Revista Neuma şi-a făcut apariţia în preagul anului centenar. De-a lungul căruia a publicat, în fiecare număr, articole dedicate acestuia. cum editura Neuma publică volumul Zece poeţi – o sută de poezii, coordonat de Florea Burtan. Sub sigla 100 România.
Extrag din prefaţa lui Horia Gârbea, intitulată O sută de poezii pentru o sută de ani: Câmpia Teleormanului, străbătută de râuri subțiri, a dat totuși literaturii prozatori puternici, realiști, ai unui mediu uman variat și pitoresc, nu odată altoit pe cruzime, precum Zaharia Stancu sau Marin Preda. Dar și un gânditor, eseist care nu s-a sfiit să vorbească de un „sentiment românesc al ființei”, o metaforă poetică pentru un ethos particular… Toți cei zece poeți… Sunt profesori, ziariști, personalități care constituie repere în cultura din Teleorman.
George Băicoianu imprimă poeziilor sale o formă parţial rimată. Cu excepţia a două, Insomnia asfinţitului şi Mai iarnă-mă, exemple de prosodie clasică. Sonul diafan al celorlalte 8 aminteşte de poezia populară, sentimentul liric e pe măsură. Totuşi din senin ţâşneşte versul singular Azi demnitatea este un păcat (Sentiment cotidian), poetul amintindu-şi că e artist al cetăţii.
Florea Burtan nu este numai coordonatorul volumului, ci şi cea mai reliefată şi emblematică figură a momentului literar teleormănean actual. Redactor şef al ziarului Teleormanul şi al revistei judeţene de cultură Caligraf, autor a 20 de volume de poezie, proză şi un roman (Între care Tren printre zodii, Neuma, 2017), este un maestru al versificaţiei clasice. Nu altfel sunt poemele oferite antologiei.
Autorul începe cu un ton elegiac, în poemul intitulat chiar Elegie de pierdere. Ideea de înger e luată, apoi, în răspăr. Chiar paradoxal:
Bătrânul înger a dat foc la grădină
Şi toate miresmele s-au pustiit.
opriţi-l, a strigat cineva, oferiţi-i lumină,
Puneţi-l la zid, până ce încă nu a pierit!…
Dar, acelaşi înger, compune poezii. Sau nu e acelaşi? Împreună cu alţi îngeri devastează iarba, asistă la cântecul intonat de trupul iubitei şi câte şi mai câte. Îngerul păzitor al eului poetic a îmbătrânit şi-şi împrumută acestuia aripile-i uşoare.
Viziunea poemelor selectate pentru această antologie e focalizată pe partea umbrită a lucrurilor. Nu neapărat pesimistă. Universul schiţat e întunecat, dar privit cu obiectivitate constatativă, sobră, deloc tânguioasă. Programatică, aş spune. Singura entitate pozitivă e iubita. Ca interlocutor poetic standardizat. Într-o logică a firescului, tonul rămâne… tonic (sic), chiar dacă nu euforic. Punctul focal e poemul dedicat memoriei scriitorului Gheorge Stroe, dispărut în vara anului trecut. Titlul căruia, Moartea vindecătoare, o găselniţă metaforică, e sintagma definitorie a ciclului.
Dumitru Vasile Delceanu face un pas mai departe, pe liniea atitudinii. Înepe discursul decapoetic cu optimism sănătos: Ţăranul încă n-a-nvăţat să moară. În fericit contrast cu tabloul realist-negatv al precedentului poet. Îngerii populează şi lumea acestui poet, dar, răninduşi aripile de spicele răscoapte, menţin tonul pozitiv. Nota paseist-nostalgică n-are cum să lipsească, totuşi, altfel s-ar pierde contactul cu realitatea… reală:
Am cumpărat din târg un lacăt greu
Să-l pun înlăcrimat cercel la poartă
Şi cheia să i-o-ntind lui Dumnezeu.
E cerul mut şi vremea este moartă.
Acest al treilea poet e primul care aduce vorba de un element specific ţinutului teleormănean: Salcâmul lui Ilie Moromete. Nu se opreşte la simbolul arhicunoscut:
Aleargă zvonul că pe Călmăţui
Împarte Domnul cuminecătură
Şi stă de vorbă cu copiii lui,
Chiar şi cu ăia care-l tot înjură.
Strofă cu cel puţin dublă semnificaţie: directă şi conotativă. Dovadă a refuzului festivismului, strofa e unul din momentele majore ale antologiei.
O nouă bilă albă pentru coordonator: plasarea, după autorii clasicizanţi a Florinei Isache (care-şi lansă cel mai recent volum cu abia o lună în urmă, la Roşiori de Vede), o mânuitoare expertă a poemului pilulă, esenţializat şi penetrant. Tematizând poetic obiecte banale – şi reale – din mediul imediat. De remacat un subtil joc de cuvinte, nu tocmai accesibil, dar de remarcabil efect : Este suficient să extragi cuvântul dintr-un radical liber.
Aşteptam cu firesc interes contribuţia profesoarei Nicoleta Milea. Începe cu o miniatură întrucâtva riscantă, folosind cu curaj şi dezinvolură sintagma Dorul de Patrie (Testament). După un exerciţiu en passant de poetizare a apei (ploaie, lacrimi, izvor), vine un tablou rafinat, bucolic evocativ. (Peceţi). Apa, substanţă poetică în sine, e reîntâlnită într-o sută de fluvii. Apoi imediat, un izvor care răneşte.
Densitatea imaginilor în cele 10 poeme scurte la nivelul de aşteptare de la zugrăvirea Umbrei lui Midas. Iar finalul e apoteotic:
Ca și cum știința de afi
Te-a ales pe tine
Pietatis et impietatis exemplum…
Ave ţie, lumină!
Urmează Domniţa Neaga, quasiomolog al poetei din Alexandria. Volumul Dsale antologic a fost prezentat pe blog în urmă cu 2 săptămâni. Iar un volum de cronici, publicat de aceeaşi editură Neuma, îşi aşteaptă rândul. Primele 2 poeme ilustrează expertiza autoarei în versul clasic, operând cu noţiuni ecleziastice (În catedrală, Drept divin). După un poem în vers alb, o interesantă evocare a chiar volumului propriu Muntele din vis, ca entitate poetică. Fără a lega numele salcâmului, în poemul cu titlul arborelui emblematic, de personajul – la fel de emblematic – al marelui romancier teleormănean, textul se poate citi simultan ca o referire eliptică sau ca o metaforă independentă.
Medicul Lucian Paraschivescu, membru al asociaţiei medicior scriitori, o personalitate polivalentă (poet, prozator, eseist, publicist şi artist plastic) oferă antologiei poeme scurte, majoritatea din 2 catrene. Tonul discret autoironic dă o notă oarecum singulară antologiei, pe fondul dominant elegiac al acesteia:
Iar mă cauți, iar mă vrei…
Moarte, te-am uitat aproape.
Hotărâtă să mă iei,
Prada n-are cum să-ți scape.
Din pupile ziua-mi mături,
Știi al naibii să-ți faci treaba…
Geme singur, pe de lături,
Timpul meu trăit degeaba. (Soroc)
Tonul lui Picu Păun bate spre vindicativ:
Atunci când vine vorba despre ţară
Am să-ţi mai spun ceva, stimate domn,
Dacă asculţi atent în nopţi de vară,
Câmpia româniei geme-n somn.
Apoi îl îndulceşte, în linia generală (Elegie târzie) şi-l pigmentează cu o glumă ludică ce încheie brusc o lamentaţie: ține-ți lele creierul sub coadă / să-ți citesc ceva de Henri Coandă! Notarul din Turnu Măgurele are, în acest volum, ambitusul poetic cel mai larg, pe 3 octave (Odă în metru grotesc).
Ultimii doi poeţi (strict în ordinea paginaţiei), Florin Gheorghe Tănase şi Doina Zărnoianu, provin, ca şi precedentul, din mediul judiciar. Contribuţia Dlor la volumul antologic dedicat centenarului se integrează în linia generală a acestuia. Să notăm accentuarea tematică (Despre ţară, Fl. Gh. T) şi îmbogăţirea dominante elegiace cu elemente de pastel, altfel prezente punctual şi în contribiţiile celorlalţi.
Ca orice antologie, volumul sărbătoresc se încheie cu microportrete dense ale autorilor.
Volumul e îmbogăţit cu ilustraţia sofisticată, semnată Teo Şerbănescu, desenele în peniţă ale căruia pecetluind fiecare capitol auctorial.
Cronicareul se face ecoul corului public apreciind oportunitatea, originalitatea, ingeniozitatea ideii şi reuşita literară a remarcabilului volum. Marile personalităţi literare ale ţinutului teleormănean, Zaharia Stancu şi Marin Preda, sunt, desigur, satisfăcuţi, acolo, sus.
Related Articles
No user responded in this post