Adam S. Carniol, EA, Editura Vremea, Bucureşti, 2016
Un roman bazat pe o poveste de dragoste. Care-i sunt şansele într-o lume literară amestecată, multiformă, nu chiar polifonică totuşi? Două ar fi condiţiile elementare: substanţa umană şi o inserare semnificativă în context real. Ea (superb titlu, lapidar la extrem, cuprinzător, şocant chiar), propunere a lui Carniol S. Adam, are ambele ingrediente. Povestea de dragoste are vibraţie, emoţionează, e credibilă. Iar contextul e fericit ales. Centrul de greutate al poveştii cade în ultimele săptămâni ale primăverii de la Praga şi o scurtă perioadă după sugrumarea ei. Din perspectiva unei aproape jumătăţi de veac, imaginea de fundal a acestei penultime crize de sistem imperial, înainte de momentul Gdansk-Solidarność, e vie, privită prin ochii şi emoţiile unor tineri. Cititorul român trecut de o anumită vârstă are reflexul de a raporta romanul la L’Insoutenable Légèreté de l’être al lui Kundera. Dar doar ca punct de reper. Şi păstrând, desigur, absolut toate proporţiile. Dincolo de diferenţa inerentă de forţă literară, trama, semnificaţia, accentele, melodia şi armonia sunt cu totul altele.
Dar povestea de dragoste dintre doi tineri întrucâtva complementari, din urmă cu jumătate de secol, deşi perenă şi prezentă, în direct şi subteran, nu e decât cadrul temei şi mizei. Ca în orice proză autentică, eroul, narator la persoana întâi, evoluează permanent, găsindu-şi identitatea şi destinul, de la tânărul aproape superficial din primele rânduri la senectul cetăţean israelian asumat, împăcat cu sine şi cu insuportabila uşurătate a existenţei.
Principala calitate a romanului e faptul că autorul îl sileşte pe erou să opteze. Şi fiecare opţiune, în momente critice, îl împinge pe drumul maturizării. E momentul să admitem că nu putem trece peste identitatea onomastică dintre autor şi eroul său. Dar ipotezele asupra unor elemente biografice trebuie lăsate la îndemâna cititorilor de toate vârstele şi de toate condiţiile. Ceea ce contează e că autorul îşi construieşte eroul, ca de altfel şi pe toate personajele, cu mână sigură şi cu simţ literar benefic.
Zugrăvirea a patru medii prin care eroul îşi parcurge periplul e iarăşi sugestivă. O scurtă secvenţă din metroul praghez sugerează sensibil atmosfera din vara lui ’68, cum experienţa câtorva zile într-un kibbutz de la începutul anilor ’70 face cunoscută această originală realitate socială celor care n-au întâlnit-o. La fel mediul secuiesc, privit cu blândă şi afectuoasă ironie. Cât despre mediul establishmentului căruia eroul îi aparţine, tabloul e mai divers, cu personaje şi situaţii reliefate.
Am lăsat la urmă personajul Veronikăi. Acea Ea pe care autorul o vrea punct focal şi centru gravitațional al mărturiei narative e, neaşteptat, mai puţin realizat decât, de pildă, Sanyi, fratele matur al personajului narator, raisonneur şi cor antic, personalitatea cea mai pregnantă din întreaga galerie.
Scriitura e cursivă, personajele se diferenţiază şi prin limbaj propriu, bine definit. Poate doar manierismele de limbaj ale personajului narator sunt puţin suprafolosite. Ceea ce nu deranjează cursivitatea lecturii.
Bun venit autorului în peisajul literar autohton!
One Response
aplauze și mulțumiri