Îmi propusesem să scriu azi despre centenarul artistei Miriam Răducanu, în contextul expoziţiei omagiale. A trebuit să amâns, sau chiar să renunţ.
Mă gândeam să fac o analiză a momentului critic prin care trece civilizaţia planetară. Poate o s-o fac odată. Când o să amân o cronică a unei cărţi remarcabile.
Dar acum actualitatea e dominată de un eveniment pe cât de inedit, pe atât de straniu: CCR invalidează o candidatură la alegerile prezidenţiale, admisă de BEC. Deciziile CCR sunt definitive. Nu există recurs. Mai mult, termenul depunerii candidaturilor închide oricum posibilitatea unui inexistent recurs. Candidata scoasă astfel din joc are pitorescul ei. Nu doar ultravocală, ci excelând in violenţe de limbaj. Nu puţine gafe explozive. Prima aberaţie pe care a găsit s-o comenteze e că evreii sunt de vină. Nu vorbim de libertatea omului de a-şi asuma poziţii individuale în numele diversităţii (care diversitate, este, până la un punct destul de îndepărtat, proprietatea intrinsecă a Univerului). Expresia ar suna bombastic şi m-aş face de rât în proprii ochi. Adică, fără să ofensez, singura instanţă majoră de care ţin seama. Înlocuies aşadar termenul libertate, cu posibilitate. Libertatea e un concept nu doar major, esenţial, are chiar o anume nobleţe subiacentă. E şi imprudent şi riscant să atribui orcărei prostii posibile calitatea de libertate. Bref, reacţia primă – şi primară – a deja fostei candidate la prezidenţie, la aflarea veştii deciziei CCR dincolo de incongruenţa de limbaj, îi conferă toate dezavantajele. Mă rog, afară de segmentul primitiv al populaţiei interesate electoral.
Dar expresia folosită fu deja prea mult amănunţită. Să trecem la fond.
Foarte interesant e scorul cu care a fost luată decizia. Pornim de la structura CCR. Instituţia nu e una juridică. Cum sunt instanţele începând de la vârful ICCJ până la ultimul tribunal sau judecătorie. În treacăt, subliniez implicit că nu consider calitatea procurorilor ca magistraţi. Ca aşa sunt consideraţi, nu ma obligă la nimic. Până ce aş avea, doamne feri, cu vreunul. Revin. CCR e o instituţie politico-juridică. Deoarece legal membrii ei sunt propuşi in părţi egale de Preşedintele ţării, Senat şi Camera deputaţilor. Şi ratificaţi (in praxă automat) de Parlament, în şedinţă comună. Membrii CCR au calitatea de judecători. Şi au mandate de 9 ani, schimbate rotativ la câte 3 ani.
Iată componenţa actuală a CCR: Livia-Doina Stanciu (numită de Preşedinte, în 2016), Elena-Simina Tănăsescu (idem, in 2019), Mihaela Ciochină (idem, 2022); Laura-Iuliana Scântei (senat, PNL, 2022); Varga Attila (CD, UDMR, 2016); Crstian Deliorga (S, 2019); Gheorghe Sta (CD, 2019); Dimitrie-Bogdan Licu (CD, 2022); Marian Enache (Preşedintele CCR, 2022). Ultimii 4 propuşi de PSD.
Raportul politic e echilibrat.Preşedintele româniei + PNL 4, PSD 4. In peobleme divergente, decizia e, practic, luată de UDMR. La şedinţa în discuţie primele 2 judecătoare au absentat, scorul a fost 5-2. de fapt decisiv a fost votul judecătorului propus de UDMR. Ceea ce e cel puţin interesant. In compoziţia şedinţei, dezbaterea pare foarte probabil să f fost strânsă. Scorul virtual pare să fi fost 5-4. Decizia a fost, foarte probabil, una politică. Redactarea motivării va fi, tot foarte probabil, o problemă sensibilă. CCR judecă exclusiv probleme de constituţionalitate. Motivarea va trebui să demostreze încălcarea unor articole de constituţie pentru a-şi susţine decizia. Evident, CCR nu-si poate permite să eită o motivare şubredă, subţire, discutabilă. Cum dezbaterea fu transarent divergentă, cele două judecătoare de aceeaşi parte vor trebui să cadă de acord in sprijinul a ceea ce voi numi, ironic, l’ésprit du corp. dacă sunt destul de sigur de ceva e că motivaţia deciziei CCR va stârni mai multe disxuţii publice decât însăşi decizia.
Dar astea sunt aparenţele. Urmărind discursul unaia din cei doi contestatari, reiese că Dna Iovanovici-Şoşoacă (veni vremea să-I pronunţ numele) şi-a ridicat în cap destui membri de eşalon relativ înalt din partidul Dsale. Imprudenţă? E xces de încredere în sine? Inerţia succesului? Nu e problema mea. Lucrătură politică sau nu, îşi merită oricum soarta.
Comentariile celor invitaţi de Denise Rifai, a cărei emisiune electorală numită, interesant, Ţn opoziţie are mai mult dinamism decât formatul cu 40 de întrebări, au fost, aşteptat, după nominalizarea lor, tot divergente. Mă rog, câte unul fu relativ plicticos. Nu dau nume. Mă aşteptam ca cel mai exploziv să fie Cozmin Guşă, a cărui renunţare timpurie la candidatură o socot semnificativă. Mă întreb dece jurnalista, bine antrenată intr-un stil tăios-blând, nu l-a invitat şi pe H. D. Hartmann. Care vorbeşte mult şi multe, la diverse emisiuni. Iar acum din ce în ce mai mult. Intuiesc o anume lipsă de afinitate reciprocă. Aşa cum nu înţelec ce are profilerul cu Armand Goşu? Cel mai competent rusist din România. Profesor la Universitatea din Bucureşti. Cu doctorat în rusistică la Moscova, prin 90. Cu cărţi de excelentă analiză despre Putin şi putinism. Iar atitudinea profilerului despre Rusia e profund rezonabilă. De pildă acuză, pe bună dreptate, rusofobia. N-o spune pe şleau, dar auditorul înţelege că rusofobia e un sentiment destul de primitiv. Deh, nimeni nu-I perfect. Revenind, pentru consumatorul care sunt (de informaţie audiovizuală), o ciocnire (ce altceva?) între un Cozmin Guşă şi un A. D. Hartmann ar genera câteva scântei în avantajul consumatorului.
Denise Rifai şi-a conceput această emisiune ca o structură inteligentă (dece nu mă mir?). cu Doru Buşcu, redactor şed la Caţavencii ca demigazdă iar restul invitaţilor reciproc consecutivi. Acuma, cititorii mei destul de vechi ştiu că numitul e cel mai vechi caţavenc, trecut prin toate formatele (e.g Academia Caţavencu etc), prezent încă din 90. Poate alături de rafinatul Patrick André de Hillerin, destul de vechi şi el. Dar mai ales un temperament flegmatic, cu voce domoală si mai mereu ironică, numa bun de dublaj de gazdă. Cu care, de-aş fi invitat, aş fi grijuliu. Acuma că însăşi gazda-gazdă, care-şi exhibă gheruţele profesionale mai abitir ca cele 40 de întrebări, asta a gost limpede de la primul candidat provocat.
Tot ce-am înţeles mai relevant din contribuţia invitaţilor vine de la Cozmin Guşă. Habar n-am dacă el vinde programatic tablouri de gen sau chiar mai scapă câte una că nu rezistă să nu se arate participant la unele secrete ale zeilor. Contează? Nu. Nici profilerul (care de mai bine de juma’ de an se lasă dominat de excese temperamentale) nu-I imun la boala, nu foarte gravă, de a sublinia mereu ce ştie. Avantaj noi. Noi cei vii. Nici eu nu rezist tentaţiei de-a cita câte un titlu al unor autori care m-au impresionat. Á suivre.
Din pospaiul de concurenţă la distanţă prin oferta de şperle, De la H. D. Hartmann aflăm că americanuu nu prea erau confortabili cu Ponta în 2014 şi au acceptat propunerea germana ceea ce ne-a procopsit cu încă zece ani răi (vezi titlul cărţii lui Ciuvică despre primii zece). Ra Guşă vine cu un tur doi de-a dreptul sinistru, Gioană vs Ciucă (al vostru, al lor, niciodată al nostru). Ar fi a doua oară când americanii ar rata cu onor omul de la NATO. Deşi, recunosc, a învăţat ceva şi nu mai acoperă porecla nevricoasă atribuită pe vremuri de Ion Ilici Iliescu.
Atitudini opuse faţă de decizia CCR. Ciolacu (contestaţia împotriva candidaturii căruia, ca şi asupra celorlalţi candidaţi, a fost respinsă)cere peremptoriu şi public comunicarea cât mai rapidă a motivaţiei deciziei CCR. E ceea ce în sah se cheamă mutare forţată. Deci nerelevantă. În schimb Băsescu salută, ciudat, decizia CCR. Nu e primul comentariu public ofensiv al fostului preşedinte. Mie îm ipare un mod ieftin de a băga băţul prin gard. La modul încurcă-i drace.dacă mă gândesc e încă un mesaj anti PSD, presupunând că decizia ar fi o lucrătură PSD în CCR.
În fine, să aşteptăm motivarea. Am analizat deja cât de de problematică. Dincolo de subiect, care rămâne zgomotul creat de decizia CCR, mai căutând pe net dau peste un mesaj previzibil al lui Ciucă, pentru PSD: De ce ţie- frică nu scapi! O confruntare cu mine în turul 2. Coaliţia impusă de Iohannis, sub pretextul stabilităţii, de fapt pentru salvarea propriului partid, numit aiurea PNL, aflat atunci în cădere liberă, fuse şi se duse. Lde Rareş Bogda, Sigheartău & co transpiră de satisfacţie. Întrebarea e dacă or avea imunitate faţă de ciuma roşie…
Related Articles
No user responded in this post
Leave A Reply