QUINTET POETIC

Poeta Marieta Cristian e cea mai explozivă apariţie publică din ultimii ani. Mărturiseşte că scrie de 5 ani, ceea ce oricum înseamnă un ritm rapid de dezvoltare. Dar debutul în volum e şi mai concentrat. În 2019 apare, la Editura Astralis, Mitologie întoarsă. Cu o prefaţă de prestigiu, semnată de Ana Dobre. Aceeaşi editură, aceeaşi prefaţaatoare, un an mai târziu, alt volum: Rătăcit într-o secundă. A benefica de un gir critic de anvergură, constuie, pentru spectatorul tabloului poetic al anilor pandemici o garanţie de valoare. Cititorul e făcut atent. El reţine semnificativul titlu al primului capitol din al doilea volum: În căutarea… CUVÂNTULUI. Vocea poetei, pe parcursul acestor prime două volume e simultan aceeaşi, conturată, personală şi totuşi alta. Din goană, începe a se descopri pe sine. Urmează, în 2021, L’automne bleu(Collection le Parc,2021)- website literar francez, la conţinutul căruia n-am găsit access.

În fine, anul acesta poeta a publicat 3(trei!) noi volume: La pas cu absolutul, Editura Leviathan, prefaţat de poeta Victoria Milescu, Foşnesc clepsidrele în noi, Editua Inspirescu şi În căutarea poeziei pierdute din noi, Editura Betta, prefaţă de Nelu Barbu. Har cerului că am ocazia de a schiţa acest portret literar înainte de sfârşitul anului.

Poeta n-a trecut neobservată. A fost încununată cu premii şi diplome. Nu le voi cita pe toate. Căci socot definitoriu premiul pentru originalitate al Editurii Inspirescu. Nici nu voi înşira revistele în care a publicat. Această remarcabilă densitate a contribuţiei literare pe de o parte rezultă din tabloul de ansamblu, pe de aalta demonstrează receptarea ei deschisă de către luea literară. Idem prezenţa în antologii.

Dece am subliniat esenţialitatea acelui titlu citat de capitol? Deoarece o exprimă ca artist. Poeta mărturiseşte: O mare provocare pentru mine este CUVÂNTUL – primul pas spre POEZIE! Cuvântul este adierea firavă care topește secundele ninse si troienite în noi integrându-le în ciclul firesc al curgerii într-o nouă primăvară-POEZIA.

Fraza citată nu face decât să dezvolte sintagma definitorie pe care am cules-o din acel al doilea volum.

Până acum informaţia prezentată nu-mi aparţine. Cele de mai sus rezumă, succinct, cee ace am putea numi fără a vulgariza, materialul clientului. Nu conţinutul, de acesta mă voi ocupa ulterior, ci doar autoportretul de autor.

Încerc să ilustrez primatul CUVÂNTULUI, pe două planuri: precizând senzaţia dată de sonoritatea particulară a listei titlurilor, la nivel de volume şi la nivel de capitole şi apoi, intrând în adâncimea materiei poetice. Ceea ce e, de fapt, tema oricărui raport de lectură.

Dece folosesc acest termen rezervat? Din două motive. Primo, se întâmplă sa fie primul meu raport de lectură adresat xpunerii publice integrale a unui autor. Toate celelalte, focalizându-se la un anume volum (alte texte vis-à-vis de eventuale volue ale aceluiaş autor), sunt cronici de întâmpinare. Disponibilitatea a 5 din 6 volume, dar mai ales compactitatea colecţiei exclude alegerea unuia. Am evitat cuvântul operă. Există scriitori cu opera soi disant telegrafică. Dar microvolumul căreia se constată la capătul ei. Explozivitatea poeziei publicate dens de Marieta Cristian justifică presupunera că opera acesteia se va constitui în timp. Premise, evident, există.

Chiar cronicile de întâmpinare (iar textul de faţă face, cumva, la limită, prin adaptare la context, parte din categorie) conţin o doză de apreciere personală. Arareori chiar de verdict. Când ai întâlnit în premieră poezia unui Mircea Dinescu, exempli grazia. Evitarea unui diagnostic apăsat nu rezultă ca necessitate întrinsecă a valorii evidente a materiei poetice. Ci la implicarea unor critici de valoarea unei Ana Dobre. În prezenţa căreia autorul textului de fată (re)simte nevoia decentă de a vorbi sotto voce. Dar… se înţelege ce sugerez.

Cuvintele folosite la acest prim nivel de sinteză nu sunt doar poetice, în sensul lui George Călinescu, în Universul poeziei. Sunt spectacular, excluzând orice sens pejorative, antibanale, dacă termenul artificial e acceptabil, cu cârlig, pentru a folosi un termen oarecum focloric. Cel care intră în librărie şi n-a auzit de Marieta Cristian (există şi aceştia) frunzăreşte instant cartea, apoi o cumpără. Poeta nu face un gest deliberat de PR. Pur şi simplu se exprimă, poate nu fără o doză subliminală de inocenţă. Nota bene, una de bun gust.

Dar concentrate lume a titlurilor conţine, poate uşor suprinzor, atitudini ambigue. Între aplombul din La pas cu absolutul şi melancolia din În căutarea poeziei pierdute din noi distanţa e maim ult de 3 ani. Aşa ca ea exprimă spectrul emotional amplu al poetei.

Şi acum la drum, pringrădina luxurintă a poeziei oferite. Am decis să nu preiau judecăţile de valoare ale distinsei prefaţatoare. Din respect pentru diferennta de potential faţă de dsa, dar şi pentru a-mi delimita modesta optică. Totuşi, la primul alineat al prefeţei, de o exactitate aşteptată, m-aş asocia.

Început  în forţă: Cine sunt eu? Imediat, o mostră de dialog poetic, cu iubitul abstract, încheiat cu fin humor. Forma dialogală continua. Poetizând mereu abstractul canonic (Eu şi Tu suntem perechea). Iubirea? E fără limite. Cum altfel? În paşi de dans. Unic. Cum altfel? Vocea poetică nu scade sub perenă idealizare. Definitoriu. O mostră de luciditate cristalină. Iubirea are şi iarnă. Poate când asculţ tăcerea din celălalt. Şi iată, întrebarea insolubilă: ce-a fost mai întâi, SCRISUL sau IUBIRA?

Din orice colţi ai privi iubirea, chiar melancholic, la limită chiar ludic, se sedimentează luciditatea. Un soi de autocontrol existential.

En passant. Valenţele poetice ale ploii au fost valorificate de destui poeţi. Până la textieri de muzică lejeră. Poemul Plouuă în reluare… joi artrebui citat integral, orice selecţie ar nedreptăţi toate celelalte strofe. Aşadar trimit cititorii croncii extinse la… volum.

Este poemul din al cărui titlul volumului ars poetica a autoarei? Nu tocmai. Pe fragmente, poate. Într-o măsură. Aleg să citez o imagine fulgurantă, cu maxim local de tensiune poetică:

Un tren închis,sigilat,fără opriri

Sagetând întunericul cu fulgere scurte

Ca bătăile inimii.

Ne dor şinele brăzdate,ne zvârcolim

Strapunşi de TRENUL-  TIMP,

Ne scurgem odată cu el

In liniştea pe care n-o mai auzim

Născându-se după noi!

Al doilea volum, cu titlu mai incitant – Rătăcit într-o secundă – repetă Editura şi prefaţatoarea. Aceasta din urmă disecă analitic, explicând mai ales ce nu este poezia Marietei Cristian. Dar m-am angajat sa nu preiau elemente din prefeţe.

Rezonanţa structurală dintre primele două volue, chiar unitatea lor, cu doza logică de complementaritate e exprimată/semnalată de titlul identic al primelor capitole: În căutarea… CUVÂNTULUI. Element esenţial al întregii construcţii poetice.

Continuă diaogul, aici cu interlocutorul din ce în ce mai abstract. Dovadă că a-l numi iubit în primul volum termenul era simbolic. Apoi autoarea purcede la etalarea sinelui poetic (despre scrisul meu). Poemele se lungesc programmatic. Dacă în primul volum cuvântul cel mai frecvent era iubire, cu nexusul lui de sensuri, presimt ca la nivelul celor 5 (sau 6?) volume, centrul de gravitaţie de la început enunţat, cuvântul, va domina. Cheia de boltă a catedralei lirice. Dati-mi cuvântul are dublu sens. Cel subiacent e definitoriu.

Dar în ce cod citim expresia Călătoria este felul meu de-a fi ? să nu uităm, ne aflăm pe teritoriu liric. Deci explorăm, simbolic, stări.

Poeta operează în categorii filosofice. În sensul de dicţionar, ca noţiuni de maximă generalitate. Timpul, cuvântul, iubirea, sunt folosite lyric numai în accepţiunea cât mai aproaape de universal. Pentru ate situa la acest nivel, nu e de ajuns curajul intelectual. Ai nevoie de resurse pe măsură. Deja dinainte de volumul de debut, Dsa avea conştiinţa controlului acestor resurse. I se potriveşte distihul din Corneille: mes pareils a doux fois  ne se font point connaître / et pour leur coups d’essai, il veut des coups de maître. Desigur, păstrând proporţiile.

Dacă primul volum e aproape un diaog permanent, cu un singur interlocutor, al doilea, menţinând dialogul, la o altă scară, conferă repliclor sinelui o notă reflexive, de meditaţie.

Iată o autodefinire orgolioasă:

Sunt propria mea catedrală în care să mă rog doar eu!…

Tensiunea lirică e aceeaşi. Ce fluctuează, mai ales pe parcursul primului volum, e intensitatea trăirii. Sesizabilă prin forţa oscilantă a metaforelor. Mai puţin spre deloc în al doilea volum. Dacă ceva e evident, e că aceste prime două volume, dincolo de aspectele formale (editură, prefaţatoare), e că formează un tandem. Conjugat. Totuşi cumca în ompleentaritate.

Câteva perifraze infiltrate. Cărora le dă sensuri inedite (e.g. visul unei nopţi de vară – ca titlu).

Totuşi ceva nu mi-e uşor sa decriptez. Dece al doilea volum se cheamă Rătăcit într-o secundă ? mai ales ca al doilea, în tandem, l-am resimţit mai degrabă ca o regăsire de sine.

Dacă primele două volum formează un tandem, atunci cele trei publicate anul acesta să fie, la rândul lor, concepute/construite ca un triptic autonom? Nu cred şi nu simt, în urma unei prime lecturi.

Consider aceste 3 volume pentru care nu există date de ordonare cronologică într-o ordine subiectivă. Încep cu cel prefaţat de poeta Victoria Milescu.. Prefaţatoarea mărturiseşte în text că gestul girant îi fusese sugerat de prefaţatoarea primelor două volume. Cre, astfel, ar putea fi considerată ca naş literar al poeteo noastre. Locul Informaţiilor pe care le oferă Ana Dobre dincolo de prezentările publice e mai la vale,spre final. Ca o completare a profilului autoarei denselor volume.

Aşadar:

La pas cu absolutul începe cu un titlu – încă o perifrază. Sugerând, coroborat cu titlul ambiţios al volumului, conştiinţa propriei integrări în universul cultural. Glosează apoi pe marginea unui cunoscut proverb antic, oferit ca motto în latină. Deloc gratuity, cu rostul permanentei regăsiri de sine. Întreg volumul continuă, de fapt, soliloqiul meditative, autodefinind eul cerebral, chiar dincolo de cel liric, din Rătăcit într-o secundă. Avem, aşadar, un răspuns texual la ipoteza natural a grupării duale. Conexiune structurală a tuturor volumelor de până acum. Rolul cronicarului se ădeşte a marca un moment de respiro, deci momentul anaiizei prezente e necesarmente plasabil în acelaşi an.

O subtilă, discretă diferenţă. Stropi rari de humor. Motivaţi de acumularea încrederii în sine. Ca un perete stropit cu un calcio Vecchio colorat.

Dacă concentrarea cronologică a volumelor n-ar fi determinat aforţiori o abordare frontal, o virtuală cronică de întâmpinare ar fi oferi cronicarului o satisfacţie punctuală. Aşa mă voi mgini la un citat selectat:

Tu ești Ana in care mă substitui și mă zidești viclean pe mine, Meșterul Manole, extaziat de catedrala visului și scrii o simfonie a durerii sublime din corzile viorii care se naște-n tine…

Cine e Ana? E evident. Măria sa cititorul. Deţinătorul acelui vere dictum.

Am căutat, prin relectură diagonală, de-a lungul a 5 volume, o ars poetica. Deoarece discursul liric totuşi omogen, în fireasca evoluţie, evidenţiază o personalitate literară ce se impune cititorului generic. În locul uneia, arta poetică se disipează ubicuu. Cu generozitate. În schimb resimt, nu fără a putea argumenta material, volumul Foşnesc clepsidrele în noi  ca plenar. Un gest de autorezonanţă, daca termenul, cam artificios, e acceptabil. Dincolo de text, dacă celelalte prefeţe sunt analitice şi generoase, cea a editorului George Terziu (care, în numele Editurii Inspirescu, i-a acordat poetei premiul annual pentru originalitate – cum precizam ai sus) are un plus. O scânteiere admirativă. Faţă de care argumentarea punctuală ar strica momentul. Personal, simt aceeastă scâneie. Sincronă cu propria reacţie.

Joaca poetului cu timpul relative, conchite editorul prefaţator. Dincolo de mottoul din Borges (Timpul este substanța din care sunt făcut.), e mult mai mult decât atât, nu văd nici o joacă. Văd un meşteşug eclatant (sic) al poetizării conceptului filosofic fundamental cu care poeta se ia, inteligent şi ubicuu, la trântă

Iată dece risc să reduc comentariul acestui volum nodal la atăt. Reacţia mea ca citator, poate ar afecta, insesizabil, ochiul rece.

În fine, ultimul pas. Pentru acum. În căutarea poeziei pierdute din noi. În faza de început, analizând doar titlurile volumelor, îl socoteam melancholic. Retractez. Acum în socot abil încifrat. Căci e un exerciţiu de etalare a tehnicii scrisului, completând oferta lirică. Aforisme (vai, nu. AFORISME. Şi VORBE. Vorbe despre… TĂCERE; … Despre CURAJ; … Despre BARIERE – 1, 2, 3, 4 şir epilog; …Despre VIS 1, 2, 3; …Despre OM 1, 2;

II. POEME (altfel de vorbe) Cu un motto punctual: Cuvântul este adierea firavă care topește secundele ninse si troienite în noi integrându-le în ciclul firesc al curgerii într-o nouă primăvară-POEZIA

Dialog cu sine;

Vorbe de(spre) NIMIC;

Flashuri de toamnă: Amiază; Menuet; E toamnă (în noi); Iarăşi toamnă;

DORURI ŞI NOSTALGII. Acasă…(1); Acasă… (2);

NEÎNŢELESURI (întrebări): Întrebare de sezon? (şase părţi); Flashuri de sezon: Războiul din noi; Întrebare; Despre… scris (1); ,,Fugit irreparabile tempus” Ghilimele necesare; Mărturia unui… EU; Apocalipsă (din curiozitate); (Mă) ning culorile; Alertă (1); (2); (3).

III ESEURI (vorbe cu tâlc) – Motto: De la eseu la poezie nu e decât un pas

,,Fugit irreparabile tempus”(Replica)

Timpul sfâșiat In distanţe si distanţări.

Motto:

Uneori distanța până la cer

 e mai scurtă decât aceea

 cuprinsă într-un pas.

Pe prima o poți parcurge

 în câteva secunde,

 cât spui o rugăciune, pe când,

  pentru a face un pas,

trebuie să retrăiești întreaga viață

EPILOG

(concluziv): O mare provocare pentru mine este CUVÂNTUL -primul pas spre POEZIE!

Şi, post colecţie de titluri, un Motto simbolic: Dacă timpul ar avea rime, ce poezie!

Ca volum separate, cu multe aforisme, e riscant. Aforişti s-au manifestat de la literature romană la… serialul lui Gheorghe Grigurcu, invitat special al revistei NEUMA. Trecând prin piscul alpin Lucian Blaga. Ca volum concluziv, volumul e la locul lui. Oferăun caracter unitar quintetului concentrat.

E momentul de a complete profilul poetei cu o informaţie definitorie, deloc periferică, dar din sursă exterioară celor publice utilizate până aici. Sursa este prefaţatoarea primelor două volume, Ana Dobre. A mai repeta că Dsa e un distins critic literar ar fi pleonastic şi… gafeur. Iată: Marieta Cristian a predat, evident la nivel de liceu, două discipline rare: Latina şi literature universală. Să lăsăm cititorii să interpreteze.