, admiratoarea acorului polonez Zbigniew Czybulski ne-a anunţat, îndurerată, moartea acestuia. Aici ar merita, poate, alte amănunte, dar m-aş îndepărta de la subiect. Ce e în subiect e că în acea vară apăruse în revistă o semnătură nouă: Radu Cosaşu. Mult mai târziu aveam să aflu contextual. De ce îl citez? Dacă nu prea întelegeam articolele criticilor de cienema, acesta din urmă vorbea pe limba mea. Prietenia cu care avea să mă onoreze mult mai târziu e în afara subiectului. Fie odihnit.

Ce spunea despre film? Se referee la el într-o singură frază, în deursul articolului: “… acest film, juma’ simpatic, juma naiv, despre prietenia masculină…”.  Îmi confirma propra impresie. Dar repet, nu mai ţin minte nimic din film.

Mult mai târziu m-am trezit că-l am, nu mai ştiu pe ce filieră, în colectia de filme. Sigur nu cumpărat.

Ei şi, din când încand, îl revăd. De  mai multe ori. Ultima data chiar zillele astea, înainte de a  mă apuca de scris.

N-are nimic comun cu aminirea mea vagă. Prietenia erloilr, fără a fi inexistentă, e secundară. Atunci, în 1968, habar n-aveam de actori: Alain Delon, Lino Ventura, canadiana Joahha Shimkus (între altele una din sotiile lui Sidney Poitier, nu mai ştiu a câtea şi Serge Regianni în rola secundar.

Story-ul e mult mai complex. Primiii 3 actori interpretează cele 3 peronaje principale. Alain Delon e un pilot care, la începutul filmului, încearcă să treacă cu un mic avion pe sub Arcul de Triumf din Paris. Ratează în ultimul moment, deoarece autrităţile atârnaseră drapelul Franţei, blocând trecerea. Numele ca personaj era Manu Borelleli. Cu ocazia asta îşi pierde liecenţa de zbor. Dar ce ce voia să perormeze? I se promisese, de către un magnat japonez, Kyubayashi, un mare premiu. Află , dezumflat, la telefom, că promisiunea fusese o glumă.

Prietenul său, numit doar cu prenumele, Roland, e interpretat de Lino Ventura. Iar Leticia (Letiţia), e iterpretată de Joanna Shmikus.

De fapt între cei 3 există o prietenie triunghiulaă. Dar din capul locului se întrevedea se va confirma, triungiul e asimetric. Vom vedea.

Roland are şi el o invenţie în minte. O maşină de curse care ar revoluţiona tehnologia de gen. Dar eşecul pilotului e dublat de eşecul maşinii, care arde pe pistă, pilotul, Ronald, salvându-se.

Leticia are şi ea ună proiect original: O scultptură cinetică, mobile, din elemente luatr dintr-un cimit de maşini, în care sunt răiate profiluri fanteziste prin sudură. Prima  expoziţie cu fast e tot un eşec.

Între timp, Manu află, de la un personaj dubios (care-l antrenase în farsa cu trecerea avionului mic pe sub Arcul de Triumf din Paris), în urma unei bătăi pe care acesta o luase de la cei 2 prieteni, ca pedeapsă pentru farsa relatată mai sus, că undeva înl largul coastei apusene a Africii, în Congo, e scufundat un avion în care există o mare sumă de bani.

Drept urmare, trioul pleacă în Congo, după ce iau în serios informaţia. Fiecare are nevoie de bani pentru propriile proiecte. Inclusiv Leticia, care-i mărturiseşte lui Roland, pe vasul care cercetează presupusul loc de scufundare, la doar 100 de metri de luciul apei oceanului, pe un vârf submarin.

Între timp apare în cadru personajul lui Serge Reggianni, un coate-goale flămând, care, deşi refuzat de Roland la cererea sa de a fi angajat doar pentru mâncare, se foflilează pe micul vas şi, după ce-i amenţă pe ce 3 cu o puşcă furata chiar de pe bord, le povesteşte, redundându-leo, că el fusese pilotul avionului schfundat şi cunoaşte reperul locului, dar pretinzând suma care i se va cuveni dacă şi când vor recupera valorile.

Aici e momentul unei întreruoeri a relatării, pentru a plasa povestea în cadru. Dacă farsa jucată lui Manu e prima, vasul e urmărit de pe ţărm de figure dubioase. Prin flash back. Prezenţa acesor flash backuri e peranentă, până la finalul filmului.

Vasul e apelat de o patrulă de coastă, pentru a-fi prezetate actele. Roaland nu bănuieşte nimic (pentru ca povestea să poată continua), în flash back îi zărim pe pretunşii evificatori ascunzându-şi armele (clişeu al oricărui film de aventuri), o plasează pe Leticia la cârmă, sub puncta, personajul fă nume al fostului avioator miroase Realitatea, trage, toţi ce din pretinsa nava de control pier. Dar în canonada iscată, un foc rătăcit o atinge pe Leticia, aflată sub punte, aceasta moare.

Între timp, Leticia îi mărturise lui Manu că a iubit întotdeauna marea, că-şi va contrui – cu valorile pe care acum lle au – o casă mare care să iasă din mijlocul valurilor. La întrebare acestuia: Doar pentru tine, singură? Sigur, răspunde aceasta cu un zâmbet abiguu, şi voi aveţi loc. El nu ştie, doar simte ăca sub punte Leticia îi mărtusise lui Roland simplu: Je veu vivre avec toi…

Într-un cadru poetic, este scufundată în ocean, într-un costum de scafandru cu care ceialalţi 3 cercetaseră epava submarină şi tocmai se întorseseră cu valorile. Pe fostul pilot îl alungă pe o barca ce însoţea nava.

Aici trebuie să precizezcă fişa imdb a filmului nu spune nimid despre coloanal sonoră. Sunt doar 2 moive indescriptibile pe care nu le pot reda, plus crescend-ul spre forte care în orice film sublniază moemntle cheie.

Dacă Delon şi Lino ventrură arată, pe vas, bărboşi şi caraghioşi, în preambul şi final îi revedem cum îi ştim.

Îi revedem, printr-o tăietură de montaj, de-a lungul unui sat de pe coasta vetică a Franţei (aveam să aflăm) întrebând un bătrân băştinaş de falimila Weiss. Nu mai ştim nimic de ei, răzpunde pitorescul bătrân. I-au luat nemţii în razboi, erau evrei. Dar de fiica lor Leticia vă amintiţi? O, era mica, ne amintim dea ca copil. Şi soţia, la fel de bătrână, le arată fotografii. Surprind una fără oameni, dar în care se vede un fort marin specific. Vom afla că e în largul portului francez La Rochelle şi Roland îşi aminteşte de poveştile Feliciei. Cu ocazia asta aflăm şi noi.

Un intermezzo spectaculos, în sat, nu chiar mărunt, O coloană zgomotoasă cu o cămilă (de decor).g ztul scos dintr-o lad a uriaşă. Cei 2 urmaresc plictisiti mascarada.

Informaţiile bătrânului îi puseseră pe urma Leticiei. Purtau cu ei suma uriaşă care i-ar fi revenit. Întră într-un magazine, patroana îi amână pentru seară, cznd soţul ei va fi  acasă. Între timp vizitează un mic muzeu local, unde ghid e un puşti simpatic. Seara află de la soţul patroanei că ei sunt rude cu familia Weiss şi vin din partea Feliciei. Soţul e reticent, alrmat. Ambii, el şi soţia, crispaţi, întreabă: Dacă a făcut ceva rau, dacă e datoare, să se descurce, ar fi putut sa ne ajute în comerţ, ce vrea?

Cei 2 prieteni le spun limpede: Noare cum sa se descurce, e moartă. Figura soţului se destined, îşi cere scuze. Cum a murit? Într-un accident marin, se mărginesc cei 2 prieteni să rezume. Şi le arată bani. O avere. Sunt bani Feliciei. Nimic  nu ne obliga să venim. Păi fiul nostru… Dar, e vărul Feliciei. Totul e legal. La majorat va moşteni totul.

Simpaticul puşti îi spune lui roland că atunci când va fi mare îşi va cumpăra o maşină ca a voastră, dar nu albă, ci roşie. Dar de unde aveţi aşa de mulţi bani? Aţi descoperit o comoară (nu era treaba puştiului să stie la 10-12 ani toată povestea)? Da, o comoară.

Şi eu am o comoară. Ş-il duce pe Roland cu barca pe… Fortul cu desen specific ce se vedea în fotografie, la doi paşi de ţărm. Şi unde-i comoara? Stai să-ţi arăt. Şi-l duce pe Roland pe trepte îtr-u subterană plină cu armament. Aici e un moment să prezicăo o eroare de scenario: alături de grenate tipice pentru primal război mondial se găsesc pistoale-mitralieră care n-au existat decât în cel de-al doilea. Dar altfel scenariul n-ar fi putut funcţiona.

Manu, după ce vede fortul şi armele, încearcă un revolver spuprea unei căşti germane total atipice. Ne amintim că pe vas, în golful Congo, trăsesera toţi 3 cu puşca şi Felicia aruncase, precum în orice film, o sticlă goală în apă iar Roland o zdrobise în aer. Cadru specific american, deşi filmul e francez, dar efectul spectaculos face parte din orice film.

Manu pleacă la Paris, lăsându-l pe Roland loco. E obsedat să zboare, fără licenţă, pentru un club particular. Îl vedem, ca de-a lunguul filmului, privit discred de băieţi răi. E recunoscut de unii ca fiind fost pilot. Îsi revedea şi fosta iubită, O persoană fă nici un farmec, dar tipic franţuzoaică. Meu privid in umbă, se întoarce la prietenul său. Roland, entizuasmat, povesteşte cum are de gând să renoveze fortul. Restaurant cu plafon transparent, de serviciul de elicoptere te voi ocupa tu, Manu…

Manu priveşte lung… Toate astea aşa cum a vrut ea… Roland priveşte încurcat. Să nu crezi că n-am auzit ce şopteaţi sub punte…

Şi atunci vine finaul dramatic. Urmăritorii asaltează fortul. Miza pentru ei era bogăţia presupusă. Habar n-aveau că Roland cumpărase fortul şi proiectase ce-i povestie lui Manu. În lupta ce se încinge, băieţii răi sunt mai mulţi, roland reuşeşte să-I termine cu armaneltul si grenadele vechi, dar, Manu e secerat. Moare în braţele lui Roland, pe bordul unei jumătă ţi front ramasă fără partea de sus, dar la zei de metri deasupa apei.

Să nu uităm, filmul lui Robert Enrico de făzut în 1967, epoca în care personajele ui Alain Delon nureau, spectaculos in finaluri de film.

Imaginea finalului e fortul, aflăm că se numeşte Fort Boyard şi va fi fost folosit deliberat în scenariu şi filmări. De altfel după imaginea asta se recuoaşte filmul. În colecţia mea şi în atâtea alte colecţii.

22.12.2025

rim