CUPLURI DE ACTORI

Ce va să zică asta? zică asta? zică asta? Înainte de a ajunge la rostul postării, Sunt necesare preiminarii. Înainte de toate la cem ă refer? La actori, unul care interpretează un rol masculine şi o actreiţă care interpretează un rol feminin în acelaşi film care s-a făcut de cel puţin două ori.

N-am date, e posibil să existe zeci de mii de cazuri. Nu măppt referi decât la cazurile pe care le cunosc.

Richard Burton a jucat, în anii 40 ai secolului trecut, cu Elidabeth Tylor de ma]I multe ori. Şi s-am căsătrit şi recăsătorit între ei de trei ori. Dar acotrul a jucat mai multe tipuri de roluri. Dau doar două exemple: personajul din filmul “Priveşte înapoi cu mânie” anii 50 ai secolului trecut şi rolul lui Thomas Becket din tilmul eponm 1964.i

Uitasem să prezize, condiţia mea la definirea subiecţilor e să nufie căsătoriţi între ei.

Din câte  şiiu, în celelalte cazuri coniţia e îndeplinită.

Articolul va fi mult mai scurt decât toate celelalte. Importat  va fi ultimul caz, care constituie, de fapt, rostul articolului.

Aşadar să purcedem la drum. De fapt nu cunosc tu totul doar alter treic azuri, maim ult sau mai puţin din anii noştri.

Primul, de fapt primele două se intitulează Die Hard (greu de ucis) I şi II cu Bruce Willis. Actor foarte cunoscut, cu multe roluri la active. Partenera sa din ambele filme se numeşte Bonnie Bedelia, de care nici n-am maii auzit decât în aceste două filme.  M-ie teamă ca nici domniile voastre n-au mai auzit.

Personajul masculin e simplu poliţist din Bew York şi la începutul primului film călătoreşte cu avionul la Los Agneles, unde soţia sa era de 6 luni numărul doi dintr-o  Companie globală japoneză, NAKATONI.

Ceea ce stâneşte intrersul unor terorişi, care spear să iackpotul. Aceştia atacă firma, iau 30 de ostatici (tocmai se sărbătorea Crăciunul. Crăciun la japonezi? întreabă cineza. Ptr sdintel concernului, Joe Takagi răspunde cu humor: Ne-aţi făcut la Pearl Harbor, v- făcut la electronicale.

Să nu omitem numele poliţistului: John McLine. Soţia, premnume Holy, adoptase în firmă numele Genaro, în urma preceptelor firmei japoneze, ca în final să se recunoască a fi Holy McLain.

Deducem că in final, după ce poliţitul luptase de unul singur cu cei 12 terorişti rămas în firmă unde ajunsese la începit cu avionul de la New York la Los Angeles pentru Crăciun şi nu prea se înţelesese cu soţia.

Cum la americani regula happy-end e sacrosancta, în ultimul cadru şeful teroriştilor se păbuşeşte de la etajul 30 al uriaşei clădiri (care avea, am uitats-o spun, 35 de tajr şi era parţial demolată de lupte. Bine înţele poliţia locală a dat în gopi, iar intervenţia FBI era să dărâbw cu totul clădirea NAKATONI. Reguli nine qua non infilmele amerciane, producătoare de reţete fiaciare.

Al doiea film cu alţi terrorist John McLine e acum locotenent de polite la New Yor, acum pe nune cu soţia. Care face o călorieninversă cu aly avion De la  los Angele (de ce?) la New York, unde John Mcline e acum locotenent de poliţie. Drama  incepe când comandantul aeroporului află că un front atmospheric care traversează zona pune în pericol avioanele  sim ai ales aterizea lor pe aeroportul Dulles din New York, unele riscnâd să ramână fără combustibil. Între care aionul cu care călătoreşte Holly, soţia poliţistului. Evident acesta din urmă se prinde primul că ceva nu e în regulă, căci una din cele două personae dubioase, pe care-o ucisese  Se pare că mai murise odată, cu doi ani în urmă. Află printr-un  schimb de faxuri. Aeroportul e plin, e tot ajunul Crăciunului precum în urmă cu doi ani.

Ce voiau, la urma urmei. Noii terorişti? Ocupasră punctele cheie ale aeroporului, controlau comnicarea, cunoşteau situaţia avioanelol pe cale să-şi termine combustibilii                                              si să pice într-un dezastru fără seeamăn (între care şi avn care se afla soţia poli f.onul cu care zbura şi cel în care se afla sotia poliţistului) pentru a şantaja conducerea aeropotului să dea cale liberă unui avion în care se afla un mic dictator dintr-o ţară mica din istmul Panama, generalul Esoeranza. Bref toţi băieţii răi se- ă în avionul pilotat de general, încearcă să decoleze, dar poliţisul urmăreşte avionul cu un elicopter  al unei reporteriţe TV. Tcmai cand avionul generaluluim cu toţi teroriştii se desprindea de sol poliţisul se  aruncă pe aripa plină  dw kerosen şi dupe ăo surtă bătaie cut săl accep. Mai arunc pe sol deschizân trapa rezervprului din aripă. Avionuls-a desprin deja de col, combustibilul se scurge, poliţisul aprinde jetul cu o brichetă, jetul se aprinde, se propagă şi avionul explodează cu toţi poliţistul  învinge singur a doua oar ă. Rol mănuşă pentru Bruce Willis, darcu preta mulţi terorişi în două serii pe care eu nu l-aş fi ales. Nu gust astfel de filme şi doar încadrearea parţlală în model m-a făcutsă-l accept.

Mai urmează   nu ne pied caz, apoi, in final, adevăratl scop al textului de faţă. Dar să nu ne pierdem răbdarea.

Penultmul caz ceva, mai apropiat de gustul meu, deci mai uşor de descries, aşadar episodul mai scurt.

Harrison Ford joacă rolul lui Jack Ryan, agent CIA. Dar să facem puţină istorie. Scriitorul American Tom Clancy (147-2013) şi-a făcut din Jack Ryan nu doare eroul lui,ci personajul lui pe termen lung. Absolvent al unui colegiu iezuit,  deci republican Tom Clancy l-a admirat pe Ronad Reagan. u său roman, “Vânatoarea lui Octombrie Roşu” (1982) a fost apreciat de Reagan, ecranizat în 1984 etc. în lunga saga Jack Ryan va ajunge Preşedinta, iar fiul său (care abia se naşte în al doilea film pe care-l descriem) va continua  opera salutară  şi salubră a unui Jack Ryan ajuns preşedinte al SUA.

Atât pentru punerea în temă.

La debutul primului film, Jack Ryian, ca american, vizitează Londra ca siplu turist împreună cu soţia jucată J de Toraucată de Ann Archer şi dde fiica lor, jucată  de Tora Birch. La acel moment Ryan e doar un fost acent CIA. Predă istoria la colegiul naval din Annapolis. Prezenţa soţiei în persaj justifică, de fapt încadrearea celor două filme în schemă. Mama lch iica urmează a se înâlni cu tatăl când cu toţii sunt surpinşi de o explozie. Aflăm că e debutul unui act terrorist al IRA (armata repupublicană irlandeză. Irlandeză? E vorba de paşnica Irlandă catolică şi războiul cunooscut cu anglicanii din ULSTER – Irlanda de Nord, r ăzboi fratricid. În care nu s-a făcut econimie de terrorism pănă la pacificarea zonei in zilele noastre. Ce-am relatat pe larg explică atacul terorist din primul film.

Dar şi între cei din IRA rise diferenţe pe care se bazează primul film. Literul “legal” al organizaţiei urmăse prin acel atac şi va uemăr permanent doar un scop politic. Şi acest fapt e cunoscut din praxa  anilor 60-70 in general. Acum răprirea vărului reginei mama a Angliei, pentru negocieri politice. Dar în acel atat exista yl lider rebel (jucat de Sean Beam) care n-i asculta pe şefi. Acestal-a urărit cu o oră oarbă pe Jack Ryan care-I ucesese fratele mai mic în acea primă încăierare, Despre asta e vorba în întregul film. Acest rebel ajunge să-şi împuşterii liderii, urmărind d-ar să lichidese socotelipe cu Jack Ryan Cum filmele americane au nevoie de Happy end rebelul dipare în final în valui, după o urmărire trepidantă pe mare.

Al doilea fim e mul mai simplu. Avem un preşedinte American în funcţîe (jucat de Donald Moffat), a cccccccarui politică e războiul împotriva drogurilor. E infroamt că nu cele provenite de la clanul sudamerican de la Medelin, ci de cel din Cali, ambele din Columbia sudamericană. Jack Ryan e acum vicepreşedintele sercviciului American de informaţii. El descoperă urmele unei conspiraţii care ajung până sus, la nivelui preşedintelui American. Lual la rost de acesta refuză orice compromise şi filmul de încheie cu Jack Ryan declarînd adevărul în faţa comisiei senatoriale de anchetă.

Şi acum ajugem la adevăratul rost al articolului, în care schema e mai mult decât perfectă. E vorba tot de două filme: You,ve got mail (Ai primit un e-mail), 1998. Tom Hanks e e proprietarul unui mare lanţ de librării care vrea să înghită o mica librărie de cartier, a cărei directoare e jucată de Meg Ryan. Al doilea, dăcut în 1993 descrie cum ajug unul la altul în final aceiaşi actori.

Fiecare din cei doi actori au jucat în mai multe filme, dar personajele jucate de Tom Hanks se întinde, de-a lungul vieţii pe o mai largă plajă tipologică. Să ne amintimdoar de ultradificil rol din “Forrest Gump” şi că l-a jucat alt film,… Walt Disney.

Al doilea film al nostru cu aciaşi doi actori e făcut în 1993.şi se intitulează Sleepless in Seatlle (Insomniacul din Seatle). Personajul lui Tom Hanks e proiectant, soţia i-a decedat de 10 ani şi-şi creşte băiatul care are 8. În noaptea de ajunul Crăciunului puştiul dă un telefon unui serviciu telefonic  de noapte, spunând-şi păsusul: arvrea ca tăticul lui să-i aducă o doua mama. Convrbirea e  ce,ascultată framentar pe pernojaul jucay de Meg Ryan, într-un drum de noate cu maşina. Personajul e proaspăt logodită, dar ascultând convorbirea  aceasta o osedează şi in final personajele re reunesc pe… platorma Empire State Building, după  ce, inultimul moment înapoiase logodnicului inelul de logodnă privin spre faţada ăclădirii Empire State Builodig unde puştiul îi dădus intâlnire în numele tatălui            său încăpăţâhat. Filmul se termină cu cei tre ieşind  în strad stradă la coborârea de pe clădire.

Perfecţiunea totală, amble filme au acelalaşi regizor: Nora Ephron

Categories:

One Response

  1. Alexandra Alferaru says:

    Si la noi avem cupluri de actori evoluând în film și teatru.
    Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț.
    Nu – mi amintesc titlul filmului.
    Rebengiuc era “banditul din munți” iar Mariana era o vajnică utecista care îl înfierat cu curaj. Pentru publicul mai sensibil se simțea o nota de umor, trecuta de cenzură.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Categorii
Arhiva