Sub bombardamentul informational, presiunea asupra discernământului creşte. Nu e lesne să decelezi între buna credinţă naivă, eventual, chiar probbil, manipulată mai mult sau mai puţin discret, parti prisul mai mult sau mai puţin transparent, funcţionarea ca agent acoperit etc. la rigoare chiar schimbarea de azimut, mult mai derutantă pentru public. Ne referim la mass media. Şi ne referim la un segment nu numai minoritar al publicului consumator de produs mediatic, ci, foarte restrâns. Dacă pentru acest segment, implicarea mass mediei în viaţa publică produce nu numai difiultăţi de înţelegere ci chiar distorsionează viaţă publică, efectul distorsionant e mult amplificat de însăşi structura inerentă a publicului.
Subiectul acestui text nu e analiza, in extenso, a valorificării (pentru a nu spune speculării) cu o promptitudine şi o eficienţă demne de cea mai bună cauză, a efectului emoţional generat de tragedia de la care, iată, sunt mai bine de 5 săptămâni. De către cine, de către ce? Oricât de plauzibile sunt răspunsurile explicite, le vom eluda. Pentru a elimina orice bază rezonabilă de a ne recepta poziţia ca una de parti pris. Ne vom limita la evidenţă. Iar evidenţa e răspunsul la o întrebare mai potrivită: cui prodest? Păi tragedia şi valorificarea efectului ei emoţional n-au folosit decât personajului care a repetat mereu că vrea un guvern al său. Ei, acum îl are. Nu acum e momentul de a aduna argumentele cunoscute public ale valorificării deliberate a situaţiei. Începând cu cel mai evident, graficul zilnic al celor mai scurte manifestaţii de stradă. Le va veni rândul.
Subiectul de azi e alt grafic. Al azimuturilor progresive ale anchetelor de presă făcute de un cotidian sportiv. Cu câţiva ani în urmă, o chipă condusă de redactorul şef al ziarului de sport făcuse o investigaţie care dovedea ilegalităţi importante, care aduseseră statului un prejudiciu de cca 600,000 euro, comise de ministrul de atunci al tineretului şi sportului, Dna Monica Iacob Ridzi, în favoarea fiicei preşedintelui de atunci. Cercetarea penală n-a prea avut de ales şi, după multe tergiversări (mecanismul judiciar funcţionază cu stranii fluctuaţii de celeritate) a sfârşit prin a fi condamnată. Nu discutăm cum că actualul preşedinte tocmai i-a respins o cerere de graţiere, pe motive medicale şi sociale dovedite. Următorul subiect al investigaţiilor ziarului a fost aşa numita gală Bute. Sponsorizată ilegal de ministrul de atunci al turismului şi dezvoltării, Dna Elana Udrea. Investigaţie făcută tot în numele misiunii fundamentale a presei, socotită, din când în când, a patra putere în stat. Rezistenţa mediului investigat a fost cu două ordine de mărime mai dură. Redactorul şef al ziarului de sport a fost ameninţat, pe întortochiare şi indirecte căi, că dacănu se potoleşte va avea probleme. Incubaţia a drat mai mult. Adică maşina juduciară s-a pornit mult mai încet, nimic nu e încă finalizat în instanţă, iar impresia genrală e de genul mă duc la ţârg, dă doamne sa nu găsesc.
Şi acum, acelaşi redactor şef, care n-a mai semnat demult vreun rând despre obiectul ziarului, se află îtr-o campanie furibundă împotriva tuturor factorilor implicaţi în tragedia de acum o lună. Ţinte medicale şi ţinte din zona sistemului de urgenţă. Factorul comun e evident: medical Raed Arafat, secretar de stat, omul care a construit din nimic sistemul de urgenţă din România, cât ar fi putut să-l construiasă cu mult mai mare câştig personal xin altxa ţară mai bogată. System care e unul din puţunele lcruri care chiar funcţionează în ţara asta eternăşi fascinantă. Ca s-o spunem pe şleau. Şi care personaj cumulează acum, după ce întreaga putere nominală apartine celui care şi-a dorit-o aşa de mult, ostilitatea focalizată, concentrate, furioasă, a tuturor forţelor concurente la sistemul de putere construit în cei 10 ani de condamnare cu excutare a ţării.
Formal, demersal acestui journalist profesionist de bun nivel e impecabil. Omul e consecvent. Există, inevitabil, destule unghiuri de vedere din care impresia de schimbare de macaz e falsă.
Chiar campania Dlui redactor şef, în dezvoltarea ei simfonică, are sonorităţi diferite. Unele seci, tehnice. Altele mirobolante. Într-o dimineaţă apare un titlu senzaţionalist: cei care n-au murit în bomba de foc au murit în bomba cu microbi. Referire evidentă la cele 3 decese ale unor pacienţi spitalizaţi mai mult morţi decât vii, culeşi la ieşirea din spaţiul incendiat, subiect de terapie intensivă destule zile, dar, în drum spre vindecare, n-au rezistat patogenilor de spital. 3 din 60 de deedaţi, dă doamne să se oprească ambele cifre la atât. Ne luăm libertatea de a considera efectul unui atare titlu ca demolator, pe fondul emoţiei publice, pe fondul suferinţei peste poate a părinţilor celor pierduţi. Mai mult, considerăm stilul demersului investigativ, aşa cum a fost făcut, ca de-a dreptul iresponsabil.
Termenul e prea tare? Nici pe departe. Am auzit şi văzut persoane publice care au caracterizat plastic acest act jurnalistic, repetăm, aşa cum a fost făcut, ca o bombă cu cuvinte. Iar altă persoană publică, în acelaşi spaţiu mediatic, a mers mai departe, considerând titlul ca terorism jurnalistic. Exagerări fără nici o îndoială. Dar exagerări declanşate de revolta inerentă.
Acordându-I, remarcabilului jurnalist, întreg beneficiul îndoielii, admiţând buna sa credinţă absolută, tot ne e greu să digerăm maniera dezvăluirilor medicale. Ca stil, dar mai ales ca moment. Rezultatul e că, poate paradoxal, intenţiile oneste ale jurnalistului, soldat pe frontal cunoaşterii adevărului, au avut dezastruoase efecte contrarii. Poate că distinsul journalist nare nici un parti pris, poate că n-are nimic cu omul care e ţinta forţelor concentrate care-l vrea debarcat. Dar efectul campaniei sale, cu toate volutele acesteia, merge exact în sensul acestei alte campanii imorale şi profund nedrepte. La alt nivel.
Ne luăm riscul de a provoca o reacţie ostilă a excelentului, altfel, journalist. Dar a n=o face ar fi un act de laşitate.
Related Articles
No user responded in this post