CE SUNT CONVINGERILE?

O bună şi veche prietenă îmi reproşează: aveai, zice, flexibilitate, aveai spirit ludic, aveai humor. Acum ai convingeri. Absurdul falsei contrapuneri e aşa de imens că nici nu l-am observat la prima vedere. Cum nu poţi citi de la 2 paşi literele mai mari decât tine ale unui panou de reclamă rău făcut.

Păi, dragii mei doctori watsoni, abia fără convingeri puternice, de adâncime, flexibilitatea devine poartă de intrare pentru imoralitate, spiritul ludic devine tentaţie criminală şi humorul devine alibi pentru corupţie. Cum spunea şi fiul lui neica Zaharia…

Cum ar fi un om fara convingeri? Ca o frunza-n vânt, ca o barcă pe ocean, fără busolă sub cerul acoperit de nori. Ca un minuscul fragment de licopodium într-o picătură de apă, pe o lamelă de microscop. Cu care se evidenţiază mişcarea browniană. Să nu amestecăm convingerile cu convingerile politice. O convingere e destul de aproape de o credinţă. Şi Lucian Blaga spune: a crede e un talent. Nici cu convingerile spiritual (evit pe cât posibil adjectival religios) nu trebuie confundat. Antonimul convingerii e ezitarea funciară. Nu îndoiala. Îndoiala e carteziană. Antonimul ei nu e convingerea, ci certitudinea stupidă, rigidă. Are sens să crezi în Raţiune, în legile naturii, cele cunoscute, indiferent dacă procentul celor care le cunosc e mic şi în scădere. În cele care abia se vor descoperi. Are sens să crezi în ideea de credinţă. Are sens să crezi în nevoia de moralitate a fiinţei umane. Are sens să crezi în înţelepciunea aforismului poetului transilvan…

Cum poate un om profund onest să facă aşa o confuzie? Lipsa de imunitate la poluarea morală multistrat faţă de care avem prea puţină rezistenţă nu e de ajuns. Cum nu e de ajuns o treaptă de la prispă să urci până la pod. Care-i, atunci, sursa erorii?

Cel mai probabil, acordând toate beneficiile şi creditele bunei credinţe nu prietenei mele, ci principiului solidarităţii umane (exprimată, la rigoare, prin prietenie), e confuzia conceptuală. Se confundă conceptul real de convingere, care nu poate fi decât de esenţă morală (inteligenţa e o calitate mai mult morală decât intelectuală, spune un proverb francez citat, pe vremuri, de D. i. Suchianu) cu adoptarea uni poziţii în marasmul conflictual al realităţii.

Ar mai fi ceva. Dincolo de eroarea conceptuală, fraza citată la început sugerează o conotaţie negative acordată conceptulu de convingere. În alte cuvinte, a avea convingeri ar fi o scădere. Faţăde ce? Faţă de clamata imparţialitate. Faţă de pretinsa neangajare. Dar exista neangajare reală? Câţi oameni de bună credinţă nu se automostifică, pretinzând o pseudoneutralitate, dar manifestându-se efectiv mai puţin sau mai mult, uneori foarte mult, asimetric pe multmai multe planuri decât cel al realităţii unei ţări ca a noastră.

Pentru moment nu vom extinde subiectul în direcţia unei analize al cărei timp socotim că n-a venit încă. Nici nu dorim să diluăm prin verbalizare.