BIOGRAFII ÎMPLETITE

În teorie, azi fiind a treia zi de doliu national, ar fi trebuit fie să nu public nimic, fie să public un mesaj adecvat. N-a fost o decizie lesnicioasă, evenimentul pe care îl programasem de relatat fiind unul extrem de rar şi semnificativ. Nu caut alibi în refuzul mişcării sportive de a-şi amâna meciurile programate, între care unul de handbal feinin într-o cupă europeană. În find fiecare decide pentru sine şi-şi asumă răspunderea. Am înclinat pentru a-mi continua programul tocmai datorită insignifianţei vocii mele publice. Gestul de a respecta doliul national ar fi fost, în contextual real, oarecum pretenţios. Mă limitez, până la urmă şi la urmă, la a conferi culorii negre a laptopului simbolul de banderolă pe braţul drept.
Ar mai fi un motiv care a înclinat balanţa în sensul declarant. Nu cu mult. Cu aburul unei respiraţii imponderable. Dar nu imponderabile. Se fac în curând 5 ani de când tot ce scriu o fac şi reprezentându-mă, dar şi reprezentând o fiinţă care a plecat puţin la jumătatea lui decembrie 2010. Şi pe care o numeam, preluîndu-i propriul termen definitoriu, sora mea de steaua lui David. Iar azi, 2 noiembrie, e aniversarea naşterii ei. Cu destui aini în urmă. Presupunând că, personal, aş fi decis să respect formal doliul national, ca reprezentant al ei nu-mi pot permite. Căci sora mea de steaua lui David există undeva unde nu numai legile omeneşti n-au putere, ci nici măcar Timpul. Deloc ciudat, realizez această respnabilitate de reprezentare nu în fiecare an la ziua aniversării, ci cu prilejul unor evenimente ca cel care a determinat reacţia reflexă a autorităţilor, în speţă a guvernului, când la poarta trecerii în cee ace obişnuim a numi o lume mai bună e violentată.
Atât despre tragedia de vineri seara.
Cu 50 de ore în urmă, editura Vremea lansase, în foaierul Ateneului, cartea Istoria întortocheată a Jaguarului albastru, de Radu Portocală. Plsata în cea mai bogată colec tie editorial, Planeta Bucureşti. Nu mai ajunsesem să particip la o lansare a acestei edituri, cu care am cultivat, în timp, relaţii fertile, din februarie, la biblioteca facultăţii de litere. Atunci, printre participanţi, se numărase profesorul universitar Emil Constantinescu, expreşedinte al României. Acum, printre personalităţile care au girat cartea, onorând lansarea, s-a aflat profesorul universitar Nicolae Noica, exministru al lucrărilor publice, autor al unei istorii a palatului Universităţii din Bucureşti, carte lansată atunci. În dublă calitate, de vechi prietenal autorului şi de pasionat cunoscător al maşinilor, s-a alăturat inginerul Călin Popescu Tăriceanu, ale cărui funcţii nu le mai precizez. Celelalte alocuţiuni au avut ca autori voci la fel de autorizate.
Maşini? Doar titlul cărţii e derutant, sună vag a poveste de aventuri. Ceea ce, de fapt şi este, la urma urmei. Oricât de număraţi pe degete sunt cititorii obişnuiţi ai blogului meu şi oricâte puncta commune cu mine însumi ar avea, n-aş fi foarte sigur că numele autorului le spune mare lucru, dincolo de sonoritatea insolită. Poate câţiva să-şi amintească o carte care sintetiza, pe la începutul anilor 90, evenimentele din decembrie 89, în cadrul unei perspective coerente, lucide şi logice. Vocea auctorială suna cu o anume detaşare, făcând plauzibilă presupunerea că vine de departe. Ceea ce, ulterior, s-a confirmat. Dar surpriza avea să fie alta.
Vremea (sic) cumsecade îmi încurajase efortulieşirii din bârlog, mai ales după mai bine de o săptămână de boală temeinică. Aveam 3.14 motive: editura, autorul şi cartea. Fracţia iraţională de peste 3 era bazată pe experienţa că la astfel de evenimente mă întâlnesc, de regulă, cu persoane de care mă leagă o anume afinitate. Mutuală. Ei, bine, lozul câştigător fu, de data asta, mult peste nivelul rezonanţei curente cu editura şi oamenii ei. Un cuplu de foarte vechi prieteni, despre care aflai că sunt prieteni din copilărie cu autorul. Nu m-a mirat deloc. Cu unul dintre ei mă întâlnisem în urmă cu 2 ani, tot într-o ocazie semnificantă. După alţi 2 ani, când măonorase cu prezenţa la o lansare proprie, organizată de aceeaşi editură. Nu sunt ei doar prieteni din copilărie cu autorul, ci şi cu Dna Colfescu, sufletul editurii. Adagiul cu micimea lumii fu, de data asta, banal. Cei doi, cu prieteniile lor, lăsară să se înteleagă că editarea cărţii e foarte departe de a fi întâmplătoare.
Cine este, la urma urmei, Jaguarul albastru? Nu un spion celebru, nu un mutant al speciei, nu un diamant misterios. Dar e ceva special. Să-I spui maşină, ar fi banal. La fel de banal e să-i spui, cu precizie tehnică, automobil de epocă. Deşi e şi asta. E o piesă în vârsta de 78 de ani. Produsă de fosta firmă britanică Standard Swallow (1934 – 1940), specializată în automobile sport. Oferită în dar de Ministerul Aerului, de ziua aniversară a Majestăţii Sale regale Mihai. Atunci Mare Voievod de Alba Iulia. Cu prilejul întrării în armată. Trecută prin mai mulţi proprietary, cumpărată în 1973 de autorul cărţii, atunci tânăr şi el, recondiţionată în 1990, prezentată în 1991, la Centre Intrnational de l’Automobile Paris, unde s-a reîntâlnit, graţie invitaţiei autorului, cu regele Mihai, prima şi ultima data după vara lui 44, când acesta o vânduse. Printr-o coincidenţă asupra deliberării sau nu autorul păstrează o delicate tăcere, pe 25 octombrie 1993 e vândutăla licitaţie la Londra. Autorul o deţinea de peste 20 de ani, regele aniversa 72, Jaguarul 56 de la intrarea în posesie a primului său proprietar.
Jaguarul albastru există încă, într-o colecţie particular. Imposibil de rascumpărat. La lansare s-au citat cifre, pe care le vom trece sub tăcere, mizând pe imaginaţia… realistă a cititorilor. A schimbat nu numai proprietari, ci şi culori. A fost negru, apoi galben. Şi-a recăpătat culoarea originală în 1990, cu prilejul recondiţionării. Care durase nu mai puţin de 8 ani.
Biografiile celor 3 personaje, căci putem deja considera Jaguarul albastru un personaj, s-au împletit de-a lungul celor 78 de ani. Mai puţin, dar essential, cea a regelui, mai mult cea a piesei acum de colecţie cu a lui Radu Portocală. Autorul nu se născuse la începerea odiseii, toţi 3 sunt acum încă în viaţă. Cât? Important e că Radu Portocală a scris cartea şi că Silvia Colfescu a editat-o cât regele e încă în viaţă. Cele 3 personaje se află în Europa: regele la Versois, determinat de tarea sănătăţii reginei, autorul la Paris, Jaguarul albastru poate în Olanda. Intengibil. Autorul nu-l poate răscumăra. Prietenii săi bucureşteni sunt siguri că I l-ar redărui regelui. Fie şi doar pentru cât mai are de trăit. Dar în 1937 statul roman i-l dăruise, prin ministerul aerului. Acelaşi stat român ar putea repeat gestul, prin oricare rerezentanţi instituţionali, peste 2 ni fără 6 zile…
Sunt sigur că sora mea de Steaua lui David, pe care o simt citind peste umărul meu drept – în timp ce ciorul ei Nebukadnezar îmi citeste scrisul de pe umărul stâng, pufnşte o flacără dispreţuitoare pe nara stângă. Ciorul mă aprobă, însă, dign şi înţelept. Eu o reprezint, dar n-am nici o obligaţie să fiu de acord cu ea in toto. Şi dacă cititorii, câţi or fi, strâmbădn nas la lectura acestei figuri de stil, sunt sigur că vechii mei prieteni, prieteni din copilărie cu autorul şi cu editoarea, îsi raliază votul cu sugetia mea.
Ar fi un bun final, dar mai am două lucruri de spus: unul obiectiv, celălalt subiectiv, mărunt si personal. Primo: În 1945 compania producătoare, care avea sigla SS, a renunţat la ea, redenimindu-se. n-aveţi decât să cautaţi. E de ajuns precizarea că numele Jguar a intrat în noua marcă. Secondo: la împlinirea vzrstei de 8 ani am primit în dar aniverar o bijuterie: o maşină de jucărie, marca Schuco Acustico 2002, cu 4 viteze şi marşarier, cu volan şi motor cu cheiţă. Semăna foarte bine cu modelul despre care a scris Radu Portocală, cu excepţia culorii. A mea era bleu ciel. Terminasem prima clasă şcolară. Familia strânsese cu greu ban peste ban, preţul fiind astronomic nu numai faţă de veniturile familiei, ci chiar faţă de preţurile curente de consum. O fantezie care se cerea respectată. Am păstrat-o multe zeci de ani. Am uitat când, cu ce prilej şi cărui copil am dăruit-o. alor mei nu le-am dăruit decât ce-am putut cumpăra cu bani munciţi. Iată dece m-am simţit un participant privilegiat la lansarea de miercuri 28 octombrie. La 3 zile după ce regele împlinit 94 d ani.